Multora le este, poate, indiferent ca Om-Bunul da cu mucii-n fasole in stil curat manelist. Rockerii adevarati vor suporta greu afrontul celui pe care nu l-au uitat vreodata – exhibarea tocmai in acel ziar! Sint romani care sufera pentru amanunte de-astea, romani care au patimit in tacere, romani fara forta de-a infrunta pe fata sistemul, romani fara vreun talent care sa-i distinga de semeni si sa le faciliteze existenta in perioada aceea, romani care n-au avut curajul sa plece in bejenie pentru ca nu mai suportau minciuna comunista, romani care gaseau un pic de speranta in arta celor frumosi, talentati si norocosi. Pentru romanii acestia, gestul OB-ului de a-si spune ultimul cuvint, cum zice, in publicatia editata de trustul celui care a recunoscut ca a slujit patria in calitate de ofiter al Securitatii, e oribil.
E o sfidare ca, din palma unui fost securist, sa afirmi ca familia ti-era urmarita de Securitate? E, mai degraba, inconstienta sau infumurare de geniu „care se naste o data la un secol“, cum se auto-proclama. Zice: „Tatal meu a fost inchis la Doftana ca detinut politic, si fusese exact pe partea opusa comunistilor“. Care parte? Fiul cui pozeaza OB-ul ca e? Ii este rusine de ce-au fost parintii sai? Se teme de ceva?
Muzicianul declara in ziar ca renunta la cetatenia romana. Dreptul lui. Nu se inteleg motivele, nu-i treaba mea sa le inteleg. Ca ascultator si admirator al muzicii sale, regret problemele de identitate cu care se confrunta. Odata l-am ajutat sa mute un obiect de mobilier ce-l incurca in toiul unei repetitii la clubul studentesc din Schitu Magureanu. Ipostaza de fan nu ma impiedica sa observ ca omul s-a ratat ca artist dupa ce-a plecat din tara. S-a realizat ca producator, aranjor, compozitor, studio-man etc. E apreciat de-o lume intreaga ca tehnician muzical. ARTISTUL e insa doar amintirea a ceea ce-a fost odata. Presupun (dar pesemne exagerez, desigur) ca ARTIST se cheama cel al carui nume e scris pe copera I, cu litere mari, eventual si cu fotografie. Numele celui fara nume pomenit aci figureaza pe el stie cite discuri, pe coperta IV, sub numele Artistului titular sau pe undeva, pe la mijlocul unui pomelnic de salahori ai studioului!
Om-Bunul putea sa fie… Dar n-a fost sa fie, in „buna“ traditie romaneasca! Nu jubileaza la constatarea asta nici „dujmanul” personal, Sorin Tudoran, alt chitarist reprofilat in strainatate (www.artasunetelor.ro/Drept_la_REPLICA.html). Mindria ca a produs ori compus muzicile unei trupe de mina a treia, celebra cindva printr-un hit ce nu-i apartine OB-ului, e auto-amagire induiosatoare. Iar precizarea ca a cintat alaturi de bateristul lui Bob Marley suna ridicol pentru cineva pretins unicat…
In istoria rockului romanesc Sfinx inseamna totusi mai mult decit cel care nu stie prea bine cine sau ce este! Si care daca tacea… Sfinx raminea!