Cum este astazi o familie de armeni (in Romania)? Ce s-a pierdut, ce s-a cistigat in trecerea timpului?
O familie de armeni este ca oricare alta. Exista un sistem de ideograme ale sentimentelor care face ca, indiferent de popor sau de limba, sa existe multe lucruri comune in viata oamenilor. Fireste ca armenii au fotografiile lor pe pereti, sfintii lor din calendare, borcanele lor legate in camara pentru iarna, care au uneori alt gust sau se fac din alt fel de fructe, legendele si cintecele lor. Si limba lor pentru care, ca sa gasesti asemanari cu altele, trebuie sa cobori pina la marile limbi indoeuropene, greaca veche, latina sau sanscrita.
Familia mea este, intr-adevar, personaj al Cartii soaptelor. Cred ca fiecare familie are o Carte a soaptelor a sa, invelita in coperti de argint si, tot asa, fiecare timp si fiecare loc. Ceea ce nu avem intotdeauna este povestitorul, pornirea de a cauta in spatele lucrurilor vazute.
Cu timpul am cistigat citeva fotografii si citeva nedumeriri in plus.
“Singurul lucru pe care oamenii il au in comun sint povestile” si, putin mai departe, “Cind spui ca doi oameni sint din acelasi neam, inseamna ca au ascultat aceleasi povesti”. Cum ati defini astazi identitatea comunitatilor de armeni din Romania?
Armenii sint mai putini astazi. Dupa razboi unii au emigrat, unii au murit si altii au uitat. Dar pe armeni nu trebuie sa-i judeci dupa numar, ci dupa influenta, dupa atitudini. Sint ca plaiesii din Cetatea Neamtului, ar trebui sa-i invingi ca sa stii citi sint. In rest, ca si ceilalti dinaintea lor, cita vreme traiesc, se cred nemuritori.
In discutiile din familie, mai ales in dialogurile bunic-copil, sint multe lucruri foarte poetice. Este aceasta o adaptare la literatura sau, dimpotriva, limba si gindirea armene sint mai predispuse poeziei?
Nu exista limbi mai poetice si limbi mai prozaice. Fiecare matrice lingvistica are posibilitati generoase de a-si combina elementele. Armenii au ceva care ii distinge, intr-adevar, iar acest ceva nu e atit vorbirea, cit tonul vorbirii. Armenii sint mai melancolici. Ei au invatat, intre atitea rataciri, cit e de greu sa mori in acelasi pamint din care te-ai nascut. Mortii lor au fost atit de sfiosi incit adesea nu li se mai cunoaste mormintul si, de aceea, noi ne-am obisnuit sa ne purtam mormintele cu noi, in piepturile noastre. Avind morti pretutindeni, armenii sint de pretutindeni.
Multe personaje din carte, care, de altfel, sint personaje reale in viata dvs., au o relatie speciala cu limbile, fiecare dintre ele vorbea mai multe limbi, unii cunosteau chiar dialecte vechi ale unor limbi rare. Care este motivul pentru care invatau astfel de limbi, cum ar fi persana?
Toate personajele din cartea mea sint reale, daca a fi real inseamna sa te nasti cindva si sa ai un nume de botez. Peste toate aceste personaje mai plutesc alte realitati, spatiul este n-dimensional. Cartea soaptelor nu este atit lumea insasi, cit aburul care pluteste, nascut din infierbintarile patimilor ei.
Armenii s-au nascut in multiculturalitate. Eu insumi mi-am pornit educatia in cel putin doua limbi, romana si armeana, m-am nascut cu ele, la care as adauga si franceza. Pe celelalte le-am invatat cu oarecare usurinta, dat fiind ca a vorbi armeana si a invata o alta limba europeana de circulatie e ca si cum ai cobori din spatiul tridimensional in umbra bidimensionala de pe perete. Batrinii mei armeni vorbeau armeana si turca. Cei din rasarit, din jurul lacului Urmia, vorbeau persana si, in peregrinarile lor prin nordul Marii Negre, invatasera rusa. Iar limbile orientale le scriau cu alfabetele cele vechi. Ei vorbeau toate aceste limbi cu aerul simplu, degajat al celui care maninca fructele pamintului prin toate tinuturile prin care merge. Inaintea mortii, bunicul vorbea in toate limbile odata. Amintirile si tinuturile copilariei se amestecasera in el.
Dar limba armeana? Isi mai vorbesc astazi armenii din Romania limba?
In diaspora armeana, doar o zecime dintre noi mai vorbesc bine limba. Este o limba dificila, cu o gramatica destul de complicata, are si cazurile ablativ, ca in latina, si instrumental, ca in rusa, are trei forme de pronume demonstrativ, ca in spaniola, are sase forme de trecut, iar verbul se pune la sfirsit, ca in germana. Alfabetul este diferit, iar neologismele se compun in interiorul limbii, ca in greaca veche. Daca nu esti nativ si nu faci scoala, e greu sa vorbesti perfect limba. Multi vorbesc o limba suficienta pentru conversatie, dar utilizarea notiunilor abstracte si neutilizarea cuvintelor straine este rara printre armenofoni. Fetita mea vorbeste armeana, am trimis-o in fiecare an la manastirea armeneasca de pe insula San Lazzaro, din Venetia.
Bunicul din partea mamei, Setrak Melichian, a fost un supravietuitor al atacurilor turcilor de la inceputul secolului trecut impotriva armenilor. In ce masura a fi supravietuitor este, in aceasta situatie, un dar si in ce masura este o povara?
Povara de a fi supravietuit nu e usor de dus. Te simti raspunzator fata de cei care nu mai sint. Bunicul, de exemplu, a purtat aceasta amintire ca pe o datorie: ii ajuta pe cei saraci, era bun cu baietii din pravalie, nu pastra nimic pentru sine, ci totul pentru fetele sale. Asta l-a si salvat de puscarie. Impartea alimentele prizonierilor rusi, unul dintre ei s-a intors cu armatele sovietice si a intervenit pentru el. In Cartea soaptelor se vorbeste mult de aceasta povara. Fiecare a dus-o in felul sau. Dar moartea, venita pentru multi dintre ei prea in graba, a fost buna cu cei care au supravietuit: la ei venea doar cind era chemata. E cel mai mare dar pe care il poate face moartea.
Cartea soaptelor este, mai ales, o carte a mortilor si a casei. Care este importanta mortilor si a casei in cultura armeana?
Cum spunea bunicul meu: noi nu ne deosebim prin ceea ce sintem, ci prin mortii pe care fiecare ii plinge. Casa este egala cu universul, sint cele doua marimi infinite. E ca numarul alef al lui Borges.
Sa stiti insa ca aceasta Carte a soaptelor nu este numai o carte despre armenii din Romania. Este si o carte despre romanii din Romania. Despre toata cautarea zadarnica de sine din acel secol XX, care s-a nascut batrin, ca Benjamin Button al lui Scott Fitzgerald.
Cartea soaptelor vine si confirma si anumite asteptari pe care le are un cititor fata de un text despre comunitatea armenilor din Romania, de la negustorie la mincaruri si arome. Daca ar trebui sa alegeti un singur lucru, o singura senzatie care sa vorbeasca despre copilaria dvs. in comunitatea de armeni din Focsani, care ar fi acela sau aceea?
In Cartea soaptelor se vorbeste, chiar in primele pagini, despre arome. Despre cafea, despre pastrama, despre fructe, despre mincarurile de anul nou. Cartea soaptelor se poate scrie si prin mirosurile ei. Anmenen hamov hodera luisa iev hovn en. Adica cele mai bune gusturi sint lumina si vintul.
“Lucrurile autentice se intilnesc in acelasi miez al lumii si nu distoneaza”
Romanii va cunosc mai degraba ca politician, mai putin ca scriitor. Care ar fi, din punctul dvs. de vedere, avantajele si dezavantajele acestei notorietati?
Se spune ca intre a fi om politic, ministru si mai stiu eu ce si a fi scriitor este o diferenta care e mai mare decit distanta dintre umeri. Eu cred ca daca esti autentic, poti fi toate astea la un loc. In fond, cultura e comunicare, politica e comunicare, e chiar o stiinta a comunicarii. Iar economia e o forma de cultura, adica e cultura manageriala. Lucrurile autentice se intilnesc in acelasi miez al lumii si nu distoneaza. Trebuie sa fii natural, sa fii tu insuti. In natura, de pilda, nu exista kitsch, tocmai pentru ca e cel mai natural lucru cu putinta. Kitsch-ul este o inventie a omului, adica partea nepotrivirilor dintr-insul.
A avea mai multe abordari asupra lumii, te ajuta sa intelegi si, avind o dimensiune in plus, sa dansezi mai usor peste lume. Ginditi-va, ce deosebire intre un cal care poate alerga pe cimpie si umbra sa, proiectata pe perete, care nu poate merge decit inainte si inapoi. Uneori asta e si diferenta intre omul viu si amintirile sale. In Cartea soaptelor rosturile sint adesea pe dos: amintiriile sint vii si cei care traiesc sint proiectiile memoriei. De aceea mortii cei noi se numara printre eroii Cartii soaptelor.