Altfel, casniciile, inclusiv cele muzicale, isi au drumul si destinul lor, iar in lumea muzicala, libertatea, capatata brusc in urma cu 20 de ani, a spart in mod evident solidaritatile si complicitatile de familie in intreg rasaritul Europei. De la migrarea spre Occident a numerosi instrumentisti, pina la frustrarile de ordin material ale celor ramasi, evantaiul divergentelor in sinul orchestrelor a luat forme din ce in ce mai accentuate, vizibile in toate capitalele cu o traditie muzicala, de la Budapesta, la Praga sau Varsovia.
In octombrie 1996, intr-un interviu pentru Radio Europa Libera, dirijorul Cristian Mandeal evoca frustarile si reactiile violente sindicale din Filarmonica pe care o conducea, dar vorbea in acelasi timp cu masura si atasament, cu eleganta intelectuala despre orchestra sa (www.europalibera.org/content/article/1843092.html). Treisprezece ani mai tirziu, divortul este consumat si viitorul Filarmonicii “Enescu” sta sub semnul intrebarii, intr-un moment in care lipsa de fonduri si renumele ei, nu de prima clasa, o impiedica sa aduca vreun dirijor de marca din strainatate.
Cum se intimpla, revolutionarii din orchestra nu au privit, se pare, in jur si nici nu au urmarit destinul altor formatiuni simfonice est-europene marcate de frustrari similare si care au traversat deserturi asemanatoare. Filarmonica ceha este unul din aceste cazuri, in deriva de mai bine de un deceniu, dar care are sansa de a supravietui in memoria internationala ca o formatie excelenta, gratie unei bogate colectii de inregistrari din vremea unui Karel Ancerl si Vaclav Neumann. Si la Praga, ca si la Bucuresti, nemultumirile au pornit din motive financiare, salarii mici, cistiguri limitate in lipsa unor turnee majore, scaderea inregistrarilor pe disc.
La Praga, nemultumirile si revoltele s-au succedat, determinind, in 1992, plecarea unui bun dirijor, Jiri Belohlavek, devenit intre timp o stea internationala la Londra. A urmat un interludiu de durata cu Vladimir Ashkenazy si determinat in mare masura de contractele acestuia pentru inregistrari pe disc cu o casa japoneza si relatiile sale cu lumea muzicala europeana. Instrumentistii de la Praga au gasit si aceste facilitati in a-si imbunatati finantele insuficiente, iar divortul s-a produs dupa sapte ani, Vladimir Ashkenazy exprimindu-se cu amaraciune despre indisciplina si lipsa de constanta si fair-play a orchestrei.
Vidul de autoritate si de calitate a continuat timp de patru ani in care instrumentistii, incapabili sa se puna de acord asupra unui dirijor tinar ceh, l-au ales ca lider pe Zdenek Macal, un batrin sef de orchestra a carui cariera, la pupitrul unor formatii de mina a doua, s-a desfasurat in anii comunismului, in exil. Confruntat cu indisciplina orchestrei, Macal si-a dat demisia in 2007, in cursul unei noi crize. Iar declinul orchestrei a continuat…
Prestigiul de care se bucura muzica simfonica, prin traditie, in Cehia, sponsorizarea serioasa si atractia pe care continua sa o exercite renumele Orchestrei Filarmonice au facut ca orchestra ceha sa-si asigure totusi, in permanenta, dirijori principali invitati, de clasa internationala, cum a fost Sir Charles Mackerras, iar in prezent este austriacul Manfred Honeck, directorul muzical concomitent al Orchestrei Simfonice din Pittsburgh. Atractia pe care o reprezinta orchestra de la Praga a facilitat si apropierea si, in cele din urma, contractul incheiat cu Eliahu Inbal, elevul lui Bernstein si Celibidache, care timp de circa 15 ani a condus Orchestra radiodifuziunii din Frankfurt, remarcindu-se prin ciclurile de concerte si inregistrari Bruckner, Mahler si Sostakovici. Inbal, al carui contract efectiv a inceput in aceasta stagiune, conduce in acelasi timp Orchestra Simfonica Metropolitana din Tokyo si este director muzical al Operei La Fenice.
Si Filarmonica ceha si-a innoit managementul. Vladimir Darjanin, instalat la 1 iulie, si-a propus acum sa restaureze calitatea si, implicit, imaginea orchestrei. Venirea sa a fost conditionata de un acord cu instrumentistii asupra drepturilor banesti. In urma negocierilor, de acum incolo orchestra isi va pastra drepturile asupra tuturor concertelor transmise live si inregistrate de TV si Radio, iar instrumentistii vor fi platiti pentru fiecare difuzare a lor. Demiterea unui instrumentist va fi prerogativa exclusiva a directorului Filarmonicii. Orchestra ceha va incepe din nou sa cinte pentru radio si televiziune si isi va organiza ea insasi turneele in tara si strainatate.
In sfirsit, punct inca de litigiu, noul manager a anuntat ca va incerca sa scurteze contractul abia inceput al lui Eliahu Inbal si ca va incerca sa gaseasca un dirijor “cu o generatie sau doua mai tinar, care sa acorde mai mult din timpul lui Filarmonicii cehe si muzicienilor ei…, cu un grad mai mare de forta si energie”. Organizator al unui nou festival de succes, “Praga lui Dvorak”, noul director a decis ca orchestra principala a festivalului va fi pragheza, iar inregistrarile ei vor fi comercializate de casa de discuri proprie, dupa modelul altor mari orchestre europene.
In ce conditii asemenea masuri de redresare dupa aproape doua decenii de criza si declin artistic ar putea fi puse in practica si la Bucuresti este o chestiune de discutat. La Bucuresti, ministerul Culturii prefera sa cheltuiasca bani cu nemiluita la Festivalul “Enescu”, pentru orchestre straine, Filarmonica nu are o casa de discuri proprie si nici sponsorizarile necesare pentru a aduce dirijori de clasa din strainatate. Dar, dincolo de toate, divortul produs la Filarmonica “George Enescu”, oricit de mizerabil in sine si pentru renumele orchestrei, ar trebui sa dea de gindit pentru cautarea unor solutii cu adevarat innoitoarea, si nu de peticeala.