Toate provin din perioada postbelica a pianistei, de la mijlocul celui de-al cincilea deceniu, cind, practic, si-a modificat repertoriul de tinerete, concentrindu-se aproape exclusiv pe lucrarile lui Beethoven, Mozart si Schumann.
Setul INA include in ordine, un concert de la Lausanne, de la 8 iunie 1955, cu Orchestra nationala a radioteleviziunii franceze, condusa de Igor Markevitch, un al doilea de la Festivalul de la Besancon, la 6 septembrie 1956, cu Orchestra Societatii de Concerte a Conservatorului, dirijata de Jerzy Katlewicz, un al treilea de la 8 decembrie 1955, de la Paris, din nou cu ORTF-ul, condusa de Andre Cluytens si, in sfirsit, ca bonus, un concert inedit, dat la 25 iulie 1948, in cadrul Festivalului de la Aix-en-Provence, cu Orchestra de Cadeti ai Conservatorului, sub bagheta lui Ernst Bour.
Primele trei concerte sint cunoscute, mai recent din excelentele restaurari, insotite de documentate prezentari, ale casei Tahra, din 2006-2007, in seria Piano Archives. Prin urmare, interesul major al noului set il constituie concertul inedit, No. 20 in re minor, K. 466. Din pacate, banda pastrata este deficitara, de calitate proasta. Daca pianul se aude relativ bine si da o imagine documentara a artei pianistei imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, sint parti ale concertului in care orchestra devine aproape inaudibila. De aici si interesul restrins al inregistrarii, as spune pentru colectionarii fani ai Clarei Haskil si, eventual, biografii ei.
Mai interesanta este istoria prezentei Clarei Haskil in Provence, acolo unde in momentul ocupatiei naziste a Frantei se refugiase si traise o vreme, izolata dar protejata, in castelul contesei Pastre, de la Montredon, nu departe de Marsilia. Pe linga teama persecutiilor si a deportarii, Clara Haskil, in asteptarea prelungita a unei salvari dificile in Elvetia, a trait episodul unei operatii delicate pentru inlaturarea unei tumori cerebrale. Benigna din fericire. Dupa ce s-a refacut, pianista a cintat pentru prietenii ei in gradina castelului Montredon. Iar acelasi concert de Mozart, regasit acum in arhivele INA, l-a mai cintat odata in acelasi peisaj, in 1948, in cadrul Festivalului de la Aix-en-Provence.
Dincolo de muzica sublima a Clarei Haskil, discul INA este foarte interesant si pentru portretul realist pe care il face pianistei criticul Alain Lompech. Este, poate, primul care spune lucrurilor pe nume, descriind o personalitate vesnic framintata, „niciodata multumita, dotata «pentru cearta», cum o spunea ea insasi,… cu calitatea rara de a se auto-denigra, de a se diminua, de a se face dezagreabila, pe cit era de inversunata si nesigura de ea“. Trasaturi de caracter capabile sa-i exaspereze pina si pe prietenii influenti pentru cariera ei, putini fiind cei care au ajutat-o cu adevarat, cum au fost filantropul elvetian Werner Reinhart sau dirijorii Hermann Scherchen si Ernest Ansermet. Daca biograful ei fidel si atotcunoscator Jerome Spycket nu a distrus corespondenta in limba romana, asa cum i-au cerut surorile Haskil, fatetele mai putin cunoscute ale personalitatii ei, parte a lor explicind dificultatile de a demara de timpuriu o cariera si o recunoastere meritate, vor fi revelate la un moment dat.
Deocamdata sa inregistram insa acest nou mic monument discografic pe care INA il ridica pianistei celei mai faimoase pe care a dat-o Romania.