Ati intuit extraordinar natura personajului meu. Da, se poate spune ca Tom Kastelka este un alt Miskin. “Ignorant” doar in sensul ca ii lipseste credinta profunda care il caracterizeaza pe eroul dostoievskian. Si poate ca el nu intelege in intregime tot ceea ce i se intimpla. Tom suporta presiunea unei societati care reduce la dimensiuni meschine toate nobilele sale elanuri. Povestea tinerei care moare intr-un accident de automobil este, de fapt, romanul scris de Tom si el nu trece de limita superioara a unei mediocritati laudabile. In construirea lui Tom, am utilizat aspecte din existenta tragica a unui foarte bun prieten, regretatul poet Ion Stratan. Chiar asa il consideram pe Stratan: semanind cu “Maestrul” lui Bulgakov – care scria, prin contrast cu Tom, un foarte bun roman –, el este un Miskin autohton, un fel de Ladima cu o aureola slava, un aisberg ratacit pe marile Sudului...
Construit pe sugestii oferite de mitul lui Moise, caruia nu i se permite sa paseasca pe Pamintul Fagaduintei, Tom Kastelka ilustreaza, ca si printul Miskin, neputinta unui anumit tip uman de a depasi propriile limite si de a-si finaliza aspiratiile. Tom ajunge sa traiasca in imaginatie, intr-o lume formata din elemente selectate din propria copilarie si din cartile citite. Conflictul in care este prins Tom este unul specific tragediei: el se lupta cu fantasmele si cu destinul sau. Calatoria in orasul Christiana si intimplarile de acolo se petrec numai in mintea personajului. Drumul catre Cristiana poate fi socotit nu numai o calatorie a personajului in propria imaginatie si in universul ospitalier al literaturii, ci si una in moarte.
“Eu nu pretind ca sint personaj de poem sau de epopee. De roman, da, dar asta e altceva”, spune la un moment dat Tom. Ce il impiedica sa fie si un personaj de epopee?
Epopeea presupune o perspectiva narativa “de jos in sus”, iar Tom este privit de narator de “la egal la egal”, cu ingaduinta si cu o tusa abia vizibila de umor. Personajul are si el simtul umorului in aceeasi proportie. Poate ca ar fi fost mai in spiritul romanului sa fac din Tom un personaj comic. Sa-l privesc, adica, “de sus in jos”, cum procedeaza John Kennedy Toole in Conjuratia imbecililor. Traind in virtual, Tom legitimeaza un alt tip de roman, total diferit de realismul dur, cinic sau teribil in care exceleaza proza romaneasca. In alta ordine de idei, Ghetarul este, poate, si printre ultimele romane romanesti de mari dimensiuni, cu o miza artistica riscanta, deoarece cred ca viitorul nu va fi, cel putin pe piata literara, al romanelor “mari”, de anvergura, al caror scenariu este o invirtire la nesfirsit in jurul propriei cozi. Vor triumfa cartile de mai mici dimensiuni, cu o poveste la suprafata, cu un conflict bine pus in evidenta, care sa-l tina in priza pe cititor. Asadar, nu Thomas Mann sau Nicolae Breban, ci Friedrich Durrenmatt.
Spuneti ca “cea mai mare miza a unui roman e viata”. Care ar fi atunci miza poeziei?
Da, cea mai mare miza a unui roman este viata, dar nu vazuta ca o supravietuire de azi pe miine. E viata trecuta prin filtrul unor idei, iluminata de niste revelatii. Realismul dur si-a consumat ultimele experiente valabile artistic odata cu remarcabila opera a lui Radu Aldulescu. Deschiderea catre grotesc, comic si fantastic, intr-o formula originala, este unul dintre pariurile Ghetarului. Asa cum altii se concentreaza pe scriitura sau pe conflict, eu mi-am indreptat atentia asupra unui personaj care nu poate vietui normal in societate, dar poate trai cu succes in plan literar. Tom intelege ca sufera de complexul lui Leonardo, acela de a lasa neterminate toate lucrurile incepute. Daca l-as fi facut constient de toate implicatiile actelor sale, ar fi iesit schematic si rasuflat. E mai bine ca personajul sa fie dus la vale de apele epicului… Este evident, pentru mine, ca miza marii poezii nu va fi niciodata mimesis-ul, ci absenta, virtualitatea si negativitatea lucrurilor, cum ar spune domnul Nicolae Manolescu. Dumneavoastra, iesenii, care ati dat cei mai mari poeti din literatura romana, stiti, cu siguranta, acest lucru. Tom traieste virtual fiindca are o structura de poet ratat, care pune in viata sa ceea ce ar fi trebuit sa scrie. In cazul sau, functiile vietii si ale literaturii se inverseaza…