In ciuda rationamentului cartezian, in ciuda Discursului asupra metodei a lui Descartes, pe care si-l asuma in mod fals, dictatorii latinoamericani (si dictatorii in general, am putea spune) apeleaza la o singura metoda: teroarea. Este si ceea ce vrea sa ne spuna Ion Vianu in Exercitiu de sinceritate: “E o poveste a unei virste a terorii care urma unei alte virste a terorii”. Intr-o astfel de lume, orice incercare de a gindi liber este un act de eroism. Cartea incepe cu promisiunea autorului ca “nimic din ceea ce este si va fi spus mai jos nu e exagerat”.
Spovedania lui Ion Vianu
Intrarea in partidul comunist, “marea cinste de a fi primit in rindurile Partidului Comunist Roman” este descrisa ca o “murdarire consimtita”, ca o “psihodrama”. Toti cei aflati sub influenta sovietica sufereau de o “boala sovietica”, spune Vianu, erau neurastenici. Neurastenicii “vegheaza atunci cind ar trebui sa doarma”. Ce diferenta exista atunci intre neurastenici si insomniaci? Poate ca nici una. Aceasta comparatie ne trimite cu gindul la Albania comunista a lui Kadare, care suferea de insomnia popoarelor, fiindca acest popor a fost privat de dreptul de a visa, fiind mentinut intr-o stare de insomnie care l-a sufocat incetul cu incetul. Sint insomniace popoarele care produc o cantitate mica de vise, spune Ismail Kadare. Poporul roman, in curs de trezire dupa o lunga insomnie, indosariat si el pina peste Casa Poporului chiar si astazi, se poate regasi usor atit in romanul lui Kadare, cit si in spovedania lui Ion Vianu.
Descriind o lume in care idealul suprem era “denuntul general”, Exercitiul… lui Vianu face mai tot timpul trimitere la ei sau mai bine zis la “diavolul” care vorbeste despre sine la persoana intii plural, spunind “noi”, si nu “eu”. Cuprins adesea de indoiala si de incertitudine, Tudor Vianu reconstituie “ca un psihanalist, ca un arheolog, cu multa rabdare” perioada terorii comuniste: “Oare stiu cu adevarat cum eram? Oare nu sint obligat sa tes despre mine o legenda, sa fabric un text care sa semene cu un vis, pentru motivul bun ca istoria personala – nu mai putin decit istoria colectiva – devine vis, mit?”.
Dincolo de viata plina de neajunsuri, de situatia umilitoare prin care oamenii erau adesea obligati sa treaca, inclin sa cred ca marturisirile lui Ion Vianu alcatuiesc mai curind un jurnal al fericirii (in sensul dat de Steinhard), decit o istorie a durerii.
Ion Vianu, Exercitiu de sinceritate,
colectia “Ego-Grafii”, Editura Polirom,
2009, 24.95 lei