Ca sa nu mai vorbim de deficitul de imagine pe care Filarmonica il acumuleaza in relatia cu publicul romanesc si strainatate. O imagine penibila, in contrast cu eforturile Institutului Cultural Roman in ultimele saptamini de a promova muzica romaneasca in lume.
Prefer, de aceea, sa amintesc turneul in curs in capitalele europene al duo-ului Azoitei-Stan, cu muzica lui Enescu si Brahms, concertele ce au inceput in cadrul Zilelor culturii romane la Frankfurt – cel de deschidere condus de Cristian Mandeal – si concertele de succes de la Londra ale formatiei conduse de Ana-Maria Avram si Iancu Dumitrescu. Toate sint premise fericite pentru constructia unei imagini pozitive, a recuperarii intirzierii acumulate de Bucuresti pe parcursul ultimelor decenii, in comparatie cu alte lumi muzicale est-europene, infinit mai dinamice si mai imaginative in demersurile lor.
Se vorbeste, la fel, de bine despre muzicienii romani stabiliti in strainatate, iar avalansa de critici din presa occidentala, in majoritatea lor deosebit de elogioase, pentru pianista Luiza Borac si ultimul ei disc, cu Studiile lui Chopin, la casa britanica Avie, este, poate, exemplul cel mai bun si la zi. Aparitia, la Londra, zilele acestea, a unui nou set de discuri dedicate lui Constantin Silvestri, o coproductie BBC cu noua casa RMA (si un program Enescu, Mozart, Silvestri, Dvorak) este si ea de natura sa compenseze, fie si partial, imaginea proasta pe care o da in lume absenta unei case de discuri romanesti, cit de cit competitiva.
Mai este nevoie de spus cit de pagubos se poate dovedi conflictul de la Filarmonica “George Enescu”, pandant, s-ar spune, crizei politice si economice pe care o traverseaza Romania? Intr-o masura, da, fiindca disputa violenta reflecta o criza a mentalului, a dezorientarii si a nepasarii fata de valorile culturale, ilustrind dezinteres si absenta responsabilitatii si respectului publicului. Prudenta, ca sa nu spun tacerea, criticilor muzicali, presupusi arbitri si mediatori ai vietii culturale, pare si ea un simptom de deriva.
***
In asteptarea unor zile mai bune va semnalez o initiativa si un eveniment muzical produs la Praga, prin intermediul casei de discuri pe care si-a creat-o Filarmonica ceha. Este vorba despre lansarea unui set de inregistrari istorice de concert, datind din 1939, descoperite recent, in mod fericit, in arhivele radioului norvegian, la Oslo. Este un eveniment, deoarece ele ilustreaza arta dirijorala a unuia dintre cei mai mari sefi de orchestra ai secolului XX, Vaclav Talich, intr-un moment istoric de cumpana, cind Cehoslovacia era ingenunchiata de nazisti, urmare a acordurilor de la Munchen si agresivitatii dezlantuite a lui Hitler.
Setul include doua capodopere reprezentative ale muzicii si implicit ale miscarii de emancipare nationala cehe, poemul simfonic Ma vlast (Patria mea) al lui Bedrich Smetana si Dansurile slave (al doilea ciclu) ale lui Dvorak. Inregistrarile istorice de la Oslo, transmisiuni radio ale unor concerte de la primul Festival al Mai-ului muzical praghez, initiat chiar de Vaclav Talich, vin sa se adauge unei discografii bogate a unui dirijor profund nedreptatit in primul deceniu de regim comunist din Cehoslovacia postbelica.
Nascut in 1883, educat initial ca violonist, cintind sub bagheta lui Dvorak, apoi in Filarmonica din Berlin, remarcat ca interpret al lui Smetana, dirijind in premiera mondiala Sinfonietta lui Janacek, cu o formatie si cultura dirijorala clasica, aprofundata la pupitrul mai multor orchestre internationale, ultima fiind cea din Stockholm, Vaclav Talich s-a impus de la mijlocul anilor ‘30 drept una dintre principalele figuri, de talie mondiala, ale lumii muzicale cehoslovace.
In 1938, cind norii negri ai istoriei planau asupra Pragai, dirija in premiera opera Julietta a lui Martinu, pe care i-o dedicase, o noua productie a operei cu valoare de simbol pentru independenta ceha, Libuse, iar apoi Ma vlast, la aniversarea unui an de la moartea presedintelui Masaryk si in ajunul celei de-a 20-a de la fondarea republicii cehoslovace.
In fata dilemei ce a confruntat multi artisti ai timpului, Vaclav Talich a ramas sa traiasca sub ocupatie germana, dedicindu-si cea mai mare parte a energiei continuarii vietii muzicale nationale. Asemenea celuilalt mare dirijor controversat al timpului, Wilhelm Furtwangler, nu a avut nici un moment convingeri naziste. Cum reiese dintr-un memoriu, republicat nu de mult in limba engleza, Talich nu a fost un colaborationist, dar nici un opozant deschis al nazismului, fiind silit in situatii limita la gesturi de compromis. Daca a reusit sa se eschiveze, de exemplu, de la a dirija concerte de propaganda, in Protectoratul Boemiei si in capitalele europene pro-naziste, nu a reusit totusi sa evite o deplasare a Filarmonicii la Berlin si Dresda, in 1941, ce avea sa-i fie reprosata dupa razboi.
Arestat si anchetat timp de trei saptamini in 1945, avea sa fie eliberat la scurta vreme la interventia presedintelui Benes si exonerat de orice acuzatii de colaborationism, in octombrie acelasi an. Dar, confruntat cu vointa unui muzicolog archi-rival din anii antebelici, Zdenek Nejedly, refugiat in perioada razboiului la Moscova, devenit comunist fanatic si instalat ca ministru al Culturii, Talich a fost persecutat ani de-a rindul de culturnicii comunisti; iar cariera sa a fost, practic, distrusa odata cu interdictiile de a mai dirija in public Filarmonica ceha. Orchestra de camera, de studenti, pe care a format-o, un numar de inregistrari memorabile si citiva ani de activitate muzicala si profesorala in Slovacia, la Bratislava, iar apoi, la Praga in calitate de consilier muzical al Radioului, nu au putut compensa nedreptatile suferite concomitent si disparitia sa fortata de pe marile scene internationale. Un ultim concert incheia, in 1955, un deceniu de nedreptati si declin. Avea sa moara in 1961, recunoscut, prea tirziu, si distins ca Artist National.
Noile discuri pe care vi le semnalez il readuc in atentie si merita cu prisosinta ascultate.
*Czech Philharmonic Orchestra, Vaclav Talich live 1939, Smetana, Dvorak, CPO 0002-2032, 2 CD