Cinci corpuri stau in poza. Ca si cum ar fi fost asezate pentru o fotografie care, incet, incet, devine suma de instantanee vii. Ca si cum ar fi manechine intr-o vitrina performativa. Ivana Muller jongleaza cu multiple tipuri de reprezentare: sociopolitica, discursiva, imaginara, intr-un spectacol care suprapune o postura-carcasa prelucrata si clipuri de invizibilitate in care auzi fara sa vezi. Corpurile incep sa se desprinda de conventionala lor stare-in-artificiu si se umanizeaza. Le tremura un brat, li se contorsioneaza muschii stomacului, li se misca, aproape imperceptibil, o mina. Corpurile devin corpuri. Parasesc statutul de corporame si ajung corpotrame. Incep sa se miste in timp ce vorbesc, sa capete o vibratie fizic-umana, sa fie prezente palpabile, cu o vulnerabilitate inclusa in timpul lor de emisie. Nu sint doar exponate intr-un muzeu de ceara motrica, contururi politice pentru realitati-cliseu, ci ating faza de spatii in miscare, de continuturi verbale care acteaza, prin ceea ce te fac sa-ti imaginezi, dramaturgii intersectate si intersanjabile. Cei cinci dansatori isi imprumuta imaginatia. Textele si vocile sint preluate ca intr-un modul de permutari care pastreaza inalterat scheletul de reprezentare.
While We Were Holding It Together este un studiu asupra limbajului care performeaza fictio-politici corporale. Imagineaza-ti ca te uiti prin gaura cheii. Ca maninci un copac-senvis. Sau ca esti un ministru care isi manipuleaza subalternii. Pentru ca poate… Sa-si imagineze?
In the Air alterneaza timpi ai miscarii
Ati sarit vreodata pe un pat cu arcuri? Mette Ingvartsen si Jefta van Dinther va transpun in starea de copii-mingi, de corpuri care scurtcircuiteaza aerul. Cu o dramaturgie extrem de atent conceputa, In the Air alterneaza timpi ai miscarii care, de la un punct incolo, explodeaza. Intre doua orizontale – trambulinele si spatiul de deasupra lor, doua corpuri sar. Axele lor verticale intra intr-un ritm din ce in ce mai accelerat pina cind cad. Saltul are un potential de tensiune si conflict. Elibereaza corpul, il transforma intr-un mecanism care traieste din propria lui alerta, lupta impotriva epuizarii si transforma efortul in practica. Cele doua corpuri creeaza prin absorbtie si transfer de miscari un sistem propriu de comunicare cu baza intr-un resort concret si ascensiune in abstract. Trupurile se dematerializeaza, devin imponderabile, se iau in brate, sar in miscare peste limitele miscarii si readuc in discutie elementul esential al artei performative: perceptia senzoriala.