Povestea incepe in 2006
Istoria incepe cu un an inaintea premierei. In 2006, cind Sibiul se pregatea sa devina Capitala Culturala Europeana, Faust atragea atentia aflindu-se in topul finantarilor de la Ministerul Culturii. Cu o finantare de 900.000 de lei, Faust era prezentat ca un eveniment urias, ale carui detalii erau inca secrete. Tot ce se stia era intentia regizorului de a-i distribui pe Stefan Iordache si Gheorghe Dinica.
Premiera a avut loc in septembrie 2007. In rolurile principale, Ofelia Popii si Ilie Gheorghe. Alaturi de ei, 80 de artisti sibieni erau partasi in superproductia desfasurata pe 1.500 de metri patrati ai unei hale industriale. Practic, toti actorii din Sibiu, interpretind roluri de duhuri, spirite, vrajitoare, paji, arhangheli, troli, elfi.
Ofelia Popii, aclamata pentru turul de forta si sensibilitate si pentru puterea de metamorfozare, a fost premiata in 2008 de UNITER, la fel ca si scenograful Helmut Sturmer. Faust era singurul candidat la titlul de Cel mai bun spectacol care nu era nominalizat si pentru Cel mai bun regizor. Spectacolul si regizorul sau nu au luat premii.
Cu casa inchisa
De la premiera, timp de doi ani, Faust s-a jucat cu casa inchisa. S-a bucurat de mare succes la Festivalul Goethe de la Frankfurt in 2008. Acel succes sta de fapt la baza invitatiei la Edinburgh. Jonathan Mills, directorul Festivalului International de Teatru de la Edinburgh, l-a insotit pe Constantin Chiriac la Frankfurt si i-a propus participarea la uriasul festival. Directorul teatrului sibian, Constantin Chiriac, vedea in acestea si o recunoastere a erorilor de jurizare de la Bucuresti: „Probabil ca e cel mai important premiu si probabil un fel de «razbunare» pe inabilitatea celor care n-au inteles ca o astfel de creatie nu se face decit o data la 20 de ani…“. Edinburgh, august 2009, cinci reprezentatii cu casa inchisa. S-a spus ca si daca intreg festivalul era numai Faust, era minunat.
Corabia si furtuna
De ce Faust a stirnit acum reactii extreme, de o fantastica amploare, la poli opusi, nu este greu de inteles. O colosala corabie despicind apele va produce in urma sa si uriase valuri, dar va tulbura si adincurile. Iar Faust nu este vreo barcuta gonflabila. Fastuosul Faust avea nevoie de un ocean ca sa stirneasca furtuna. Si l-a gasit la Edinburgh.
S-a spus despre Faust ca este si tulburator, si decandent, si incintator, si dezamagitor. „Times“ a acordat montarii lui Purcarete cinci stele. Pentru jurnalistii de la „Herald Scotland“, Faust este „cea mai tulburatoare experienta teatrala traita vreodata“. Ofelia Popii a sedus intreaga presa, fiind distinsa cu Herald Angel.
Interesant este acum sa pui fata in fata unele comentarii ale presei straine – si mai ales pe cele mai putin entuziaste – cu declaratii ale regizorului Silviu Purcarete, nu toate recente.
Cotidianul „The Telegraph“ crede ca productia este o opera „gonflata si zgomotoasa“. In 2008, Silviu Purcarete dezvaluia sursa de inspiratie pentru Noaptea Valpurgiei: „Noaptea Valpurgiei este un bilci, nu o calatorie in iad. Un bilci! L-am facut inspirat de bilciul de la Bolintin, pe care l-am vazut prin anii ’80. Cu fete care scuipa foc, cu lume care striga… Daca era chiar in iad, ma gindeam si faceam ceva mai rafinat…“.
„Nu oricine este de acord cu Purcarete“, scria „The Guardian“. Purcarete insa invita chiar pe oricine sa vada Faust: „Nu e nimic misterios ori complicat. Daca nu inteleg, oamenii se pot intoarce in fiecare seara, daca vor. Pina la urma, vor intelege“.
Tot „The Telegraph“ crede ca Goethe si-ar plinge textul. Insa Faust sibian este minunat bazat pe text. Are la baza un scenariu rezultat din traducerea lui Stefan Augustin Doinas, de o muzicalitate feerica. Desigur, nu stim cum a aratat traducerea in engleza.
Si vestea buna a reactiilor entuziaste a ajuns la noi cam sifonata de traducere. Dura un pic sa te dumiresti ca despre Faust e vorba, cind citeai ca „Ofelia Pop“ a fost premiata pentru rolul „Mephistofel“, intr-un spectacol unde jucau mai multe „Gretchen“.
Viata dupa Faust
In tot acest timp, protagonistii isi vad de treaba. Ofelia Popii repeta la Breaking the Waves, in regia lui Radu Alexandru Nica. Cit despre Silviu Purcarete, sa ne amintim confesiunea sa. Despre implinire: „Sigur ca sint bucurii, dar nu au niciodata dimensiuni de arteziana. In general, cind termin un spectacol am un sentiment de plictis si dezamagire. De refuz, de plictiseala, de nemultumire. E ca in cazul lauzelor, e o boala. Dupa aceea trece, devin mai obiectiv. Ca la Faust. Bucuria e atunci cind lumea cumpara bilete. Cind e un spectacol care merge, atunci e placut“. De urmarit soarta Metamorfoze, spectacol de o magica frumusete, in urma caruia deja s-au inaltat valuri, dar s-au si tulburat, prea nedrept, apele.