Intreg volumul reprezinta o provocare, mai putin in ordine morala prestabilita si mai mult in directia epatarii burghezului. Invectiva e adresata pe rind si simultan tuturor celor aderenti sau complici la ipocrizia sociala, la convenientele bine lustruite, la “modelele” de evolutie si conduita.
Contestatia fiind aceeasi, ariile hasurate de poet sint diferite. Citeva fire par trase direct din arghezienele Flori de mucigai. La inchisoarea de hoti din Doftana intermediaza, cu aceeasi deplina liniste realista, orori desprinse din existenta cotidiana si pedepsite sa dospeasca dupa gratii: “La inchisoarea de hoti din Doftana/ Era si Vasile Gheorghe State/ De undeva de pe linga Comarnic,/ Vinovat era – si inca grav/ Traise cu mama-sa/ Dar nu numai atit/ Gelos de tata-su, il ucisese ca pe un ciine/ Il facuse bucati, bucati/ Si-l ingropase in pivnita sub putina cu varza;/ Avea sa faca sase ani/ Mama-sa venea sa-l vada uneori/ Frumoasa si inca tinara femeie/ Si cind pleca, se legana din mers pe solduri/ Si sexul i se ghicea in pulpe, provocator ca o garoafa rosie intre dinti,/ Vasile Gheorghe State o privea printre gratii cu jind”.
In alte bucati, registrul reportajului e pastrat, insa martorul devine personaj in versurile puse pe hirtie. Poem ultragiant e o asemenea istorie personala, relatata/inventata prin aditiune de scene socante si gesturi voit scandaloase. Episodul de sex cu o servitoare mirosind “foarte rau a sudoare” este, dincolo de deliciile senzoriale, o palma morala data tuturor fetelor de familie, cu parintii lor “onorabili”. Ca un haiduc sentimental, cel ce spune, aici, eu introduce in poezie anume o figura feminina umila, rezervind celor de conditie buna un tratament asa zicind mai naturist: “ma urinez in cutiile lor de pudra/ In lingeria lor/ In pianul lor/ Si in toate celelalte accesorii care le formeaza frumusetea”.
Geo Bogza nu coboara niciodata la simpla invectiva, ci foloseste violenta imagistica si lexicala ca pe o sursa de energie, apta sa distruga decorurile de carton si sa instituie o alta realitate. Nu neaparat una sociala. In anul acela vechile asezari se zdruncinara este un exemplu liric foarte semnificativ in dispersia lui halucinogena. Ca si inceputul, finalul poemului e pregnant expresionist, in consubstantialitate cu o intreaga directie modernista: “Baietii care plecau la moarte poate ca tot s-ar fi oprit o clipa/ Dar era prea tirziu/ Deasupra cerul incepuse sa se rastoarne/ Si tita de dinamita a granatei ii facea sa ejaculeze pentru ultima oara/ O sperma neagra din care se ridicau in aer primele flacari ale apocalipsului”.
Asa scria Geo Bogza la douazeci si cinci de ani.