Eco zice ca declinul scrisului de mina n-a inceput cu telefonul mobil sau calculatorul, ci cu pixul. Pixul e de vina ca, la un moment dat, scrisul a devenit, din indeletnicire delicata si minutioasa, o practica banala, insipida si anonima. Inainte de pix, au fost tocurile inmuiate in calimari, care umpleau bancile si caietele de porci grasi de cerneala, apoi au venit stilourile cu rezervor si penite de tot felul (cu care unii din noi inca mai scriu din cind in cind, la ocazii speciale). Inventarea pixului a adus cu sine un scris „fara suflet, stil, personalitate“, mai spune Eco.
Partea cu sufletul ar trebui investigata cu mai mare atentie. Incercati, intr-o dupa-masa de simbata in care nu va e somn, sa scrieti un mail scurt cuiva. Luati apoi o foaie de hirtie si un stilou si scrieti o scrisoare scurta aceleiasi persoane. In primul rind, veti incetini ritmul, o scrisoare trebuie sa arate bine, fara prea multe cuvinte taiate. Pentru asta, trebuie sa te gindesti bine ce vrei sa spui, asa ca s-ar putea ca scrisoarea sa ia de doua ori mai mult timp decit mailul. Diferenta dintre textul scris cu stiloul si cel din calculator ar trebui in cazul asta sa fie chiar sufletul scrisului de mina? Mai bine verificati dvs. singuri, decit sa va spun eu vreo prostie. Conteaza doar sa nu ne speriem si sa nu ne aruncam stilourile pe fereastra – scrisul de mina n-o sa dispara, ci o sa se mute in scolile de caligrafie, pe servetele si in jurnalele intime.
Astept ca o astfel de scoala sa se deschida si in Romania, ca sa pot scrie o rubrica pe mai multe foi groase si crem, pe care sa le trimit par avion tuturor cititorilor ei (promit ca o sa renunt totusi la plicurile parfumate).