Printesa Turandot este povestea unei printese din China, a carei mina ii este promisa pretendentului care va izbuti sa dezlege trei ghicitori. Daca nu va reusi, petitorul va muri. Printul Calaf raspunde corect, dar refuza “premiul” in termenii stabiliti si e gata sa ii urmeze pe predecesorii sai la moarte, daca Turandot va reusi sa ii afle numele.
Desi isi bazeaza spectacolul pe poveste, Zholdak se desprinde de vechiul text si construieste o lume suprarealista, obsedata de spaimele decaderii, dar si gata sa rida de propriile obsesii. Personajele poarta insemnele nazismului, scena e intesata de felurite simboluri ale puterii, iar Turandot este o razboinica nevrozata. Spectacolul musteste de ironii si autoironii, monologurile sint adaptate vremurilor, violentele sint deraiate pina in zona jocurilor pe calculator, multe idei sint doar sugerate, mimate in tablouri suprarealiste de mare expresivitate si impact, personajele se lupta tragind de fire invizibile care leaga si dezleaga, inoata direct pe scindura scenei, iar cheile de interpretare sint in mina privitorului.
Finalul este unul fals fericit, purificat de tot ce inseamna violenta, care greu se lasa urnit in scena si e cusut cu un urias ac si ata alba.
Cucerit de decoruri
Regizorul Andriy Zholdak marturiseste ca initial textul propus nu il tenta, insa s-a indragostit pe parcurs de poveste. Au contribuit decisiv intilnirile si discutiile cu Constantin Chiriac, directorul teatrului si actor distribuit intr-un rol principal, al regelui-tata, si cu scenograful Dragos Buhagiar, pe care il considera “un artist care a depasit granitele tarii, care poate fi salbatic, ca si mine” si cu care colaboreaza pentru prima oara.
Spectacolul a beneficiat de decoruri pregatite din timp, iar Zholdak a fost cucerit cind a vazut “casa” lui Turandot, schita, materialele, si cind a auzit sunetele. “Apoi am invitat pe Maria Sa actorul in aceasta lume”, spune Zholdak, iar pregatirea spectacolului, din acel punct, n-a mai durat decit doua saptamini.
Poveste, umor, poezie
Constantin Chiriac se intoarce astfel ca actor sub “bagheta” magica a lui Zholdak, dupa ce a jucat in Othello?!. Directorul teatrului sibian este distribuit in rolul regelui Altoum, rol magnific din care se desprinde ironic spre final, spre a le vorbi actorilor ca directorul de teatru ce este: “Iar se joaca Turandot! Bagati-va mintile in cap! Vedeti-va de rol!”.
“Este un mare pariu sa poti sa il faci pe Andriy Zholdak sa accepte ca publicul este scopul nostru suprem. A fost cel mai frumos si cooperant spectacol facut cu el si care va avea un lung destin local, national si international”, spune Chiriac.
Regizorul, la rindul sau, crede ca rolul lui Constantin Chiriac este unul dintre cele mai bune roluri ale sale: “Ca regizor, il arat intr-o alta aura, ca un om al conflictelor”.
Printesa Turandot este interpretata, alternativ, de Cristina Flutur, respectiv de Ema Vetean, in celelalte roluri fiind distribuiti Florin Cosulet, Pali Vecsei, Catalin Patru, Eduard Patrascu, Vlad Robas, Simina Contras, Veronica Popescu, Arina Trif, Emoke Boldiszar.
Decorul, opera de arta
Scenograful Dragos Buhagiar il apreciaza pe Zholdak de cind a vazut Othello?!, spectacol care i-a intrat pe loc “ca un medicament in singe”. Despre ce a realizat in Printesa Turandot, spune ca semnifica si pentru el o premiera: “E un spectacol pe care il simt al meu si la care ma pot uita. La marea majoritate nu ma mai pot uita, nici la premiera… Mi se pare asa, ca un timp pierdut…”, spune Buhagiar, marturisind si ca se simte foarte bine lucrind la Sibiu. “Este un decor care poate sa functioneze ca o opera de arta in sine”, considera Constantin Chiriac.
Muzica spectacolului este semnata de Vladimir Klykov, care a lucrat cu Zholdak la ultimele lui opt spectacole, in diferite tari. Practic, este sonorizat tot ceea ce se intimpla in spectacol. De la pasii spectatorilor, pina la ilustrarea muzicala a celor mai intense momente, absolut totul e insotit de sunet. “Fiecare spectacol cu Zholdak este un duel incarcat de emotie. Sunetul este pluristratificat, este un fond sonor, nici o secunda in spectacol nu exista fara acest element. Sunetele creeaza o recuzita! Cred ca nu exista nici un regizor care lucreaza atit de minutios cu sunetul”, a spus Vladimir Klykov.
La premiera din 30 septembrie, printre spectatori s-au numarat si sora si tatal lui Andriy Zholdak, veniti din Ucraina la Sibiu anume pentru eveniment.