Una dintre temele editiei de anul acesta a festivalului este istoria-spectru, istoria orchestrata coral ca un show al confruntarilor turbulente pe mai multe voci, sondata in spectacolul lui Amos Gitai – La Guerre des fils des lumiere contre les fils des tenebres, istoria recenta care piseaza si bintuie halci de viata intima din prezentul congolez in performance-ul lui Dieudonne Niangouna si Pascal Contet – Les Inepties volantes, istoria fictionalizata, istoria din spatele istoriei, care suprapune adrenalina luptelor de strada din Liban peste o poveste personala de o tandrete bulversanta in Photo-Romance al artistilor Lina Saneh si Rabih Mroue, nascuti la Beirut in 1966. Istoria microscopizata, transpusa in obiecte-vectori antropologici din Camera Isabelei (prezentat la Bucuresti in Festivalul National de Teatru din 2007) al lui Jan Lawers, istoria ipocriziei colective si a insingurarii in trupuri care-si sublimeaza autismul si dau bolii stralucirea unei perle din La Menzongna – spectacol (invitat si la Bucuresti in cadrul Festivalului UTE din 2008) al unuia dintre cei mai profunzi ginditori teatrali contemporani – Pippo Delbono.
Vasele de singe ale istoriei se sparg in epiderma unui prezent care inhaleaza trecutul si il recalibreaza in actualitate.
Combustia celui mai adinc dinauntru
Dac-as fi din nou, as vrea sa fiu in foc ca sa ard pina cind nu mai ramin nimic. Ca sa-mi las carnea sa simta pina la capat explozia caldurii ultime. Scurtcircuit al sfirsitului si-al inceputului. Cam asa s-ar putea sintetiza senzorial experienta Christian Lapointe (una dintre cele mai importante descoperiri pe care le-am facut la Avignon), dramaturg, performer si regizor care, la virsta de 19 ani, in urma unui accident, a stat in spital o luna cu arsuri grave pe tot corpul. C.H.S. – Combustie umana spontana, performance-ul prezentat in 2009 la Avignon, porneste de la aceasta experienta radicala pentru un performer care transforma evenimentialul brut in hipertext dramaturgic. Lapointe are forta unei bombe care asteapta din secunda in secunda sa-ti explodeze in fata si fragilitatea unui elastic care-si intinde angoasele pina cind plesnesc. Lapointe este convulsiv si combustiv, un artist-document al celor mai acute fisuri contemporane.
Performerul sondeaza rezervorul de arderi interioare care arunca disolutia corporala in agonia disolutiei cosmice. Lapointe detoneaza panica si traieste visceral, total, in proximitatea respiratiilor mortii. Cu fiecare silaba care ii tisneste din gura ca un jet de flacara, cu fiecare privire care devine animalica si alienanta, artistul creeaza o poetica proprie, structurata pe tensiuni tacute, pe arderi mute. Sta pe un fotoliu si timp de o ora nu se misca. Nici un muschi facial nu se contracta, nici o trepidatie corporala nu poate fi sesizata. Inteligenta constructiei din C.H.S. vine din staticismul magnetic cu care lucreaza Lapointe, din combustia celui mai adinc dinauntru. Nimic exteriorizat, nimic afisat, nimic artificializat. Totul fierbe in vene, in vintre, in visul dezintegrarii organice. Performance-ul este gindit pe trei voci (alaturi de Lapointe evolueaza inca doi performeri-flash care se aprind in momentul in care au de spus un calup de text si se sting dupa ce l-au spus) si pe multiple temperaturi textuale interferente. Sint alternate date statistice despre fenomenul combustiei spontane, reflectii mitologice, evaluari sociologice, clipuri poetice intr-un continut dramaturgic care, hibridizat, nu pierde nici un moment teatralitatea fiecarei interventii. Lapointe accentueaza nemiscarea, combustia unui al doilea corp care irumpe din stomac si plex. Nimic nu se misca cind totul misca.
La final, din Lapointe ramin urme ca dintr-un desen pe care ploaia l-a topit pastrindu-i conturile. Bocancii, canistra de benzina, fotoliul gol. Memoria unei prezente scrijelite in propria noastra ardere.