In ultimul veac, lumea a cunoscut o tendinta dominanta reprezentata de ascensiunea democratiei. Daca la inceputul secolului XX in lume nu exista nici o democratie (inteleasa astazi ca guvernarea realizata in urma unor alegeri libere), la ora actuala, 62% dintre toate tarile lumii imbratiseaza acest tip de guvernare. Democratia constituie o sursa de legitimitate politica in defavoarea monarhiei, a fascismului si a comunismului, teocratia islamica fiind un fenomen izolat, impartasit doar de citiva adepti fanatici. Dictaturile actuale simuleaza principii democratice, ceea ce denota faptul ca democratia s-a impus – e drept, doar teoretic – si in acest caz. Autorul volumului abordeaza democratia dintr-o perspectiva evolutiva, genetica, concentrindu-si analiza asupra metamorfozei conceptului si a punerii sale in practica in arii culturale si politice de pe toate continentele. Daca initial democratia insemna “guvernarea de catre popor”, evolutia acestui concept a depasit praguri ale semnificatiei succesive, devenind la ora actuala un mod de viata, sensul ei radiind in toate aspectele vietii politice, economice si sociale.
Ca orice fenomen social major, amploarea valului democratic a fost data de o multitudine de forte: revolutia tehnologica, cresterea veniturilor pentru clasa de mijloc si prabusirea sistemelor si ideologiilor alternative. Autorul considera ca acestor cauze sistemice li se adauga ascensiunea si dominatia Statelor Unite, politica si cultura fundamental democratice ale acestui stat impunind democratia la nivel planetar.
Cultura ca destin
Traducere de Doris Mironescu
Aceasta scurta istorie a libertatii poate parea descurajanta. Din ea rezulta ca, daca o tara doreste sa devina o democratie liberala, ea ar trebui sa se mute in Occident. Fara indoiala ca apartenenta la lumea occidentala – chiar si la marginile ei – reprezinta un avantaj politic. Dintre tarile care si-au recistigat independenta dupa prabusirea imperiului sovietic, cel mai bine s-au descurcat cu democratia liberala cele care impartasisera deja experienta occidentala – vechile provincii ale imperiilor austriac si german. Granita care despartea crestinatatea occidentala de cea rasariteana in anul 1500 desparte astazi regimurile liberale de succes de cele care au esuat, neliberale. Polonia, Ungaria si Cehia, care constituisera o parte mai protejata a Europei, au inaintat mai mult pe drumul consolidarii democratiei; statele baltice le urmeaza. Chiar si in Balcani, Slovenia si Croatia, care sint de partea vestica a granitei Orient-Occident, se descurca mai bine, in timp ce Serbia si Albania (aflate la est) au o tranzitie mult mai dificila.
Prin urmare, cultura este oare un destin? Aceasta teorie a fost sustinuta de catre specialisti eminenti, de la Max Weber la Samuel Huntington. Astazi este o idee la moda. Toti oamenii, de la consultantii de afaceri la strategii militari, vorbesc despre cultura ca despre cea mai la indemina explicatie a tuturor problemelor. De ce a crescut atit de mult economia Statelor Unite in timpul ultimelor doua decenii? E clar: datorita culturii antreprenoriale unice. De ce nu reuseste Rusia sa se adapteze la capitalism? Si acest lucru e clar: pentru ca are o cultura feudala, impotriva comertului. De ce se scufunda Africa in saracie? De ce naste lumea araba teroristi? Raspunsul este acelasi: din cauza culturii.
Dar astfel de raspunsuri sint prea simple. La urma urmei, cultura americana a produs si epoci de stagnare si o Mare Criza. Iar vechile culturi feudale ale Japoniei si Germaniei par sa se fi adaptat bine capitalismului, de vreme ce acestea au devenit a doua, respectiv a treia tara din lume, ca bogatie. Aceeasi tara poate reusi sau esua in epoci diferite, uneori la o distanta de numai citeva decenii, ceea ce ne indica faptul ca aici este vorba despre altceva decit despre cultura, care e relativ stabila.
Stralucitul patriarh al politicii din Singapore, Lee Kuan Yew, mi-a explicat odata ca, daca vrei sa vezi cum functioneaza cultura, trebuie sa-i compari pe muncitorii germani cu cei din Zambia, aflati la lucru oriunde in lume. Vei ajunge repede la concluzia ca diferentele mari dintre cele doua culturi explica rezultatele. Alti specialisti vin cu argumente asemanatoare: intr-o interesanta carte intitulata Tribes, Joel Kotkin sustine ca, daca vrei sa reusesti pe plan economic in lumea de azi, solutia e simpla: fii evreu, indian, dar, mai presus de toate, chinez.
Lee si Kotkin au dreptate sa observe ca anumite grupuri – chinezii, indienii, evreii – se descurca foarte bine in toate imprejurarile. (Trebuie sa recunosc ca si mie imi place in mod deosebit aceasta varianta a teoriei culturii, deoarece sint de origine indiana.) Dar daca a fi indian este o cheie pentru succesul economic, cum se explica jalnica evolutie a economiei indiene de-a lungul primelor patru decenii dupa obtinerea independentei in anul 1947 – ba chiar, daca stam sa ne gindim, in secolele anterioare? In timpul copilariei petrecute in India, nu-mi consideram compatriotii buni intreprinzatori. De fapt, imi amintesc ziua in care un batrin membru al Parlamentului indian, Piloo Mody, i-a adresat urmatoarea intrebare Indirei Ghandi, in timpul orei de raspuns la intrebari pe care primul-ministru o tinea in New Delhi: Poate sa ne explice primul-ministru cum se face ca indienii par sa prospere economic sub orice guvernare din lume, cu exceptia celei proprii?…
O intrebare asemanatoare se poate pune si in China, o alta tara ce s-a descurcat lamentabil din punct de vedere economic timp de sute de ani, pina in urma cu trei decenii. Daca pentru a obtine succesul ai nevoie doar de chinezi, China ii are pe acestia cu miliardele. Cit despre evrei, cu toate ca au prosperat in mai multe locuri de pe glob, in singura tara unde constituie majoritatea, Israel, a existat pina de curind un haos economic. Interesant este ca norocul celor trei tari (India, China si Israel) s-a schimbat considerabil prin anii ‘80, dar asta nu pentru ca ele ar fi facut rost de o cultura noua, ci pentru ca guvernele lor si-au schimbat politica si au creat un sistem mai deschis pentru piata. Astazi, China se dezvolta mai repede decit India, dar acest fapt se explica prin reformele economice mai extinse ale Chinei, nu prin presupusa superioritate a eticii confucianiste asupra gindirii hinduse.
E ciudat ca Lee Kuan Yew este un sustinator fervent al argumentelor culturale. Din punct de vedere cultural, Singapore nu este foarte diferita de vecina sa Malaezia. Este mai chinezesc si mai putin malaezian, dar, in comparatie cu restul lumii, cele doua tari au multe in comun. Dar Singapore a avut in masura mai mare decit vecinii sai un guvern eficient, care a aplicat politici economice inteligente. Mai degraba aceasta ii explica succesul, decit diferentele culturale innascute. Cu alte cuvinte, cheia succesului inregistrat de Singapore este Lee Kuan Yew, nu Confucius. Desigur, cultura nu este lipsita de importanta; dimpotriva, ea conteaza enorm. Ea reprezinta experienta istorica a unui popor, este asimilata de institutiile sale si modeleaza atitudinile si asteptarile poporului cu privire la ceilalti. Dar cultura poate fi schimbata.
Cultura germana din 1939 era foarte diferita de ceea ce avea ea sa devina in 1959, doar cu 20 de ani mai tirziu. Europa, care era odata centrul nationalismului exacerbat, este acum postnationalista, iar statele ei sint dispuse sa-si cedeze puterea unor organisme supranationale, intr-o maniera pe care americanii abia pot sa si-o reprezinte. Statele Unite erau cindva o republica izolationista, extrem de suspicioasa fata de armatele stabile. Astazi, ele sint un hegemon cu avanposturi raspindite peste tot in lume. Chinezii erau cindva tarani inapoiati; astazi, ei sint negustori inteligenti. Crizele economice, razboiul si conducerea politica sint lucruri care pot schimba o cultura.
In urma cu 100 de ani, cind Asia de Est parea iremediabil saraca, multi specialisti – mai cu seama Max Weber – sustineau ca atributele necesare succesului in capitalism le lipseau culturilor confucianiste. Acum un deceniu, cind Asia de Est se afla in plin avint, specialistii au intors aceasta explicatie la 180 de grade, declarind confucianismul o cultura care, de fapt, accentua trasaturile esentiale ale dinamismului economic. Astazi, roata s-a invirtit iar, si multi vad in valorile asiatice toate ingredientele capitalismului clientelar. In studiul sau, Weber punea in legatura succesul economic al Europei de Nord cu etica protestanta si preciza ca Sudul catolic va ramine sarac. In realitate, in ultima jumatate de secol, Italia si Franta s-au dezvoltat mai repede decit tarile europene protestante. Pentru a explica slaba performanta a unor tari din America de Sud, am putea folosi stereotipul latinilor smecheri si al unei etici a muncii de tipul manana, dar atunci cum se explica succesul din Chile? Economia acestei tari se descurca la fel de bine ca a oricareia dintre cei mai puternici tigri asiatici. Deseori, succesul ei este atribuit unui alt set de valori latine: familii puternice, valori religioase si determinare.
In realitate, nu exista o explicatie simpla pentru ceea ce reusesc anumite societati in anumite epoci. Cind o societate atinge succesul, acest fapt pare, retrospectiv, inevitabil. Asa ca examinam societatile care au cunoscut succesul cautind in interiorul culturilor acestora cheia reusitei. Dar culturile sint complexe; poti gasi in ele tot ce vrei. Daca vrei sa gasesti simptome culturale ale muncii sustinute si ale deprinderilor financiare in Asia de Est, le identifici fara gres. Dar nici daca vrei sa gasesti o tendinta spre supunere oarba si nepotism nu e deloc dificil. Daca vei cauta suficient, vei gasi aceste trasaturi in mai toate culturile.
Cultura este importanta. Ea poate stimula sau impiedica, intirziind sau accelerind schimbarea. Poate fi codificata in institutii si practici, care constituie deseori obstacole in calea succesului. Cultura indiana s-ar putea sa nu stinjeneasca prea mult sansele de dezvoltare economica a tarii, insa birocratia o impiedica in mod sigur. Marele avantaj al Occidentului este ca istoria l-a condus la crearea unor institutii si practici care, desi nu sint inscrise in zestrea sa genetica, sint greu de construit de la zero in alte tari. Dar nu e imposibil.
Volum in curs de aparitie la
Editura Polirom, colectia
“Economie si societate”