“Numai intr-un regim in care poti fi pedepsit functioneaza critica”
Cartea e un stufos, palpitant si socant epistolar intre doua personaje, la marginea fictiunii: Vasiliy Andreevici, un fel de anarhist modern cu lecturi din Gadamer si abilitati de spargator de banci, si A.I., un fost disident care pusese la cale asasinarea lui Stalin si acum calatoreste intens, invitat la tot felul de conferinte si colocvii din Occident. Comunismul, spun personajele lui Vasile Ernu, era dominatia politicului, fata de care mai puteai fi subversiv, capitalismul e imun insa la astfel de practici. “Numai intr-un regim in care poti fi pedepsit functioneaza critica. In capitalism, ea nu mai functioneaza. Sint tot mai convins de asta. In capitalism, critica are un singur rezultat: modifica niste cifre in contabilitate”, cugeta batrinul A.I., nostalgic dupa vremuri in care guerrilla parea posibila.
Vasiliy Andreevici si A.I., in calitate de ultimi eretici ai Imperiului si beneficiari ai spatiului fluid pe care li-l lasa corespondenta, elaboreaza si impartasesc tactici si practici prin care sa fenteze ideologiile ajunse la monopol, discursul dominant si idolii zilei. Schimba idei cu fitil care, anuntate pe cel mai lejer ton, in doua fraze, forteaza logica opticii “in raspar” (nu disidentii, ci bisnitarii sau speculantii s-au sustras cu adevarat controlului in statul comunist, alegind anomia, si despre ei ar trebui sa vorbim mai mult decit despre primii), iau la bani marunti raportul intelectualilor romani cu puterea in comunism si postcomunism si fac rechizitoriul capitalismului feroce. Ba sustin chiar ca ar face mai multe victime decit stalinismul, desi nu cu varsare de singe, ci prin tainul pe care-l cere societatea afluenta. Spune asa batrinul A.I.: “Vorbeam cu un bun amic, vechi coleg de lagar, un sociolog care lucreaza cu date si statistici. Stii care era observatia lui foarte cinica? Statul de tip stalinist, care curma vieti cu nemiluita, in Gulag, consuma mai putine fiinte umane decit statul bunastarii in care traim acum. Il cred pe cuvint, insa ideea nu e legata de numarul de oameni, ci de necesitatea constanta a Statului Zeu de a se hrani cu fiinte umane”.
“Nu sint Vasiliy Andreevici”
Spun multe alte lucruri, de calibru comparabil, cele doua personaje ale lui Vasile Ernu, si pe cit e cartea de incordata si de minata corespondenta lor de idei – cu care avocatul oricarui diavol s-ar simti oriunde in largul lui –, pe atit a fost de relaxata lansarea cartii, la doua zile dupa ce-a iesit de sub tipar. A fost petrecere in toata regula la Clubul Taranului Roman, cu sala plina pina la refuz si o discutie relaxata, cu Sorin Antohi, Vava Stefanescu, Artanu si Florin Dumitrescu in jurul autorului. Vasile Ernu insusi a facut oficiile de amfitrion si i-a inclus pe fiecare, mai glumind, mai povestind, in povestea experientei lui in Romania. Artanu a sugerat o mai curajoasa apropiere de mama Rusia, care are lucruri bune de oferit, iar Sorin Antohi i-a facut ad-hoc lui Ernu o foarte magulitoare carte de vizita: dinamitor necesar al dogmelor oficiale si ochi vigilent, plasat mereu la granita, care vede insa cu atit mai bine unde se instaleaza falsul si indoctrinarea in discursul public din Romania.
“Nu sint Vasiliy Andreevici”, a repetat Ernu in seara lansarii, inainte sa-si inceapa recitalul chitaristul Costin Soare si flautistul Ion Bogdan Stefanescu, ultimii lui invitati. Si a mai repetat ca in carte nu se glumeste, cum ar fi reiesit din discutiile invitatilor si din atmosfera generala de la Clubul Taranului Roman. “Ce e adevarat si ce e fals, ce e fictiune si ce e realitate nici autorul nu mai stie. Volumul e un cumul de intimplari, idei, obsesii cu care autorul s-a confruntat in nebunii ani ai tranzitiei. De aceea, mai nimic din ce este scris in acest volum nu-i apartine”, noteaza Ernu si la sfirsitul volumului. Singurul lucru care e totusi limpede este ca despre Ultimii eretici ai Imperiului se va vorbi. Stinga va avea in sfirsit primul reper neaos cu priza la public, chiar daca extrem, iar restul prilejul de a-si (re)evalua propriile motivatii si convingeri, la proba evidenta a diferentei provocatoare.