Sute de artisti coboara in strazi: formatii muzicale, trupe de teatru, dansatori, jongleuri, pictori, desenatori si mimi. Ti se ofera mii de fluturasi si invitatii la spectacole. Luna august la Edinburgh inseamna circa 3.500 de reprezentatii in peste 350 de locatii, zi de zi, incepind de la primele ore ale diminetii pina noaptea tirziu.
Multe dintre ele se joaca cu casa inchisa, e la fel de greu sa gasesti un bilet ca si pentru faimoasa parada din Cetate, Military Tattoo, la care locurile pentru cele 35 de reprezentatii se vind cu o luna inainte. Tao, formatia de percutie traditionala japoneza, face de trei ani consecutiv sali arhipline in august, la Assembly Hall, cu un spectacol de mare succes. Nici la cele 15 reprezentatii Raw ale trupei irlandeze Fidget Feet Aerial Dance Theatre, o realizare coregrafica originala cu o punere in scena ingenioasa tehnic, nu puteai gasi bilete decit cu mult noroc. La EIF, pentru recitalurile lui Ivo Pogorelich si Elisabeth Leonskaja sau la concertul sustinut de Bach Collegium Japan, condus de Masaaki Suzuki, pagina web anunta ca biletele sint sold out la scurt timp dupa ce abia fusesera puse in vinzare.
Faust, o parabola impresionanta a raului
Cu casa inchisa s-a jucat si Faust-ul lui Purcarete, la Ingliton, intr-o hala special amenajata. Cel mai influent cotidian din Edinburgh, “Scotsman”, considera spectacolul sibienilor o parabola impresionanta a raului, moderna si demna de secolul XXI. Acelasi cotidian nu se arata la fel de culant cu Le Concert des Nations, sub bagheta faimosului Jordi Savall, care, cu Water music si Fireworks, pur si simplu i-a entuziasmat pe toti cei prezenti la Usher Hall, fiind ovationat minute in sir. I s-a reprosat “tradarea” spiritului triumfalist originar al suitelor, catalanul oferind in schimb un Handel plin de caldura si intimitate, jucaus, in stilul sau caracteristic, cu o sectie de coarde sensibila si cu oboaie, recorder si corni de epoca. A interpreta Handel in tara de adoptie a compozitorului e si un act de curaj. Acelasi Savall, sa nu uitam, a fost singurul care a repus in circulatie melodiile din Kitab-i-musiki de Dimitrie Cantemir.
Cvartetul Mosaiques a fost urmarit de ghinion. Prim-violonistului i s-a rupt o coarda chiar la primele masuri, apoi, la a patra sonata a celor Ultime sapte cuvinte ale lui Hristos pe cruce, a cedat si o coarda la violoncel. Ca si cum n-ar fi fost de ajuns, concertul a fost intrerupt pentru a permite interventia medicului, unui spectator facindu-i-se rau exact la “Tata, astazi voi fi cu tine in ceruri” (sic!). La scurt timp, o a patra intrerupere: cineva adormise in Queen’s Hall si… sforaia. A trebuit evacuat. Evolutia cvartetului, cu exceptionalele lor instrumente vechi, a fost insa la inaltime, de o precizie remarcabila, sensibila si fara excese de baroc. Dintre cvartetele celebre inca active, probabil ca Mosaiques este astazi cel mai renumit pentru interpretarea muzicii lui Haydn. Inregistrarile lor de la casa Astree ramin de referinta pentru orice meloman.
Provocatoare ca spectacol si performanta a fost piesa pusa in scena de studentii de la Cambridge, o adaptare dupa Metamorfoza lui Kafka, la C too, cu un convingator Gregor transformat in gindac – rol dificil si solicitant. Un spectacol interesant a facut sali pline pe Chamber Street, protagonistii fiind trupa de phisical theatre Zen Zen Zo, din Brisbane, cu al lor Zeitgeist (Spiritul timpului). Cele zece trupuri goale care il intimpina pe spectator, elementele de avangarda, amintind de dansurile butoh japoneze, dar si de burlesc si cabaret, renasterea mistica si rememorarea copilariei, totul se integreaza perfect intr-un spectacol socant si cuceritor.
La Greyfriars, biserica purtind numele lui Bobby, terrierul devenit un simbol al orasului, eroul de romane si film a carui statuie “pazeste” intrarea, Consortiul Ricercar a oferit doua concerte cu cantate Bach de tinerete. Fara sa surprinda, incadrindu-se mai curind pe linia “barocizanta” a lui Koopman si Harnoncourt, Ricercar si-a reconfirmat renumele de care se bucura si datorita inregistrarilor realizate la faimoasa casa franceza Harmonia Mundi.
Un festival cu adevarat international si molipsitor
Oferta Edinburgh-ului pe durata festivalului este coplesitoare: balerini din St. Petersburg, formatii din Zimbabwe, spectacole de capoieira (remarcabila reprezentatia brazilienilor la The World), dansuri irlandeze si muzica scotiana, formatii din Togo, China sau Elvetia evoluind alaturi de trupele Fortelor Aeriene Scotiene la Tattoo, Opera din Stuttgart, Esa-Pekka Salonen si Yefim Bronfman, Charles Mackerras, Tonhalle-Orchester sub bagheta lui David Zinman, Christian Tetzlaff, Christoph Pregardien, Cvartetul Arditi, Emerson SQ, Philippe Herreweghe si Collegium Vocale Gent cu un Elias de exceptie, Roger Norrington si lista ar putea continua la nesfirsit.
In august, Edinburgh te invaluie, e o revarsare de energii frenetice, de oferte si jocuri de artificii. Nu poti refuza expozitia de pictura spaniola de la Scottish National Gallery, de linga monumentul lui Walter Scott, sau o seara intr-un pub cu muzica live traditionala, rock sau jazz. Te cucereste spiritul friendly al orasului, lipsit de grandomania si excesele snoabe ale unora dintre festivalurile cu care sintem obisnuiti. Temele romantice din Simfonia scotiana a lui Mendelssohn, inspirata de ruinele catedralei de la Holyrood, urmele lui Harry Potter si secretele din Da Vinci Code se inlantuie cu sunetele necontenite de cimpoi intr-un Edinburgh cu traditii culturale adinci in care, pentru o luna, nu doar turistii din toata lumea par cuprinsi de febrilitate, ci si orasul, cu fantomele lui din subterane cu tot. Festivalul e cu adevarat unul international si molipsitor. La plecare, pe aeroport, un grup de japonezi pareau ca vor sa duca acasa ceva din spiritul de neuitat al augustului pe care l-au trait aici: erau cu totii imbracati in costume traditionale scotiene. Ce poate fi mai graitor pentru fascinatia pe care o exercita Edinburgh-ul decit sa vezi un japonez imbracat in kilt?