Motivele ce au determinat atitudinea de peste un deceniu a canadiencei Margaret Atwood se gasesc in crezul acesteia despre fictiune. O raportare deloc grandomana, fara urma de abstract la ceea ce inseamna produsul artistic de tip literar, scoate la iveala calea catre originalitate. Scrisul porneste, spune Atwood, de la aceleasi intrebari pe care si le pune un om de stiinta: ce ar fi daca?; de ce?; cum functioneaza? Diferenta este ca acestea sint raportate la alte arii ale umanitatii, iar daca experimentele stiintifice trebuie multiplicate, cele literare e obligatoriu sa ramina intr-un singur exemplar. De altfel, ca orice unealta, scrisul poate fi folosit in scopuri diabolice, poate fi cumparat si vindut. Insa, ca „obiect” in sine, nu are o factura malefica, este neutru precum electricitatea. Puterea lui sta in insufletire, in investirea cu emotie. Cinica si ferma, canadianca isi asuma teoretizarea violentei mondiale, a raului uman – individual sau colectiv – prin intermediul „inimii”, guvernator al celui mai fragil dintre echilibruri. „O bomba atomica nu provine din miinile unui inginer, ci din miinile urii.”
Atwood se raporteaza permanent la religie
Pe acest fond critic se asaza tematica romanelor sale, dezvoltind povesti ale terifiantelor adincimi omenesti: senzatia de injustitie, puterea restrictiva a societatii asupra individului, futilitatea, cautarea identitara, dialogul ori monologul in situatii limita intaresc spiritul ascutit de observatie al lui Atwood, conferindu-i materialul decisiv pentru exploatarea originalitatii. Raportarea permanenta la religie si exploatarea tehnicilor narative folosite de nume consacrate ale literaturii universale unesc scrierile autoarei cu o tematica atit de diferita.
Recenta Povestea Cameristei (Editura Leda, 2006) – cu acest titlu „clasic”, aluzie vadita la Povestile lui Chaucer – nu lasa sa se intrevada nimic din subiectul „greu”, proiectat intr-un trecut absurd al volumului de fata. Radical, Povestea cameristei propune o distopie in care femeile sanatoase sint reduse la functia de baza: reproducerea. Nu gasesti nimic uman in cadrul care o inconjoara pe eroina romanului, singurul suflu emotional fiind povestirile gilgiite ale acesteia (care ramin marturie „de ascultat”, intrucit societatea interzice scrisul). O femeie care se abandoneaza in vinovatia imposibilitatii de a reactiona in fata sistemului, dar si in abisurile trairilor (sau, mai curind, ne-trairilor) interioare. Urmarindu-i traseul, stai cu sufletul la gura asteptind sa se intimple ceva, orice, care sa spulbere cursul monstruos (nu si monoton) al lucrurilor (femei ucise, declarate sterpe si exilate, sotii – ironic – avind un statut privilegiat, acceptind copii care nu sint ai lor, ba chiar mimind nasterea odata cu realele purtatoare, interdictiile de a vorbi ori a face ceva dincolo de cele impuse s.a.). Insa nu se petrece mai mult decit asumarea cumplita a situatiei, libertatea, dar si inchisoarea fiind insasi marturiile halucinante ale eroinei principale.
O poveste polivalenta ce aduce in prim-plan pustiirea sufletului, opunind gindurilor reci despre conditia femeii, incalcarea drepturilor omului, absurditatea regimului totalitar, confesiunile emotionale ale unei drame personale.
„Formele pe care le ia Dumnezeu, deopotriva organice si anorganice, se multiplica odata cu evolutia societatii. Am putea spune ca orice noua combinatie de atomi, molecule, aminoacizi si ADN este o expresie diferita a Lui. De aceea, de fiecare data cind incadram o specie, Dumnezeu devine din ce in ce mai limitat. Si, daca as fi in locul Dumnezeului biblic, as fi enervata. El a facut un lucru si a stabilit ca rezultatele au fost bune. In schimb, de veacuri, oamenii continua sa se joace cu munca lui.” – Margaret Atwood
Scriitoarea de origine canadiana Margaret Atwood s-a nascut in 1939 la Ottawa, in Ontario. A studiat la Victoria College de la Universitatea din Toronto si a absolvit studiile postuniversitare la Radcliffe, Harvard, obtinind in 1962 diploma de Master of Arts in limba engleza. Debutul literar este marcat de volumul de poezii Jocul ciclic, publicat in 1966. Este profesoara de literatura victoriana si literatura americana la Universitatea Sir George Williams din Montreal, apoi la Universitatea Alberta sau Universitatea York din Toronto. In 1969 ii apare romanul Femeia comestibila (O femeie obisnuita), care va fi distins de catre revista „Poetry” cu Premiul Uniunii. A publicat peste 20 de volume, dintre care amintim: Iesirea la suprafata, Doamna oracol, Dansatoare (povestiri), Viata inaintea omului, Vatamare corporala, Ucigasul orb, Alias Grace sau Oryx si Crake. Ultimul apare in 2003 si este finalist la Premiul Booker.