As fi crezut ca prima intilnire cu sensibilitatea muzicala romaneasca s-a petrecut odata cu descoperirea partiturii de la Oedipe. Si totusi, mai intii de toate, v-ati intilnit cu Romania prin intermediul Ilenei Cotrubas, in timpul studiilor dvs. la Nisa.
Asa este. Am avut sansa de a face un stagiu de interpretare cu Ileana Cotrubas. Pentru mine, a fost o mare placere sa vin in contact cu asa o bogatie spirituala si muzicala.
Am citit cam toate cronicile dupa deschiderea stagiunii trecute cu Oedipe la Teatrul Capitole din Toulouse. A fost un triumf. Cum a fost drumul dvs. pina la a deveni acest personaj?
Ar trebui sa incep prin a vorbi despre bogatia vietii mele personale: sint tatal a trei copii. Am trait multe aventuri umane pina la aceasta… jumatate a vietii, acum, cind am intre 40 si 50 de ani. In plus, cred ca am si exercitiul construirii unor personaje complexe, cum e Scarpia din Tosca, Athanael din Thais, Satan din Povestirile lui Hoffmann sau Hamilcar din Salammbo. Am avut ocazia de a intruchipa personaje ambigue si speciale. Bineinteles ca am studiat legenda lui Oedipe, dar ceea ce m-a atras spre aceasta lucrare este forta ei. Oedipe duce o continua lupta cu realitatea: se casatoreste cu mama sa si nu stie, il ucide pe tatal sau si nu stie, copiii ii devin frati si surori si nu stie. Toata aceasta dramaturgie m-a pasionat. Nu a fost usor sa ii patrund filosofia, dar am incercat sa gasesc calea dreapta.
Cind ati primit propunerea de a face rolul, care a fost primul gind?
Uf! Am deschis partitura si am inchis-o la loc! Apoi, am redeschis-o, am privit-o cu atentie, iar, la final, am considerat-o un cadou din partea directorului de atunci al teatrului, Nicolas Joel. Nu ma asteptam la ea. Cintasem Golaud din Pelleas si Melisande, unde se pot intilni alambicuri si armonii muzicale asemanatoare. Aveam, asadar, deprinderea acestui tip de creatie. Propunerea a fost minunata, dar recunosc ca prima data cind am vazut partitura mi-am spus: “Ce-i cu muzica asta? “. Am muncit mult ca sa ii descifrez codurile si sa ma imbib de atmosfera, de parfumul ei. In consecinta, am vrut sa ascult si Rapsodia I, ca sa pot intelege cum se nasc aceste sonoritati. A fost o descoperire extraordinara, magica. Stiti ca viata mea s-a schimbat, intrucitva, de cind interpretez Oedipe? Este o bogatie, o profunzime, e aproape o… miere de muzica, de viata si de spiritualitate.
Oedipe nu a mai fost vazut si auzit in Franta din 1963. Nu ati avut la dispozitie decit inregistrarea lui Lawrence Foster…
1963 e anul in care m-am nascut. Poate ca a fost un mesaj…
Discul EMI cu Jose van Dam v-a ajutat in decizia de a accepta rolul?
L-am ascultat. Imi place mult Jose van Dam, sint un admirator al vocii lui, al personajului, al inteligentei muzicale pe care o reprezinta. Integrala cu el mi-a oferit o viziune de ansamblu. De obicei, ascult inregistrarile, apoi le las de-o parte, pentru ca interpretarile trebuie sa fie personale. Discul mi-a demonstrat complexitatea intregii lucrari. In etapa urmatoare, am studiat mult cu pianistul meu, iar muzica m-a condus in acest univers fermecat.
Toti baritonii care au cintat Oedipe (si nu sint multi deloc) afirma ca rolul este devastator pentru voce. Ati simtit si dvs. aceeasi dificultate?
Rolul e lung si greu ca intensitate vocala si emotionala. Devastator… Da, intr-o anumita privinta. Oedipe nu e genul de scriitura in care sa emiti sunete frumoase si atit. Trebuie sa te gindesti la tragedie, la puterea muzicala, la evolutia tramei, trebuie sa transmiti incrincenare si forta, fara sa iti dai suflul vocal. Eu am norocul unei voci de bariton dramatic destul de ample, centrale si apropiate de vocea mea naturala. Greutatea rolului consta in scriitura sa, ori prea grava, ori prea acuta. Ar fi nevoie de 2-3 baritoni care sa cinte Oedipe. Pentru mine a fost o provocare – aceea de a demonstra ca un artist poate avea grav, mediu si acut si sa ramina fidel puritatii liniei. Opera e foarte lunga, trebuie sa ai vocea mereu proaspata. Asta e greu.
Cum va simtiti in punerea in scena a lui Nicolas Joel si Ezio Frigerio?
Imi place mult. E foarte epurata si merge la esenta. Reflecta foarte curat drumul lui Oedipe prin viata: nasterea, tineretea, momentul in care devine parinte, plecarea spre o alta lume… Imi place Nicolas Joel, am lucrat mult cu el.
Da, nu sinteti la prima colaborare…
Am facut Regele Ysului…
Boema la Orange…
Am mare incredere in el, pentru ca este unul dintre reprezentantii unei specii pe cale de disparitie: regizorul de opera care chiar stie meserie. Ma simt foarte bine in productia lui.
Oedipe este o opera de echipa sau o panoplie de individualitati artistice?
Sint de parere ca o opera inseamna mereu si o echipa. Nu exista roluri mici si roluri mari. E o familie. Toti avem aceeasi tinta: excelenta. Ea trebuie sa fie firul care ne leaga si ne tine pe toti intr-un soi de crisalida. Toate rolurile sint foarte interesante – e drept ca Oedipe cinta foarte mult, dar Phorbas, Antigona, Tezeu au importanta lor, pentru ca ele concura la aceeasi tragedie.
Aveti un repertoriu eclectic, in care Mozart se intilneste cu opera franceza sau cea italiana. Data fiind aceasta experienta, cum judecati impactul lui Enescu pentru creatia lirica din secolul XX?
Cred ca Enescu face parte, in mod cert, dintre acei compozitori ai veacului trecut care au oferit cite o picatura pentru marele fluviu care este muzica lumii. Enescu a lasat o opera majora, fundamentala, care imbogateste tot patrimoniul muzical universal. Nu doar ca a fost si un mare violonist, dar compozitiile sale sint inspirate de Faure, Debussy, Brahms. Stiti foarte bine ca a avut sansa de a pleca sa lucreze la Paris, unde a scris o muzica absolut occidentala, moderna, deschisa, influentata de maestri precum Brahms, Massenet, Wagner. Mie asta mi-a placut: este o muzica romaneasca, dar absolut universala. Cind cint Oedipe, aud multi compozitori, dar il aud in primul rind pe George Enescu. Are o amprenta foarte pronuntata, iar in muzica sa se distinge cultura tarii din care vine, pe linga atavismul acestor mari inaintasi.
Si atunci, dupa parerea dvs., de ce nu se cinta Oedipe mai des?
Rolul titular e foarte greu de distribuit. Nu prea se gasesc baritoni care sa il poata duce in spate. Personajul e extraordinar, v-am spus, pentru mine a fost un cadou. Sigur, Oedipe se cinta, nu sint si nu voi ramine eu unicul interpret de azi. Iti trebuie totusi dorinta de a patrunde in acest univers sonor nou, iar noi nu prea sintem obisnuiti. Imi pare rau ca Oedipe nu e pus in scena mai des. Sper ca generatia mea va suplini aceasta stare de fapt. Eu, unul, imi doresc sa mai cint opera si chiar nu inteleg de ce nu e mai prezenta in strainatate. Are o bogatie si o profunzime a mesajului din care razbat dragostea si umanitatea. Deslusim, printre note, un personaj care trebuie sa fi fost foarte nobil, umil, placut. Nu poti scrie asemenea muzica daca nu esti plin de iubire inauntru.
Am vorbit despre Enescu, despre Ileana Cotrubas… Care sint marile nume romanesti pe care le-ati intilnit de-a lungul carierei?
Viorica Cortez. Am cintat cu ea in Franta, la Festivalul de la Montpellier.
Arlesiana…
… de Cilea! Sinteti foarte bine pregatit! Am cintat cu Angela Gheorghiu…
Boema…
Da, si Carmen la Opera Bastille din Paris. O cunosc bine, pentru ca este casatorita cu Roberto Alagna si sintem prieteni. Leontina Vaduva e o alta mare soprana. E ceva ce imi place mult la romani: simplitatea, deschiderea catre lume, bunatatea, bucuria de a trai, pe care le intilnesc si la noi, in Sudul Frantei. Semanam mult.
Roluri noi, solicitante, citeodata partituri rare, precum Don Quichotte de Massenet, Iphigenia in Taurida, Troienii, Fiesque, Cleopatra de Massenet, Ducele de Alba, Regele Ysului… Cum va alegeti repertoriul?
In functie de cererile pe care le am. Imi place sa schimb universuri. Nu mai cint Mozart de ceva vreme si imi pare rau, pentru ca il ador, dar imi plac personajele, vietile, istoriile, relatiile lor. Imi place schimbarea. Cint Ravel…
…Ora Spaniola…
…si trec la Verdi, Puccini, Massenet, Gounod. Eu imi imprumut vocea compozitorului si sint convins ca putem cinta mai multi autori si mai multe stiluri, personalizind lucrarea. E nevoie de atentie insa pentru a nu depasi limitele. Dar alegerea de a jongla cu timpurile si lumile este a mea.
Nu va este dificil sa sariti de la o scoala la alta, printre compozitori si secole?
Depinde de programarea in stagiune. Trebuie adunate rolurile dramatice si separate de cele mai lirice, iar intre ele tranzitia trebuie sa fie lina. Daca nu fortezi si faci pauze de o luna, o luna si jumatate, poti sa te apropii de roluri cu mai multa usurinta. E un exercitiu pe care il fac cu placere.
Aveti metode proprii pentru a va proteja instrumentul, a nu-l expune unor riscuri inutile?
Simplu. Nu beau, nu fumez, beau un vin bun din cind in cind – te imbogateste spiritual si iti primeneste vocea, dorm mult. Somnul este cel mai bun medicament. Ii iubesc pe cei apropiati, impartasesc iubirea cu copiii mei, care imi umplu viata de fericire. Incerc sa traiesc cit se poate de normal, pentru ca viata trece repede. Ma hranesc cu ce imi ofera familia, prietenii, vocile frumoase, peisajele, marea… Ginditi-va la un chef care amesteca mai multe ingrediente, pentru a exalta aromele. Asa sint si eu: un epicurian care adora sa calatoreasca, sa vada si sa impartaseasca.
Cum va stapiniti emotiile?
Nu prea imi iese, recunosc! Noi, artistii, sintem niste pasionati, nu prea putem face aceasta profesie daca nu dam pe afara de iubire si de pasiune. Asa cum spune si Oedipe, trebuie sa ne controlam emotiile, ceea ce nu e usor deloc.
Ati cintat la Scala, Metropolitan, Berlin, Opera din Viena… Ce mare scena lipseste inca din parcursul dvs.?
Unde as vrea sa ajung?
Da.
Era Festivalul “Enescu” din Bucuresti, la care azi sint onorat sa particip. Am avut sansa sa cint in toate aceste locuri. Ce-mi place acum este sa fac muzica alaturi de un dirijor bun, pe aceeasi lungime de unda cu mine, cu o echipa frumoasa.
Deci nu cautati sa bifati toate scenele lumii, sa dea bine in CV…
Nu. Am cintat deja aproape peste tot. Primesc propuneri, dar ma intereseaza dirijorul, distributia, locul, insa nu sint orbit de star-system, de Metropolitan, Washington, Covent Garden… Nu e acesta obiectivul meu, ci de a face muzica in mijlocul unei echipe care cauta sa dea ce are mai bun.
De-a lungul carierei ati avut sansa de a intilni citiva mari dirijori si citiva mari colegi de scena…
Asa este. V-as vorbi despre Seiji Ozawa, alaturi de care am facut Ora Spaniola la Opera Garnier din Paris. A fost senzational. La un dirijor, imi plac mult simplitatea, capacitatea de a se face inteles cu tandrete, cu gentilete, cu calm, cu un zimbet. Este ceea ce am intilnit si la Riccardo Muti. Experiente excelente am avut si cu Marc Minkowski, Jean Claude Casadesus sau Michel Plasson. S-au adunat multe momente frumoase. Pe cele negative nu am sa vi le povestesc, dar, de cele mai multe ori, este vorba de dirijori care nu cunosc partitura.
Nimeni nu aminteste de experientele negative!
Nu sint interesante. Oleg Caetani, dirijorul nostru de la Bucuresti, este foarte bun. Caut la fiecare dirijor sau cintaret iubirea, gentiletea, intelepciunea, curajul, disponibilitatea, umilinta. Eu sint foarte sensibil la aceste calitati, care definesc un om. Le-am intilnit la Leo Nucci, Pavarotti, Domingo…
Ati cintat cu Pavarotti?
L-am intilnit la New York. Mi s-a permis sa asist la o repetitie de Aida la Met cu James Levine. Eu eram acolo ca sa cint Carmen. Plingeam. Il priveam cu lacrimi in ochi si imi spuneam: “Franck, esti la Met, vei cinta aici si stai fata in fata cu idolul tau! “. Pentru mine, Pavarotti era un fel de Dumnezeu. Domingo mi l-a prezentat, am fost in loja sa, era si sotia lui acolo. Eu eram coplesit! A mai fost Montserrat Caballe…
Ati cunoscut-o si pe ea?
Am cintat cu ea!
Ce?
Cleopatra de Massenet la Madrid. A fost nemaipomenit, si asta din doua motive: eram figurant-copil la Opera din Nisa pe cind ea cinta acolo…
A cintat mult la Nisa…
Foarte mult. Atunci, eu nu-mi dadeam seama, cu adevarat, de statutul ei. Apoi, sa ii fiu partener de scena la Madrid a fost o experienta fastuoasa.
Si printre vedetele de azi? V-ati intilnit cu toate divele!
Ador sa cint cu Rolando Villazon, am colaborat mult, un tip extrem de simplu si de agreabil, ca si Roberto Alagna, de altfel, foarte generos… Neil Shicoff…
Renee Fleming…
Renee Fleming! Am cintat mult cu ea, in concert la Teatre del Liceu din Barcelona, Thais, apoi Manon la Paris…
Natalie Dessay…
O sa cintam Manon la Paris peste doi ani… Apoi, prietenul meu, marele tenor rus, uit numele lui, am cintat in concerte impreuna… Vladimir Galuzin! Extraordinara Olga Borodina, Jose van Dam, Samuel Ramey, Leo Nucci, Renato Bruson… De la fiecare am invatat cite ceva…
“Nu m-a preocupat niciodata cine e vedeta spectacolului”
V-am vazut in Marcello din Boema, la Orange. Oricit de bine ati facut-o si o veti mai face, partea leului, cel putin din partea publicului, va reveni cuplului-vedeta tenor-soprana. A fi bariton presupune si a avea intelepciunea de a accepta planul secund?
Aveti dreptate cind spuneti asta. De cele mai multe ori, noi avem rolurile rele. Sintem personaje negative, cu exceptia lui Marcello (care e un dragut) sau a lui Oedipe (care e profund, nu rau) sau a lui Figaro din Nunta lui Figaro. Trebuie sa avem luciditatea insa de a accepta ca, pentru multi, opera inseamna tenori si soprane. Nu ma deranjeaza deloc, pentru ca pot ramine un pic in umbra, ceea ce nu strica. Dar sint si personaje protagoniste pentru bariton: Rigoletto, Macbeth, Nabucco, Simon Boccanegra, eroi formidabili. Nu m-a preocupat niciodata cine e vedeta spectacolului. In Oedipe e… Oedipe, chiar daca sint atitea roluri bogate.
Vorbim, tot aici, si despre Scarpia din Tosca, cele patru intruchipari ale Raului din Povestirile lui Hoffmann, Iago din Otello… Va provoaca ideea de a fi rau pe scena?
Nu ma provoaca, ma amuza. Imi da ocazia de a fi actor. Opera e teatru in egala masura. Intru in pielea unor personaje foarte diferite, iar analiza lor e interesanta. Ajung sa inteleg o parte din psihologia lor. Sigur ca le imbogatim cu nota noastra personala. Mi se pare extrem de ofertant sa il joc pe Scarpia, de exemplu, un caracter malefic absolut si sa imi pastrez controlul asupra lui. Asta e munca unui actor autentic.
Aveti o cariera internationala insemnata, dar marile case de discuri par ca va evita. Cum va explicati asta?
Nu am un contract exclusiv. Baritonii, spre deosebire de tenori, sint solicitati doar cind e nevoie de ei. Nu avem contracte fixe. Am inregistrat Mira de Domenico Alaleona, Ducele de Alba, dar, e adevarat, nu la Deutsche Grammophon. Pentru EMI am facut un disc de arii cu Natalie Dessay. Stiti, de obicei, cind e nevoie de un bariton, Thomas Hampson este cel ales. Nu am absolut nici o problema cu asta. Cine vrea sa faca un disc cu mine, ma cheama. Am inregistrat si Fiesque, care va iesi in curind pe piata. Mai am citeva proiecte… Baritonii au nevoie de mai mult timp pentru a se face cunoscuti in comparatie cu tenorii. Si apoi, nu sint american!
Cind lasati costumul de scena de-o parte si s-a dus si ultima tusa de machiaj, pe cine vedeti in oglinda?
Vad un personaj simplu, care vrea mai mult decit orice sa fie alaturi de sotie si de copii, sa se joace cu mingea in strada, sa mearga la tara sau la pescuit cu baiatul sau. Il vad pe fiul unui muncitor timplar, care a inceput de jos si care nu a avut mari ambitii. Vad pe cineva care a luptat sa ajunga acolo unde si-a dorit si care si-a ales profesia pe care a visat-o. Vad un om linistit, ginditor si senin.
Franck Ferrari
» Franck Ferrari a studiat la Conservatorul din Nisa. A continuat studiul vocal cu Dalton Baldwin, Lorraine Nubar si Ileana Cotrubas. In 1993 a obtinut Marele Premiu al Concursului International de la Marsilia, Premiul Publicului (RTLMF) “Fundatia Lirica Franceza” la Concursul din Toulouse in 1992 si Premiul II “Grand Prix de Paris”.
» A fost imediat angajat pentru roluri precum Figaro din Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Malatesta din Don Pasquale, Marcello din Boema, Belcore din Elixirul dragostei, Albert din Werther. A cintat Escamillo (Carmen) sub bagheta lui Michel Plasson la Avignon, Bordeaux, la Opera din Paris, Liege, Toulouse, Los Angeles (Hollywood Bowl), la Teatrul Regio din Torino, la Deutsche Oper din Berlin, la Hamburg, Opera Metropolitan din New York si la Choregies d’Orange.
» De-a lungul carierei sale a cunoscut succesul pe marile scene mondiale (Metz Opera, Opera din Toronto, Scala din Milano etc.). In concert, Franck Ferrari este in special atasat de repertoriul francez (Duparc, Ibert, Ravel). A sustinut recitaluri la Scala din Milano si la Teatrul Carlo Fenice din Genova cu Renato Bruson. A inregistrat seria completa de Melodii de Jacques Ibert, acompaniat de Dalton Baldwin.