Moartea da vietii o aura de singuratate, de regret, dar si de imensa dorinta de a trai. Cintind nebuneste, dansind si rizind in hohote. Moartea face viata suportabila. Linia de demarcatie se transforma in estetica spectacolelor regizate de Afrim in granita de profunda coliziune, in comprimare a distantei, care face ca viii sa existe pudrati de pigmentul mortii si mortii sa apuce strins de volanul vietii.
Un tip de complicitate existentiala, de tesatura cu ochiurile mortii scapate in viata este vizibil preocuparea principala a regizorului Radu Afrim in bucla de timp si de lume creata in Sufletul. Puncte de veghere, spectacol care a avut premiera in Festivalul Zile si Nopti de Teatru European, desfasurat la Braila in perioada 26 septembrie – 4 octombrie.
Variante de raportare si metaraportare la moarte, comentarii ale impulsurilor pe care un corp mort le trezeste in fiecare, suprapuneri de autofictiune, numar de streaptease si bocete, reflectii asupra conditiei de emigrant estic, inventii lingvistice, toate compun o atmosfera in care crusta giumbuslucara nu anuleaza nici o secunda miezul si miza politica a spectacolului. In Sufletul…, politica si estetica priveghiului sint axele de forta, centrii in functie de care se ordoneaza spatiul conceptual propus de regizor.
Un spectacol substantial politic
Spectacolul incepe cu virful degetelor in moarte, cu pasirea in sfirsitul care nu e niciodata definitiv sfirsit, si se termina in calupuri de scene care repun moartea la masa vietii ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat, ca si cum totul e doar o problema de fixare si repozitionare a perceptiei. Moartea isi reia locul in viata.
In jurul unui mort se string familia, prietenii, o bocitoare, masti de miel, mai precis o lume care jeleste platit si ride pe gratis. Moacele copiilor mortului – excelent alesi pustii din spectacol –, aparitiile bocitoarei, punctate vestimentar cu extrem de multa acuratete pentru detalii si nuante cromatice individualizante (Cosmin Florea, student in anul I la scenografie, demonstreaza un ritm costumar rafinat), vitalitatea si ghidusiile prietenilor (Alin Florea, Liviu Pintileasa si Emilian Oprea – un trio omogen), dansul frenetic al prostituatei (Mihaela Trofimov) sint semnele unui zopos cu amprenta bioritmului ritualic balnic articulat fara stridente. Afrim topeste contrarii, mixeaza sunete sparte, o romanta si bocete, intr-o stare de priveghi care se termina in orgie. In aceasta complicitate de continuturi sta miza spectacolului. Rolul-arc ii revine Lilianei Ghita, o actrita cu o prezenta care arde forta impulsiva si vulnerabilitatea carismatica. Ea e diva priveghiului, bocitoarea cu parul sirmos ca o matura care face din plins un performance de mare autenticitate.
Afrim concepe un spectacol substantial politic, care dezbate acid, cinic si hazos experienta fundamentala a dislocarii si relocarii, intr-o lume lacuita de globe trotteri, cu fictiuni de drum mereu pe drum, cu semintele unui balcanism replantat pe peluza amintirilor. In Sufletul… intram in viata unor oameni care imprumuta tari si le dau la schimb fabuloase experiente personale, bocete in care istoria rinjeste pina cind falcile evenimentelor crapa. Arhiva amintirilor unor emigranti stabiliti in Austria este reconstruita tandru, comic si cu inevitabile rupturi conflictuale la nivel de structura si de continut hazliu. Afrim stie sa sparga cercul actiunilor si povestilor hazoase si sa infiltreze momente de mare tristete pe care flirtul cu moartea le face puternice.
Magia sinistra a sfirsitului ca un imens show lumesc, mai presus de orgoliul vietuirii si de frica mortii, intr-o camera in care totul te costa. Cam asa se acceseaza punctele de veghere.