Horror mi se parea opritul apei, luminii si gazelor. Era simpatic si oarecum romantic sa inveti la lumina luminarii, dar totusi… Horror mi se pareau strazile alea pustii si gri. Si teroarea oamenilor la gindul ca le vor fi demolate casele, ca la o ruleta ruseasca meschina.
O casa pe linga care am trecut, intr-o iarna, si o babuta se auzea dinauntru tipind: “Mi-e frig!” si “Mi-e foame!”, sau o femeie care si-a dat foc in fata Ambasadei RFG pentru ca nu a primit viza sa plece. In flacari si urlind ingrozitor a zgiriat cu miinile peretele ambasadei, lasind niste urme de funingine pe peretele de calcio vecchio, vizibile pina nu demult, cind cladirea a fost cumparata de o banca si peretele a fost zugravit. O portiune de vreo 10 cm nu a fost acoperita si inca se vad doua urme. Ma intreb de fiecare data cind trec pe acolo oare cita lume stie de drama urmei aleia de funingine.
In fine, sint atitea de povestit… Dar nu vreau sa ma transform intr-un mos acru si plin de povesti din tinerete “la auzul carora i se umezeau ochii” haha.