Opelul cel rosu ne-a purtat cit l-a tinut benzina, dar si pe noi picioarele, prin Transilvania celor 300 de biserici fortificate sasesti. Am vazut vreo 20, intre Brasov, Sighisoara, Medias si Sibiu. Am urcat in turnuri, am coborit in pivnite, am intrat in biserici, muzee si case, ne-am plimbat pe strazi, prin livezi, paduri, poenite si ferme bio, am mincat gem de rubarba si de soc, miere si placinte, am baut suc de mere si sirop de afine, am dormit in case si in paturi vechi de peste 200 de ani, ba chiar intr-o fosta camara de alimente din zidul unei cetati.
Am povestit fix cu sapte sasi, batrini si tineri si cu o multime de romani si de tigani, mindri foc de satele lor vechi de 700 de ani. Si ne-am intrebat de ce in tristetile noastre am ajuns abia acum pe-acolo, de ce mai toti putem sa spunem repede sase sasi in sase saci sase sasi in sase saci, dar habar n-avem de Malincrav, Seica Mica, Saschiz, Valchid, Mosna, Richis, de pilda, iar despre Viscri si Biertan stim doar ca acolo-i ceva legat de printul Charles.
Am stat si-am cugetat amindoua ca mare tara de idioti am putut fi, si inca mai sintem. Sa existe o asemenea minune, o adevarata comoara, si sa stam zeci de ani cu miinile in solduri si cu limba in gura, pina cind ne-au dezmeticit strainii, dupa ‘90: urmasii vechilor sasi, englezii, olandezii. Bine ca a fost si asa, bine ca nu s-a dus totul de ripa, bine ca am inceput sa ne miscam impinsi de la spate. Din povestile oamenilor, din pliante si carti am aflat in doar sapte zile cit intr-o suta de ore de istorie si-am cam amutit.
Despre ce-am vazut si despre exaltarea care ne-a tinut pe piscuri 16 ore din 24, zi de zi, am sa povestesc saptamina viitoare. Pina-mi reintru in mina cu scrisul dupa atita vacanta, pun in attach o fotografie in care se vede cum eu si Pupi vrem sa prindem clipa in turnul bisericii din Apold si sa-i spunem stai.