Si nu e putin lucru, caci “in zilele de azi – scria la 1907 Rodion – e de neinchipuit viata fara acest element caruia higienistii ii spun chiar aliment, nascocit de oameni pentru ridicarea moralului, a dispozitiei, a curagiului sau a entuziasmului”. Caci cine a mai vazut Parisul fara absint, Londra fara whisky, Moscova fara votca sau Munchen fara bere?
Si cine a mai pomenit orasele romanesti fara vin si rachiu? Cine a mai pomenit viata Iasului fara aburii de la rachiul care se bea in “citimi colosale”? Cine si-ar putea inchipui un oras calm, fara furii, fara evenimente tragice, multe cauzate de alcool, acest “nectar veninos si arzator”, care ingroasa dintotdeauna nu doar singele, ci si “dosarele tribunalelor si ale curtilor cu juri”? Cum aceste dosare gem de efectele bauturii, “nemuritor va fi acela care va izbuti sa goneasca rachiul din rolul lui de aliment esential in viata taranului, atit a barbatului, cit si a femeii”.
Dar cum oamenii nu pot fi nemuritori, tot asa speranta eradicarii e zadarnica. Decizia “O zi fara rachiu” a fost originala, dar fara consecinte practice viitoare, cum anticipa autorul articolului acum 100 de ani.
“Caci betia nu se lecuieste cu morala: Cine a baut va mai bea.”