Ce ar fi daca cea mai mare vedeta din lume nu ar fi altceva decit o iluzie, realizata prin mii de trucuri de un producator oarecare? Raspuns: S1m0ne (2002). Si daca viata unui om ajunge, fara ca el sa stie, subiectul celui mai popular reality-show? Raspuns: Truman Show (1998).
Pentru Truman Show, Niccol a scris doar scenariul care i-a adus, anul urmator, o nominalizare la Oscar si un Bafta, dar nu si postul de regizor. Producatorii l-au preferat debutantului neozeelandez pe australianul Peter Weir (Witness, Cercul poetilor disparuti, Master & Commander etc.) care a adus povestea mai in prezent si a luat decizia curajoasa de a distribui in rolul principal pe Jim Carrey, cunoscut mai putin ca actor, nu numai ca Ace Ventura.
Reusind sa gaseasca echilibrul perfect intre seriozitatea povestii si o anume doza de umor, Peter Weir reuseste unul dintre cele mai bune filme ale anilor ‘90, un entertainment eficace care functioneaza la foarte multe nivele. Din 1998 incoace, Truman Show a dat prilej de numeroase interpretari, de la alegorie a crestinismului la semnal de alarma fata de popularitatea crescinda a televiziunilor “reality”, iar subiectul tinde sa devina tot mai relevant intr-o lume in care intimitatea este tot mai mult tentata sa isi sacrifice intimitatea pe altarul YouTube.
Ca amanunt amuzant, Truman Show a intrat si in nomenclatorul afectiunilor mintale sub numele de “sindromul Truman” dupa ce psihiatri din SUA si Marea Britanie au detectat un numar in crestere de pacienti convinsi ca viata lor este un spectacol TV.