Trupa despre care vorbi-voi mai jos merita un text in dulcele stil ironic, freak’n’roll. Daca nu exagereaza toti cunoscatorii, Black Crowes cinta rock’n’roll in cea mai pura si buna traditie, stabilita de “grei” ca Rolling Stones, Faces, Allman Brothers, Humble Pie sau Lynyrd Skynyrd.
Citeva zile n-am reusit (sau poate n-am vrut) sa rup vraja muzicii lor. Ma fermecase albumul recent – Before the Frost/Until the Freeze (Silver Arrow, 2009) – ce rula in playlist, iar si iar, de fiecare data cind porneam Foobar si apasam power-on-ul boxelor. N-as putea sa precizez ce anume da frumusete rockului trait, nu facut americaneste. Sa fie aerul de plimbare pe cimpie, prin paduri si pe malul riurilor, pe drumuri prafuite, pe unde se patineaza la greu cind ploua? O plimbare continuata pe la margini de oras, apoi in baruri deschise trupelor la inceput de cariera, cu bere sau Bourbon ieftine, cu nelipsitele, clasice blonde fara parteneri… Totul incheiat in zori, pe veranda unei ferme izolate si paraginite, la umbra uriasei magnolii, cu sticle despuiate pe jos, chitara fara glas, Oldsmobilul fara benzina, tigarile fara gust… Cafeaua ce da fierbinte peste buza canii te readuce lent la viata. Si muzica blues-rock sau country, auzita la un radio blocat pe frecventa postului local…
Am cumparat primul CD Black Crowes in 1995. Era, lesne de banuit, Amorica. Nu neg, coperta jucase un rol de oarecare importanta in achizitia pentru care banii nu-mi sareau afara din portofel. De trupa auzisem. Mi-as fi dorit albumul The Southern Harmony and Musical Companion, al carui titlu ma fascina la fel ca, la vremea dintii a lecturilor sudiste, faulknerienele Light in August sau Intruder in the Dust. Datorita afinitatilor structurale, atmosfera anilor ‘70 rabufneste peste tot in sonoritatea proprie Black Crowes. Predominanta ma intoarce in perioada lipsita de griji, dar si de orizont, cind mi se forma personalitatea. Muzica se duce si te duce simultan. E cumva benefic si frustrant ca o partida de cybersex. Dorinta e vie, tinta dorintei pare prezenta prin webcam… Dar! Anii s-au scurs, tineretea nu se intoarce, regretul nu e sters de promisiunea iminentei impliniri…
Judecind dupa titlurile discurilor, Black Crowes urmeaza o traditie sudista. Doar Shake Your Money Maker preia emblematic un blues al lui Elmore James, restul par scrise de Truman Capote sau Thomas Wolfe. Amorica in schimb e o gaselnita ludica irepetabila. Eseistii invechiti in dileme pot muri de ciuda. Luca Pitu, daca ar mai asculta rock, s-ar invirtosa de incintare. Amorica-America! Iata un argument pentru a demonstra valoarea literei in cuvint! Ilustratia copertei e redundanta, comerciala.
Piesa rock trebuie sa fie simpla. Jocurile intertextuale nu-i ridica automat priza la public, nici valoarea. Dar ce anume? Daca as sti, m-as apuca sa cint in loc sa scriu! Asa insa, ascult, si nu ma satur, Appaloosa… And the Band Played On…