Patricia Kopatchinskaja este o violonista originala nu numai pe planul sonoritatii, dar si al gestului. Stabilita de citiva ani la Berna, in Elvetia, a refuzat mult timp sa inregistreze pe disc, obisnuieste sa cinte in picioarele goale, ii place jazzul, de unde frecvente detururi pe la Festivalul din Montreux si, pina acum s-a distins, atunci cind a inregistrat totusi ceva, cintind muzica unor compozitori contemporani.
S-a nascut intr-o familie de muzicieni, care interpretau muzica populara, cu o mama violonista si un tata tambalist. „Am cintat putin folclor cu parintii mei, dar si Tzigane de Ravel. Problema cu folclorul adevarat este aceea de a fi mereu la fel.“ Isi rezuma parcursul vietii spunind in interviuri ca a parasit Moldova natala odata cu deschiderea frontierelor, in 1990, stabilindu-se pentru aproape un deceniu la Viena, unde a fost mirata de „nivelul slab cerut la intrarea in Academie. Moldova sovietica nu era un club de vacanta, dar invatamintul era mai riguros“. S-a indragostit ulterior de capitala Elvetiei, „loc ideal pentru a se destinde si a-si incarca bateriile“. Dupa spusele ei, „a-i cinta pe Beethoven si Ravel este ca si cum ai lua masa in cele mai bune restaurante din lume. A compune – fiindca Patricia Kopatchinskaja este si compozitoare – echivaleaza cu a face bucataria singura“. A cintat cu insistenta muzica unor compozitori contemporani, unii dintre ei compunind chiar pentru ea, iar lista e lunga si plina de nume sonore: Kurtag, Crumb, Penderecki, Ivan Sokolov, Johanna Doderer, Galina Ustvolskaya si pianistul Fazil Say care i-a dedicat un concert „foarte animal, extrem de exotic si de erotic“.
Intrebata intr-un interviu cu presa din Lausanne despre Republica Moldova, ea raspundea: „Prozaic vorbind, Moldova a cunoscut pe rind dominatia romanilor si a rusilor; nici una mai buna decit alta. Astazi, tara aceasta este printre cele mai sarace din Europa: 80% din cei activi lucreaza in strainatate. Ma intorc acolo cu Terre des hommes pentru a da concerte si a organiza concursuri pentru tinerii violonisti. In familia mea, fiecare generatie a pierdut odata totul, regasindu-se doar cu o valiza. Am tras lectia aceasta: «Traieste-ti clipa!»“.
Pentru o violonista exceptionala de calitatea Patriciei Kopatchinskaja, admirata indelung de confratii ei si de public, refuzul indelungat de a inregistra discuri a uimit si a intrigat. Violonista raspunde insa calma: „In muzica nu te poti niciodata repeta. Fiecare interpretare este unica, iar aceasta realitate are ceva religios in ea. Or, discul o distruge. Pina la 30 de ani, nu vroiam sa inregistrez, dar acum imi spun: ce pot face cu talentul meu? Sint o mama tinara si vreau sa-mi consacru timpul fiicei mele. Gratie discului, cint un singur concert peste tot, in acelasi timp“.
Kopatchinskaja s-a angajat in proiecte originale cu pianistul turc Fazil Say, iar primele lor doua discuri aparute la casa franceza Naive, unul de muzica de camera de Beethoven, Bartok si Fazil Say, cel de-al doilea intitulat 1001 nopti in harem, au facut sa curga multa cerneala. Interpretarea sonatei Kreutzer de Beethoven i-a adus Patriciei Kopatchinskaja reprosuri pentru un joc „salbatic, excesiv, chiar antimuzical“.
Intr-un interviu cu Matthieu Chenal, pentru cotidianul elvetian de limba franceza „24 heures“, violonista isi explica astfel alegerea: „Un critic care a asistat la premiera din 1805 a acestei sonate vorbeste in Allgemeine Zeitung de «terorism estetic si muzical». Astazi, aceasta sonata are aerul uneia din cele mai clasice, in timp ce ea ar trebui sa ne socheze! Cum sa regasesti acea impresie pe care au cunoscut-o contemporanii lui Beethoven? Daca lumea este deranjata de felul in care cint, e un semn bun: a perceput mesajul, dar nu l-a inteles. Imi doresc sa cint muzica de ieri ca o muzica vie; nu vreau sa fiu un obiect de muzeu“.
P.S.: Patricia Kopatchinskaja a dat recent un interviu in limba romana despre deplasarea ei in R. Moldova, ce poate fi ascultat la: www.europalibera.org/content/article/1766424.html.