Universul devine dintr-odata strain, necunoscut si fara nici un sens. Conflictul ivit in acest „moment de criza“ poate fi rezolvat doar in Dumnezeu care pentru Cusanus este de fapt „coincidentia oppositorum“: „Dumnezeu este laolalta-infasurarea tuturor lucrurilor, chiar a celor contradictorii…“.
Cusanus a crezut intotdeauna ca antinomiile legate de Sfinta Scriptura pot avea o solutie matematica – intelegind prin matematica unicul mod de a ajunge la certitudine – si ca stiinta renascentista poate ajuta la intelegerea tainei Sfintei Scripturi: „Matematica ne ajuta in cea mai mare masura la cunoasterea feluritelor lucruri divine“. Urmind exemplul anticilor, pentru care numarul era un arhetip principal in spiritul Creatorului, Cusanus ajunge la concluzia ca drumul catre lucrurile divine nu este accesibil decit prin intermediul simbolurilor matematice „datorita certitudinii lor incoruptibile“. Cusanus da exemple de scriitori, teologi si filosofi care au apelat de-a lungul timpului la matematica pentru a intelege divinitatea: pentru unii dintre acestia adevarul maxim era comparat cu o dreapta infinita, Sfinta Treime cu un triunghi format de trei unghiuri egale, iar altii credeau chiar ca Dumnezeu este un cerc sau o sfera infinita.
„A sti inseamna a ignora“
In lucrarea De docta ignorantia, Cusanus prezinta intelectul si divinul intr-un raport tragic: intelectul vrea sa-si apropie divinul, dar prin aceasta incercare nu face decit sa-l indeparteze si mai mult, in timp ce divinul, atragind intelectul omului, nu-l ajuta sa inteleaga nimic, ci „sa simta“. In centrul operei lui Cusanus sta tocmai aceasta distanta, „mobilizatoare“, dintre univers si transcendent care comunica permanent. La zece ani dupa ce termina De docta ignorantia, Nicolaus Cusanus scrie Apologia doctae ignorantiae discipuli ad discipulum (de la un discipol, pentru un alt discipol), unde le raspunde criticilor si explica acest text complicat. Apologia… lui Cusanus are in primul rind o dimensiune pedagogica, intrucit ea se adreseaza unui discipol initiat in „arta coincidentelor“.
In prima carte a lucrarii sale, vorbind despre doctrina ignorantei, Nicolaus Cusanus incearca sa ne faca sa intelegem in ce masura „a sti inseamna a ignora“. Orice cercetare, spune Cusanus, este comparativa sau rezida intr-un raport comparativ. Comparatia ocupa de altfel un loc primordial in opera sa, fiind nu „la originea tuturor relelor noastre“ cum spunea Soren Kierkegaard, ci dimpotriva. Marile adevaruri sint ascunse celor vii, dar dorinta de cunoastere a omului nu e zadarnica. „Noi dorim sa stim ca ignoram. Daca am putea intelege pe deplin acest lucru, atunci am ajunge la o docta ignoranta. Nimic altceva nu va fi atunci mai de pret pentru un om, chiar foarte dedicat stiintei, decit faptul de a fi socotit foarte doct in insasi propria ignoranta. Si cu atit va fi cineva mai doct, cu atit va sti despre sine ca este mai ignorant. In vederea acestui tel, mi-am asumat sarcina de a scrie citeva lucruri despre docta ignoranta“, scrie Cusanus in primul capitol al Cartii intii din Docta ignorantia.
Nicolaus Cusanus, De docta ignorantia,
editie bilingva, ingrijita, traducere,
tabel cronologic, note si postfata de
Andrei Bereschi, colectia „Biblioteca medievala“,
Editura Polirom, 2008, 44.95 lei