A venit in martie 2008 in Romania, in cadrul unui turneu de promovare a filmului sau, Un roman de duzina/Roman de gare. Un an si ceva mai tirziu, Claude Lelouch filma, la Studiourile MediaPro din Bucuresti, unul dintre cele mai ambitioase filme ale sale, Ces amours-la, un film despre viata, timp si dragoste, dar mai ales o declaratie de iubire pentru cinema, cu extrase din filmele sale precedente.
Anul trecut marturiseati ca sinteti curios de tot si de toate. Ati ramas asa?
Da, mai mult ca oricind. Voi fi curios pina la ultima suflare si chiar si dincolo de ea. Sper sa pot scrie si cind voi fi de partea cealalta a oglinzii. Sa pot face si filme banuiesc ca ar fi chintesenta raiului.
Ce ati mai facut din martie 2008 si pina acum?
Am fost acaparat de film. Am definitivat si asamblat toate elementele scenariului de la Ces amours-la, am inregistrat aproape doua ore de muzica, am facut castingul…
Cind ati scris scenariul?
Tehnic, in mai 2008. Dar a fost scris ca o poveste pe care am rescris-o in minte de cel putin trei ori.
Ideea de a filma in Romania v-a venit anul trecut, la Bucuresti?
Nu propriu-zis, nu cred. Dar Bucurestiul mi-a ramas in minte si, incet-incet, si din context, s-a impus ca locatia ideala pentru film. Nu pot sa spun ca a existat un motiv dominant pentru care am ales sa filmez aici, dar daca ar fi sa ma gindesc la un factor declansator, acesta cred ca a fost intilnirea cu Janine, care mi l-a prezentat pe fostul ei sot, Adrian Sirbu, cu care m-am placut foarte mult. Am vorbit mult despre filme, dar si despre acest film, si mi-a propus sa vin sa-l fac aici.
Exista in film o referinta anume la Romania?
Nu una directa, dar daca veti cauta cu atentie, veti descoperi o scena care lasa sa se inteleaga niste lucruri. Dar va trebui sa o gasiti singuri.
Chiar ati stiut de aproape o jumatate de secol ca veti face acest film sau folositi secvente picate la montajul filmelor precedente?
Stiam – chiar si fara a incerca o chestie organizata – ca exista teme recurente in filmele mele, teme care se preteaza unei povesti anume. Da, am folosit si materiale picate la montaj, precum si extrase din filmele mele. N-a fost greu pentru ca toate drepturile asupra negativelor imi apartin, iar acestea sint stocate in acelasi laborator de mai bine de cincizeci de ani.
Care au fost dificultatile unui asemenea proiect?
Pe scurt, un proiect ca Ces amours-la n-ar fi putut fi realizat in Franta nici din punct de vedere artistic, nici si din punctul de vedere al bugetului.
Credeti acest lucru pe care l-ati preluat din Tora – ca orice om are dreptul intr-o viata la cinci mari iubiri?
Eu cred in aceasta fraza fara sa cred. In orice caz, mi se pare un “pitch” foarte bun pentru film. Cred ca am avut, da, cinci mari iubiri in viata, dar categoric una si aceeasi amanta – filmul. Iar daca cineva a ajuns la o virsta inaintata si n-a cunoscut decit doua mari iubiri, e cu atit mai bine. Inseamna ca putem spera la multe si cind sintem batrini.
Nu credeti ca acest proiect seamana, mai mult decit alte proiecte ale dvs., cu tentativa de a imortaliza spectacolul umanitatii?
Nu am pretentia asta, prefer sa spun ca o surprind intr-un moment anume. Pentru mine, ideea, schita urmatorului film stau intr-un moment din filmul la care lucrez. Fiecare poveste spusa este o mica sinteza, un fragment al lumii din jur.
De ce ati plasat actiunea filmului in anii ‘40-‘60? Sinteti mai atasat de acea perioada decit de zilele noastre?
Din nefericire, da. Anii razboiului manifesta asupra mea un soi de fascinatie teribila. Pericolul era si de a face, in film, lucruri facute deja de prea multe ori. Sper insa ca am reusit sa gasesc o poveste noua si un mod original de a o spune.
Acest film trimite la toate filmele dvs.? L-ati vazut si ca pe un soi de testament artistic?
Nu la toate filmele mele, poate la cinci dintre ele. Nu este ultimul, si in mod sigur nu e un testament. Dupa ce voi muri, sper sa fac putina practica pe linga marele regizor absolut…
Cum lucrati cu fiica dvs., Salome? Va asculta?
Lucrez foarte bine, dar ma asculta in calitate de regizor, nu de parinte.
Anul trecut ati recunoscut ca ati regizat Roman de gare numai dupa ce Festivalul de la Cannes l-a luat in Selectia Oficiala. De ce?
Nu vroiam sa-i tradez pe cei care avusesera incredere in mine. De fapt, e mai complicat de-atit… Am facut-o si ca sa am parte de o productie mai linistita.
Ati fost predestinat sa faceti cinema. Parintii dvs. s-au cunoscut intr-o sala de cinema unde rula un film cu Fred Astaire si Ginger Rogers.
Din pacate, acea sala nu mai exista. Dar a fost mai mult de-atit. In timpul razboiului, mama ma ascundea intr-un cinematograf, lasindu-ma in grija portaresei… Este o poveste pe care o veti descoperi in acest film al meu care se va referi in mod special la inceputurile istoriei mele de cineast. Ginger si Fred mi-au fost mentori, simbolic vorbind, cu atit mai mult cu cit ei mi-au inminat cele doua Oscaruri (n.red. – un barbat si o femeie au obtinut in 1967 doua premii Oscar pentru scenariu original si pentru cel mai bun film strain). Insa filmul meu preferat ramine tot Cintind in ploaie.
Povestea unei femei si a celor cinci mari iubiri pe care le-a trait
Filmarile au luat sfirsit simbata, 11 iulie. Ces amours-la este povestea unei femei (interpretata de Audrey Dana) si a celor cinci mari iubiri pe care le-a trait alaturi de doi americani, doi francezi si un neamt. Actiunea filmul are o mare amplitudine temporala, sustinuta de flashback-uri. Distributia ii mai numara pe Laurent Couson, Dominique Pinon, Raphael, Salome Lelouch, Anouk Aimee, dar si Zoltan Octavian Butuc, Vasile Muraru, Florin Busuioc si Cristina Cepraga. Filmul este produs de compania franceza Les Films du Kiosque si costa 7,5 milioane de euro. MediaPro Pictures este coproducator. De altfel, majoritatea filmarilor s-au desfasurat in Romania. Coloana sonora contine o piesa de Francis Lai, dar majoritatea bucatilor muzicale au fost compuse special pentru film de Laurent Couson, semnatarul frumoasei muzici din filmul lui Nae Caranfil, Restul e tacere.