Dar cea mai cea mai socanta mi s-a parut de departe indignarea populara: “De ce nu ni s-a pomenit niciodata de ea?”.
Pai, frati romani indignati, sint ani buni de cind se vorbeste (si nu in consfatuirile secrete ale scriitorilor, ci in presa generalista) despre sansele ei la Nobel. Sint ani buni de cind cartile ei exista in orice librarie importanta din Romania. Sunt sute de articole despre ea si cartile ei, a putut fi vazuta in multe rinduri la televizor (e drept, nu la OTV, pe GSP, pe Etno sau pe Acasa). Apoi, cu citeva zile inainte de decernarea premiului, toate ziarele importante de la noi au scris despre cotele ei la casele de pariuri. Chiar cu o zi inainte, existau articole cu poza care au anuntat ca Herta Muller a devenit principala favorita la Nobel. Sau, si asta poate fi cel mai graitor exemplu, cu o zi inainte, cu referire la ea, existau peste optzeci de mii de pagini (la fel de multe cit despre cel mai cunoscut scriitor autohton) numai in limba romana. In fine, nu era ceea ce numim noi indeobste o vedeta, nu era o prezenta in spatiul public, dar in nici un caz nu se poate spune ca “nu ni s-a pomenit” numele ei. Adica, oameni buni, nu unde-a fost Herta Muller pina acum, ci unde ati fost voi, indignatii de azi?
Ok, nu poate reprosa nimeni publicului larg ca n-a citit cartile ei si nici macar ca n-a auzit de ea. Dar ca acelasi public larg sa reproseze ca n-a fost informat despre e – scuzati-mi exprimarea – de o nesimtire incredibila. Cine afirma ca “nu mi s-a spus” dovedeste doar ca nu a fost interesat in aceasta directie nici cit negru sub unghie.
Iar asta imi intareste senzatia ca sintem doar un spatiu geografic, populat de oameni ciudati, inexplicabili, pusi la gramada cu furca. Si marele miracol, miracolul romanesc, e ca totusi existam.