N-ar trebui sa fie trecuta calitatea de „culturist“ in fisa postului unui asemenea job? Ma rog, cu toata durerea din suflet, nici nu mi-a trecut prin cap sa misc un deget ca sa-i ajut. Si-au facut-o cu mina lor. Doar erau platiti pentru asta.
Cind s-au pus baietii pe treaba, aratau saracii ca doua termite inimoase care si-au ales limpede o sarcina mult peste puterile lor. Am pariat scurt in minte ca nici nu misca sifonierul un centimetru, darmite sa-l urce intr-o masina, sa-l coboare, apoi sa-l tiriie pe scari intr-un apartament la etajul 1. Au cistigat pariul. Bine, au si pierdut prin transpiratie jumate din greutatea corpului in timpul transportului. Ma uitam la ei si nu-mi venea sa cred. Probabil erau telepati, ceva in genul asta, si puteau misca obiectele cu forta mintii. Ma gindeam la un moment dat sa-i provoc sa care din priviri masina de spalat de pe hol in baie, dar cred ca riscam sa ramina din ei doar o balta de sudoare, apoi sa se evapore. I-am admirat in tacere si-am tresarit, la urma, dupa tot calvarul, cind i-am vazut in stare sa mai si vorbeasca:
– N-aveti o tigara in plus?
Le-am dat doua si binete…
Si-am mai vazut in scara blocului de-acolo ceva de poveste. Un batrin imbracat fix ca la tara, cu bundita pe el, asezat in fund si privind cumva in gol catre copiii care se jucau in parcul din fata. Prietenul meu a trecut pe linga el, eu veneam din urma.
– Un foc, n-ai un foc?!… N-ai…, a intrebat si si-a raspuns tot el, fara sa-si miste capul.
M-am apropiat, mi-am scos bricheta si i-am intins-o. Mina lui cu tigara nici nu s-a miscat. I-am aprins-o eu. Cind a auzit scaparatul brichetei, a tresarit. Apoi a tras adinc din tigara, privind cumva in gol catre copiii care se jucau in parcul din fata.
Era orb.