Daca va spun ca actiunea se petrece in America anilor ‘60, intr-o agentie de publicitate din New York, ca petrecerile arata ca-n Fitzgerald, ca se fumeaza si se bea (whisky) in draci la birou, ca se citeste Frank O’Hara si ca detaliile (de la sosiera “Chip and Dip” pina la funda de la rochie) sint potrivite la milimetru, atunci datele problemei se schimba. Don Draper e, de fapt, produsul a 10 scenaristi (cel mai important fiind chiar creatorul Mad Men, Matthew Weiner), 8 regizori si-un actor (Jon Hamm, cistigator al unui premiu Emmy in 2008 pentru acest rol), un tip nedespartit de palaria lui, elegant pina la enervare, chipes, sclipitor in orice conversatie, mereu stapin pe sine si pe situatie. In acelasi timp, e aproape alcoolic, fumeaza ca un turc, isi insala nevasta frecvent, nu are prieteni si sufera de-o instabilitate emotionala cronica. Aerul lui vintage, de barbat “asa cum nu se mai fac azi”, e unul din motivele pentru care Don e un personaj fascinant.
Si totusi, cum a ajuns el inaintea lui Usain Bolt (locul 2) si a presedintelui S.U.A. (locul 3)? Cum poate un personaj de serial TV sa devina un model de comportament? Motivatia redactorului-sef AskMen.com suna asa: “O fi Don Draper un personaj fictiv, dar el e la fel de real ca orice alta personalitate publica. Celebritatile sint branduri, cu imagini atent construite, iar majoritatea oamenilor obisnuiti au la fel de multe sanse sa iasa la o bere cu Don Draper ca si cu oricine altcineva din aceasta lista (…) Draper ilustreaza valorile old-school, chiar daca de multe ori se abate el insusi de la ele. Tocmai defectele lui omenesti il fac atit de relevant pentru barbatii de astazi”. Induiosata de ideea ca cineva si-ar alege un model luind in calcul si defectele lui, las in grija sociologilor studierea mai atenta a fenomenului si ma bucur (cu gura pina la urechi) ca in 2009 fictiunea a reusit sa fie mai semnificativa decit realitatea.