Lansat in 2001 de un regizor hollywoodian, pasionat colectionar de arta, ICON va aduce arta din muzee in propria garderoba. Pantofii, posetele sau portofelele create de compania californiana au devenit in scurt timp un adevarat fenomen: toata lumea si-a dorit sa “calce in picioare” un Monet. Pentru ca acesta este secretul succesului: pielea este imprimata cu imaginea unor faimoase opere de arta. In portofoliul ICON se afla nume precum Bosch, Boticelli, Da Vinci, Gauguin, Miro, Modigliani, Monet, Munch, Renoir, Seurat, Van Gogh sau Vermeer.
www.anatsafran.com
Anat Safran este o artista israeliana care nu crede in definitii. A studiat la Ecole Superieure des Arts Decoratifs din Strasbourg, dupa care s-a intors in Tel Aviv-ul natal, unde lucreaza ca designer si fotograf. Este creatoarea brandului infobag, gentile care “te fac mai destept”, lucrate manual folosind pagini de
atlas laminate. Ideea de a recicla vechile surse de informatie, detronate astazi de Internet, i-a venit artistei dupa ce a gasit o enciclopedie frantuzeasca abandonata pe trotuar. Gentile costa in jur de 40 de dolari si pot fi gasite fie in buticurile din Paris si Tel Aviv, fie online, la adresa http://www.infobag.co.il/.
www.yayoi-kusama.jp
“In Univers exista un numar infinit de puncte: stelele sint puncte, noi sintem puncte, tu esti un punct, eu sint un punct, exista nenumarate tari si toate sint puncte”, sustine Yayoi Kusama. Artista japoneza, care a implinit in 2009 optzeci de ani, acopera totul in jurul ei – oameni, pereti, flori – cu buline. Si face asta de sapte decenii, de cind a inceput sa sufere de halucinatii si obsesii, rezultatul abuzurilor la care a fost supusa de mama ei in copilarie. Celebra in toata lumea, este protagonista unui documentar aparut anul trecut: Yayoi Kusama, I adore myself este recomandarea noastra pentru o vara “imbulinata”.
www.margauxlange.com
Pentru toata lumea, papusile Barbie sint intruchiparea unui anumit tip de frumusete. Obisnuita sa se joace cu ele in copilarie, Margaux Lange le-a transformat in bijuterii unicat, decupind atent dinti perlati, gene arcuite sau sini perfecti. “Imi place ideea de a purta trupul pe trup. Barbie este acum un accesoriu, in loc sa fie accesorizata. Un obiect produs in masa a devenit o opera de arta purtabila”, sustine Lange, care isi vinde bijuteriile cu preturi cuprinse intre 50 si 500 de dolari.
www.kotik-design.com/
Inconfundabilul sunet scos de un desfacator de sticle voua va promite astimpararea setei. Lui Yoav Kotik ii garanteaza inca o piesa pentru noul proiect. Israelianul specializat in sculptura si design folosind materiale reciclate creeaza accesorii uimitoare folosind capace de bere sau de bauturi racoritoare. Alese cu grija din tari si culturi diferite, apoi slefuite si prelucrate, bucatelele de aluminiu alcatuiesc coliere-statement sau bratari supradimensionate extrem de sic.