Virginia Woolf spune in articolul “The Cinema” din 1926 ca cinematografia are nevoie de literatura, fiind mereu in cautare de noi subiecte: “So many arts seemed to stand by ready to offer their help. For example, there was literature. All the famous novels of the world, with their well-known characters, and their famous scenes, only asked, it seemed, to be put on the films”.
Scriitorii de cinematografie, cum au fost numiti multi dintre romancierii latinoamericani ai boom-ului din anii ‘70, fascinati de lumea filmului, si-au dat la un moment dat seama ca cinematografia are anumite limite si ca literatura este un mediu mult mai bun pentru a se elibera de propriile fantasme. Literatura dispune de mijloace prin care reuseste sa spuna pe larg, si cu mai multa intensitate, lucruri pe care cinematografia nu le poate exprima decit vizual. Acest lucru il descoperim si in volumul de povestiri al lui Angelo Mitchievici. Cele zece texte, zece “scriituri cinematografice”, pun in evidenta tocmai aceste avantaje ale literaturii in raport cu cinematografia si ale celei dintii de a utiliza un sistem de comunicare fictional mult mai creativ. Numai daca ne gindim la modalitatile perceptive si senzitive, cum ar fi cea auditiva sau olfactiva, care ia uneori locul descrierii vizuale.
Realism magic
Fiecare dintre povestirile lui Angelo Mitchievici, ca orice text cinematografic, pleaca de la o imagine vizuala. Prima povestire, care da si titlul volumului, are in centru imaginea unui batrin in mijlocul salii de cinema, unde actorii “ii fac cu ochiul” de pe pinza: “James Dean se opri o clipa si el intelesese ca ezita. Se uita in directia lui, dar nu stia daca il vazuse sau daca, vazindu-l, dorea sa-i spuna ceva”. Imaginea lui James Dean bintuie peste tot, dar ceea ce il intereseaza pe protagonistul din “Cinema” nu sint cuvintele, “ii placeau mai mult tacerile”. Realismul magic este vizibil prezent nu numai in “Cinema”, cit si in celelalte noua povestiri. Prezenta ciinelui Troleibuz (nu i se putea da un nume mai potrivit) si apropierea dintre cei doi amintesc de un alt “cuplu”: batrinul Salamano al lui Camus si ciinele sau.
Decorul povestirilor lui Mitchievici este adesea Bucurestiul vechi, “orasul blestemat, plin de atitea amintiri amare” de care vorbeste Mateiu.
Angelo Mitchievici, Cinema,
colectia “Ego. Proza”,
Editura Polirom, 2009, 29.50 lei