In schimb, la teorie sint bun. As putea scrie un intreg ghid despre asta. Cum sa te apropii de carte, cum sa o mirosi de la distanta, cum sa dai, precaut, coperta la o parte, ca sa nu te simta personajele si sa tabarasca pe tine. Eventual sa te mai si documentezi un pic inainte, ca sa stii, macar in linii mari, la ce sa te astepti. In schimb, eu ce fac? Ma arunc ca bezmeticul, iau paginile in piept, una dupa alta, toata greutatea cuvintelor apasind dintr-odata pe creierul meu compromis. La fel si acum. M-am repezit plin de o naivitate si exuberanta nepermise asupra volumului si-am inceput sa iau paginile la devorat. Asemenea unui iepure, as putea spune, daca as vrea sa fiu amuzant. Numai ca nu e nimic de ris aici. Eram, probabil, pe la capitolul doi, cind mi-am dat seama de greseala facuta. Dar era deja prea tirziu. Nimerisem in mintea infricosatoare a unui scriitor talentat si acum eram prizonierul universului delirant in care traieste Bunny Munro, acest comis-voiajor ce bate strazile din Brighton la volanul unui Fiat Punto in incercarea de a se culca cu toate femeile pe care le intilneste, amatoare sau nu de gama de produse cosmetice ale firmei pentru care lucreaza.
Emotie
Obsedat sexual, misogin pina in maduva oaselor, alcoolic, iresponsabil, mincinos notoriu, hot de ocazie si, mai presus de toate, victima unei intense psihoze ce are ca obiect vaginul lui Avril Lavigne, Bunny Munro nu este persoana linga care sa-ti doresti sa-ti petreci nici macar cinci minute. Eu, in schimb, mi-am petrecut o zi intreaga. N-a fost o experienta prea placuta, va rog sa ma credeti. De-aia spuneam ce spuneam. Nu stii niciodata in ce te bagi. Iar din momentul in care esti inauntru, este posibil sa nu mai poti iesi decit, evident, dupa ce-ai terminat de citit si ultimul rind. Ceea ce s-a-ntimplat in cazul meu. Bun, o sa ziceti acum, dar care om este atit de lipsit de vointa incit pur si simplu sa nu poata pune cartea jos si sa nu se mai gindeasca la ea? OK, poate as fi putut sa pun cartea jos. Dar sa nu ma mai gindesc la ea? Si atunci ce rost ar fi avut sa-mi prelungesc singur suferinta, intrind si iesind pina cind n-as mai fi stiut cine sint, unde sint, care e viata si care e cartea si asa mai departe. Plus ca, trebuie sa recunosc, acest Cave e un entertainer desavirsit. Stie sa alterneze momentele, cind sa-ti dea un pic de umor, cind sa-ti puna un pic de grotesc, cind sa te oripileze si cind sa te emotioneze. Exista loc si de asa ceva, ma veti intreba, si pe buna dreptate, stiind ca avem de-a face cu un pervers notoriu, dominat de interminabile erectii? Exista, cum sa nu, acest ingredient care se cheama emotie si care se activeaza in noi cind sintem pusi fata in fata cu sucita conditie umana ce ne poarta metodic prin toata gama de stari posibile responsabile pentru fericirea si nefericirea noastra.
Mila, frica, angoasa
Mai exista si mila, si frica, celelalte ingrediente ale catharsis-ului pe care Cave le minuieste cu atita abilitate de-ai zice ca el le-a inventat. Mila cind constientizezi totusi calvarul prin care trece individul – caci exista urmari din cele mai neplacute cind nu stii decit sa fii Bunny Munro, ca sa nu mai zic ca omul e de-a dreptul penibil – groaza (a lui, dar si a noastra) cind realizezi ca toata calatoria asta deliranta pe care o faci alaturi de personaj nu are cum sa se termine decit intr-un sicriu, caci, asa cum ne pune titlul in garda, nu viata, ci moartea lui Bunny Munro este subiectul acestui roman. O moarte justificata, meritata chiar, avind in vedere tot ce s-a intimplat in viata acestui amarit (caci el insusi este inainte de toate o victima), dar si binevenita, caci moartea lui inseamna tocmai o sansa acordata baietelului de noua ani care a avut ghinionul sa-i fie fiu.
Si mai exista ceva in Moartea lui Bunny Munro, ceva care-ti face parul maciuca. O angoasa data de presentimentul mortii iminente cu care personajul traieste de la inceput si transmisa cumva si cititorului, o energie negativa indusa parca de un spirit malefic, o atmosfera apasatoare, apocaliptica instaurata de la primele pagini si care nu va disparea pina la sfirsit. Altfel spus, lumea lui Bunny Munro e Iadul pe Pamint, iar Dracul este chiar Viata. Si-atunci, pe unde mai scoti camasa?
Nick Cave, Moartea lui Bunny Munro, traducere si note de Ciprian Siulea,
colectia “Biblioteca Polirom. Proza XXI”, Editura Polirom, 2009, 23.95 lei