E cit se poate de adevarat ca multe dintre misterele lumii orientale au fost aduse sub ochii occidentalilor fie de iordaniana Fadia Faqir, fie de algeriana Malika Mokeddem sau de foarte tinara Faiza Guene, care vine din Maroc, insa, in ce ma priveste, nu m-am gindit nici o clipa la proportia dintre autori-barbati si autori-femei ori la tipurile lor distincte de sensibilitate.
Autoarele citate mai sus ar fi fost, in viata lor civila, purtatoare de val si ar fi trebuit sa-si tina dintii strinsi asupra multor cutume ale lumii musulmane, dar fiecare s-a dovedit intii de toate scriitoare, fara distinctia de gen si in pofida oricaror tabuuri. Eu am tacut vreme de noua ani, timp in care m-am ocupat asiduu de jurnalismul de televiziune si de teoriile audiovizualului contemporan, traind continuu cu infrigurarea ca n-am sa regasesc drumul catre literatura. Cind m-am intors la proza, pur si simplu am dorit sa scriu un roman asa cum nu mai citisem in ultimul deceniu…
In definitia exotismului dictionarele opun adesea tarile occidentale celor „indepartate“, orientale sau tropicale, si nu numai. Cunoastem sensurile termenului in ceea ce priveste problema identitatii si a diferentei. Care ar fi insa functia sa estetica?
Desi nu pot nega exotismul ca ingredient in cartea care tocmai a aparut, acesta din urma e doar o nota dintr-o gama foarte larga de sonoritati. Din fericire, romanul a avut parte de cronici nu numai favorabile, ci si subtile, care au descifrat sub pitorescul imediat al Orientului o poveste a calatoriei initiatice si a iesirii de sub constringerile interioritatii, asa incit o prima posibila functie estetica a exotismului si a stranietatii din scriitura este aceea de a crea un background atragator pentru subtextele mai profunde. Exista acolo o parabola a vinatorii, dar si una a strainului permanent exclus, nu in ultimul rind o tensiune in a te obliga sa te intrebi cita pofta de a trai cu adevarat si de a privi in jur mai gasim in fiecare din noi.
Pentru ca romanul din colectia „Ego Proza“ se numeste Istoria romantata a unui safari si pentru ca aproape fiecare fraza dedicata acestei carti contine cuvintul „exotic“, va intreb cum vedeti relatia dintre exotism si romantism, in conditiile in care exotismul a insemnat si o despartire de romantism?
Pentru cititorul fidel (si ideal) care a ajuns pina la ultima pagina a Istoriei romantate… titlul in sine se vadeste de o amara ironie, astfel ca orice tusa lirica ori presupuse veleitati romantice ale stilului ramin impresii vagi. Cred ca am scris un roman acut, care pastreaza sub armoniile de suprafata tonul de alarma dintr-o poveste a diferentei imposibil de conciliat si a faliei primejdioase dintre doua lumi.
Daca ar trebui sa rezum intr-o imagine ceea ce scriu si, mai ales, ceea ce voi mai scrie, totul semana cu un tatuaj: ai spune ca neted, colorat uneori, pare sa se dizolve la cel dintii strop de apa. Doar ca e o inscriptie chimica, scrijelita cu ace subtiri, chiar sub piele.