Traducere de Anca-Gabriela Sirbu
Si acum vom vorbi despre dragoste.
Ce cuvinte puternice, ce arme zac ascunse in munti, in locuri adecvate, in cotloane speciale ale inimii de granit, in spatele suprafetelor pictate facute din otel si menite sa semene cu suprafetele pestrite ale stincilor invecinate! Dar cind simtea dorinta de a-si exprima dragostea, in scurta perioada cind i-a facut curte lui Armande si apoi in timpul casniciei lor, Hugh Person n-a fost capabil sa gaseasca acele cuvinte care sa o convinga, sa o emotioneze, sa aduca lacrimi in ochii ei negri si duri! Per contra, ceva rostit la intimplare fara a intentiona sa produca durere sau sa sune poetic, o formula banala dadea nastere brusc unei expresii de fericire isterica din partea acelei femei insensibile si profund nefericite. Eforturile facute in mod deliberat dadeau gres. Daca, asa cum se intimpla uneori, in ceasurile cele mai mohorite, fara nici o intentie de natura sexuala, el se oprea din citit pentru a intra in camera ei si se apropia de ea in patru labe, precum acel mamifer numit lenesul, insa nearboricol si, de data aceasta, intr-o stare de exaltare indescriptibila, aratindu-si adoratia prin urlete, Armande, cu totala detasare, ii cerea sa se ridice si sa nu se mai prosteasca. Cuvintele pe care el le alegea pentru a-si exprima inflacararea – printesa mea, comoara mea, pisicuta mea, ingerul meu, salbaticiunea mea nepretuita – pe ea pur si simplu o exasperau.
— Chiar nu poti sa-mi vorbesti firesc, ca un om, cum vorbeste un barbat cu o doamna – il intreba ea –, chiar trebuie sa te maimutaresti ca un clovn, chiar nu poti fi simplu si serios si credibil?
Dar dragostea poate fi oricum, numai credibila nu, raspundea el, viata reala este ridicola, mitocanii iau in ris dragostea. El incerca sa-i sarute marginea rochiei, sa-i muste faldurile pantalonilor, laba sau degetele piciorului ei furios – si, pe cind el se tira la picioarele ei astfel, murmurind cu glasul sau lipsit de muzicalitate tot felul de fleacuri si nimicuri scincite, exotice, rare, simpla exprimare a iubirii parca se transforma, pentru urechile lui, intr-o degradanta demonstratie aviara executata de un mascul singur, lipsit de prezenta unei femele: gitul lung intins, apoi arcuit, ciocul plecat si din nou gitul intins. Tot spectacolul il facea sa-i fie rusine de el insusi, dar nu se putea opri, iar ea nu-l putea intelege, caci in asemenea momente el nu gasea niciodata cuvintul potrivit, capcana potrivita.
O iubea in ciuda faptului ca in ea nu exista nimic care sa te faca sa o iubesti. Armande avea multe, dar nu neaparat neobisnuite, trasaturi dificile, iar el le accepta pe toate ca pe niste solutii absurde intr-un puzzle bine construit. O facea pe mama ei skotina, „bestie“, drept in fata – fara sa-si dea seama, desigur, ca nu o va mai vedea dupa ce va pleca alaturi de Hugh catre New York si catre moarte. Armande dadea cu mare placere petreceri bine organizate si, indiferent de cit de mult timp trecuse de la o vesela adunare sau alta (zece luni, cincisprezece luni sau chiar mai mult, pe vremea cind acestea se desfasurau in locuinta din Bruxelles sau din Witt a mamei ei, inainte de a se marita), fiecare petrecere, fiecare subiect discutat raminea conservat pentru vecie in gheata zumzaitoare a mintii ei ordonate. Revedea in amintire acele petreceri ca pe niste stele prinse pe valul unduitor al trecutului, iar oaspetii erau considerati un soi de extremitati ale propriei personalitati: puncte vulnerabile care trebuiau tratate, incepind din acel moment, cu un respect imbinat cu nostalgie. Daca June sau Julia mentiona in treacat ca n-a avut ocazia sa-l intilneasca pe criticul de arta C. (varul raposatului Charles Chamar), desi atit June, cit si Julia luasera parte la petrecere, dupa cum era consemnat in memoria lui Armande, aceasta era capabila sa reactioneze destul de urit, corecta greseala cu un miriit dispretuitor insotit de miscari leganate ale trupului si de cuvintele:
— In cazul asta inseamna ca ai uitat si sendvisurile minuscule de la Pere Igor (un magazin special) care ti-au placut atit de mult.
Hugh nu mai intilnise niciodata un caracter atit de urit, un amour-propre atit de morbid, o fire atit de egoista. Julia, care schiase si patinase cu ea, o gasea adorabila, dar cele mai multe femei o criticau si, in convorbiri telefonice intre ele, ii imitau micile viclesuguri ridicole prin care ataca sau replica. Daca cineva spunea: „Cu putin timp inainte sa-mi rup piciorul…“, ea intervenea cu o unda de triumf in glasul cristalin: „Si eu mi le-am rupt pe amindoua cind eram mica“. Dintr-un motiv necunoscut, cind i se adresa sotului ei in public folosea un ton ironic si total dezagreabil.
Avea tot felul de toane ciudate. In luna de miere, la Stresa, in ultima noapte a sederii lor acolo (de la New York, lui Hugh i se cerea cu insistenta sa se intoarca la birou), ea sustinu ca era statistic demonstrat ca ultima noapte petrecuta de turisti intr-un hotel fara scara de incendiu este cea mai periculoasa, iar hotelul lor, dupa aspect, parea foarte expus unui incendiu de proportii, de genul celor de odinioara. Dintr-un motiv sau altul, producatorii programelor de televiziune ajunsesera la concluzia ca nu exista nimic mai fotogenic si mai fascinant decit un foc strasnic. Dupa ce vazuse stirile pe un canal italian, Armande fusese tulburata sau se prefacuse ca este tulburata (ii placea grozav sa se puna intr-o lumina interesanta) de perspectiva unui dezastru ca acela prezentat pe postul local – flacari mici ca niste stegulete de slalom, flacari uriase ca niste demoni, suvoaie de apa intersectindu-se in linii curbe ca niste fintini rococo si barbati neinfricati in costume lucioase dirijind operatiuni de neinteles intr-o nebunie de fum si prapad. In noaptea aceea, ea ceru cu insistenta ca amindoi sa-si simuleze (el in chilotii de noapte, ea in pijamaua Chudo-Yudo) propria salvare in toiul noptii furtunoase, coborind ca niste acrobati pe fatada bogat impodobita a hotelului, de la etajul patru, unde era camera lor, pina la etajul doi, si de aici pe acoperisul unei galerii, printre copacii care se framintau si parca-i mustrau. Hugh incerca zadarnic sa o potoleasca. Tinara sustinu cu multa convingere faptul ca, intrucit ea era un alpinist cu experienta, stia foarte bine ca lucrul este posibil, daca se folosesc de punctele de sprijin oferite de numeroasele ornamente aplicate in relief pe cladire si de micile balcoane cu grilaj existente din loc in loc. Ii ordona lui Hugh sa o urmeze si sa indrepte spre ea, de sus, lumina unei lanterne. El mai avea si misiunea de a sta aproape de ea pentru a o ajuta la nevoie, tinind-o suspendata in aer, ca sa acopere o lungime mai mare pe verticala, in timp ce ea isi cauta un punct de sprijin cu piciorul gol.
In ciuda faptului ca avea multa forta in brate, Hugh avea picioarele complet neputincioase. Reusi sa transforme intreaga aventura intr-un esec. Ramase blocat pe un pervaz chiar sub fereastra lor. Indrepta aiurea lumina pe o mica portiune din fatada cladirii, iar apoi scapa lanterna din mina. De acolo de unde ramasese intepenit, striga la ea implorind-o sa se intoarca. La picioarele lui un oblon se deschise pe neasteptate. Hugh reusi sa se catare inapoi in balconul lui, strigind-o intruna cit il tineau puterile, desi era aproape convins ca ea isi gasise sfirsitul. Cu toate acestea, prezenta ei a fost in cele din urma semnalata intr-o camera de la etajul trei, unde el o gasi infasurata intr-o patura, fumind in tihna o tigara, intinsa in patul unui necunoscut care sedea pe un scaun linga pat si citea o revista.
Ciudateniile ei sexuale il uimeau si-l intristau pe Hugh. Le accepta in timpul voiajului. Apoi devenira o obisnuinta, cind se intoarse cu dificila lui mireasa in apartamentul din New York. Armande decreta ca ei trebuie sa faca dragoste cu regularitate cam pe la ora ceaiului, in salon, ca pe o scena imaginara, pe fundalul sonor al unei conversatii usoare, amindoi participantii fiind imbracati in tinuta sobra, el in cel mai bun costum si cu o cravata in picatele, ea intr-o rochie neagra inchisa la git. Ca o concesie facuta naturii, isi puteau scoate sau macar descheia articolele de lenjerie, dar cu foarte multa discretie, fara a deranja cu nimic vesmintele elegante: graba era considerata de prost gust, dezgolirea – de-a dreptul monstruoasa. Un ziar sau o carte de pe masuta pentru cafea avea menirea de a masca gesturile pregatitoare pe care trebuia sa le faca bietul Hugh si era vai de el daca tresarea sau se incurca in timpul actului propriu-zis; dar mai ingrozitoare decit scoaterea izmenelor care-l zgiriau intre picioare sau decit contactul rece cu ciorapii ei luciosi ca o armura era obligatia de a purta o discutie banala despre prieteni, politica, zodii sau servitori si, in cadrul acestui ritual din care graba era cu desavirsire exclusa, operatiunea trebuia desfasurata pe furis si incheiata convulsiv intr-o pozitie pe jumatate sezinda sau pe o canapea mica si incomoda. Supusa unui asemenea chin, potenta mediocra a lui Hugh ar fi putut ceda, daca Armande i-ar fi ascuns mai bine decit credea ca o face emotia pe care o resimtea de pe urma contrastului dintre real si imaginar – un contrast care poate pretinde a avea o anume incarcatura artistica subtila, daca ne amintim de obiceiurile unor popoare din Orientul indepartat, despre care se poate spune ca, in alte privinte, sint foarte inapoiate. Dar ceea ce il sustinea in efortul lui era speranta, nicicind inselata, de a vedea cum extazul ametitor indobitoceste treptat trasaturile iubitei lui, in ciuda eforturilor ei de a continua sa trancaneasca despre tot soiul de fleacuri. Intr-un fel, el chiar prefera partidele de sex din sufragerie in locul celor desfasurate, mult mai rar, in decorul si mai anormal din dormitor, cind ea cerea sa fie posedata in pat, sub cearsafuri, in timp ce vorbea la telefon si birfea cu o prietena sau pacalea un barbat necunoscut. Capacitatea pe care Person al nostru o avea de a accepta asta, de a gasi scuze si explicatii ni-l face si mai drag, dar uneori, din pacate, ne amuza grozav. De exemplu, el isi spunea ca ea refuza sa se dezbrace pentru ca se sfia sa-si arate sinii mici si cicatricea de pe pulpa capatata in urma unui accident la schi. Sarmanul Person!
I-a fost oare Armande credincioasa in lunile de viata matrimoniala petrecute in America cea vesela, superficiala si toleranta? In prima si ultima lor iarna, ea s-a dus de citeva ori la schi fara el, la Aval, in Quebec sau la Chute, in Colorado. Ramas singur, el nu-si ingaduia sa staruie in gind asupra aspectelor marunte ale infidelitatii, cum ar fi sa se tina de mina cu un barbat sau sa-i dea voie sa o sarute la despartire. Aceste maruntisuri, vazute cu ochii mintii, erau pentru el un chin la fel de intens pe cit ar fi fost o voluptuoasa partida de sex. O usa de fier a mintii raminea ferecata atita timp cit ea era plecata, dar, in clipa in care se intorcea, cu fata bronzata si stralucitoare, cu trupul suplu, ca de stewardesa, invesmintat in haina albastra cu nasturi stralucitori precum o tejghea aurita, ceva infiorator se deschidea in interiorul lui si o multime de sportivi cu trupul zvelt incepeau sa roiasca in jur si sa o ademeneasca in toate motelurile din mintea lui, desi, dupa cum bine stim, ea nu s-a cuplat cu adevarat decit cu vreo doisprezece iubiti de ocazie in timpul a trei calatorii.
Nimeni, si mama ei mai putin decit oricine, nu a inteles de ce s-a maritat Armande cu un american destul de sters, cu o slujba nu tocmai stabila, insa acum trebuie sa incheiem discutia despre dragoste.
AUTORUL
Vladimir Vladimirovici Nabokov (1899-1977) s-a nascut la Sankt Petersburg, intr-o familie foarte cultivata. Silit sa emigreze in 1919 impreuna cu familia, a studiat in Anglia, apoi a trait la Berlin si Paris, iar in 1940 a plecat in Statele Unite cu sotia si fiul sau. A predat la Universitatile Wellesley, Harvard, Stanford si Cornell. Scrierile sale (atit cele in rusa, cit si cele in engleza) l-au impus ca pe unul dintre reperele literare ale secolului XX.
In 2008, Editura Polirom a lansat seria de autor „Vladimir Nabokov“, in care au aparut pina in prezent Lolita, Ada sau ardoarea, Vorbeste, memorie, Invitatie la esafod, Ochiul si Disperare.