„Desi premiul intra in portofoliul editurii pe care o reprezint, semnificatia acestei distinctii merge dincolo brandul Polirom. Este pur si simplu o poveste de succes a pietei de carte romanesti, care, prin prezenta campaniei «Intreaba-ma despre Firmin» printre cistigatorii celei mai importante competitii autohtone dedicate PR-ului, se inscrie intr-o zona de normalitate si in ceea ce priveste partea de promovare si PR. Campania Polirom a fost un succes in primul rind datorita sprijinului imens pe care mi l-au acordat prieteni, cunostinte sau chiar necunoscuti si, fireste, media romanesti. Le multumesc tuturor celor care au crezut in acest proiect“, declara Oana Boca.
Teodor Frolu, presedintele Clubului Companiilor de Relatii Publice, a declarat in cadrul galei ca aceasta este campania care l-a impresionat cel mai mult in competitia din acest an. Campania Editurii Polirom a concurat, la categoria inscrisa in concurs, cu agentii importante de PR, precum McCann PR, Lowe PR, The Practice sau GMP PR.
Cea de-a 7-a editie a competitiei s-a bucurat de sustinerea unui juriu international, reunind competente in comunicare din SUA, Germania, Belgia, Marea Britanie, Italia, Turcia si Romania.
Campaniile cistigatoare au fost apreciate conform criteriilor de performanta ale Asociatiei Internationale de Relatii Publice. Romanul Firmin, considerat cartea-vedeta a Tirgului International de Carte de la Frankfurt, editia 2007, a fost descoperit si adus in oferta editurii de catre Bogdan-Alexandru Stanescu, director editorial Polirom.