Problema se poate pune si altfel: cum ar fi fost perceputa si evaluata Herta Muller daca raminea in Romania si scria in continuare in germana? Sau ce s-ar fi intimplat cu alti scriitori, cum ar fi – sa zicem – Gyorgy Dragoman sau Attila Bartis, daca nu ar fi emigrat?
Propun un test: ginditi-va un minut, doua, la literatura scrisa pe teritoriul Romaniei in limbile maghiara, germana, sirba sau oricare alta, de catre scriitori cu cetatenie romana, dar de alta etnie decit cea majoritara. Apoi incercati sa numiti trei astfel de scriitori. Scriitori, nu oameni politici sau vedete de vreun alt gen care cocheteaza cu scrisul. Citi ati putea enumera? Si ginditi-va ca, poate, printre ei se afla autori foarte buni, dar ignorati din pricina pozitiei lor ingrate: intre doua lumi, intre doua culturi. Pe noi nu ne intereseaza, fiindca – nu-i asa? – ii avem pe ai nostri; de maghiari, germani si ceilalti sa se ocupe ai lor. Insa nici accesul la publicul “lor” nu e foarte simplu, fiindca, priviti din partea cealalta, ei sint “ai nostri”, “romani”.
De aceea Nobelul acordat Hertei Muller pentru “densitatea poeziei si sinceritatea prozei cu care a descris universul dezradacinatilor” e, printre altele, si un omagiu adus tuturor acestor scriitori de interval, acestor scriitori orfani, care isi gasesc greu locul intr-o cultura, fiindca sint greu de etichetat cu mijloacele meschine, invechite si inadecvate pe care ne incapatinam sa le folosim si azi.
Desigur, nu o patesc doar scriitorii, dar sensibilitatea lor mai accentuata si, in plan social, reprezentativitatea pe care inca o mai detine artistul ii transforma intr-un caz, un simbol. Iata cum descrie Herta Muller o scena cotidiana legata de identitatea ei: “De cite ori pina acum n-a trebuit sa raspund in Germania la intrebarea de unde vin! La chioscul de ziare, la croitoreasa, la cizmar ori la brutar, la farmacie… Cit dureaza sa pun banii pe tejghea si sa-mi iau restul, le raspund «Din Romania»… Drept care, la iesire, sint complimentata cu fraza «Da’ sa stiti ca germana o vorbiti binisor»“ (in volumul Regele se inclina si ucide, Editura Polirom, 2005, pp. 200-201). Laureata Premiului Nobel, nominalizata din partea Germaniei, vorbeste germana binisor. Nu-i rau, asa-i?
Asadar, ce se intimpla cu scriitorii acestia? Nu toti iau Nobelul. Nu toti emigreaza in Ungaria sau Germania. Unii ramin aici, in locul pe care il considera “acasa”, si scriu in limba lor materna, cea care s-a vorbit si se vorbeste aici de secole. Ai cui sint ei, dezradacinatii, orfanii? Cui le pasa de ei acum, cit timp nu au luat inca premiul Nobel?