La finalul discutiei pe care am avut-o cu el in ziua urmatoare lecturii de la Muzeul Taranului Roman, am aflat ca este in negocieri cu Editura Polirom pentru traducerea in limba romana a faimosului sau roman, Mission: London, care, cu riscul unui optimism exagerat, ar putea aparea anul viitor, cind e posibil sa ajunga in Romania si filmul Mission: London, ecranizare a acestui “cel mai amuzant roman din literatura bulgara contemporana”.
Cum ai descrie starea de spirit a mediului artistic din Bulgaria, acum, la 20 de ani de la caderea comunismului?
Din punctul meu de vedere, mediul cultural este tot mai profesionist, dar, in acelasi timp, tot mai fragmentat. Iar aceasta din urma trasatura este tipica pentru contextul bulgar actual. Este chiar foarte fragmentat. Sint multe mici societati, grupuri, cel putin in ceea ce priveste mediul literar: poate fi caracterizat de existenta individualitatilor, fiecare isi vede de treaba sa fara a dezvolta prea multe relatii. Nu stiu daca este neaparat rau, dar este tipic pentru Bulgaria. Unii critici si teoreticieni bulgari privesc insa aceasta particularitate ca pe o dovada de suficienta a sistemului. Cu toate astea, eu o vad ca pe un progres. Nimeni nu spune ca trebuie sa continuam sa traim cu totii in aceeasi comunitate, ca pe vremuri.
Esti un scriitor de succes, atit in Bulgaria, cit si in afara. Unde ai avut prima data succes, in Bulgaria sau in afara?
Succesul este o chestiune foarte relativa, din punctul meu de vedere. Ce ma preocupa este ca succesul sa nu intervina in scrisul meu sau in dorinta mea de a ramine independent. Sensul independentei este cel mai important pentru mine, ca scriitor. Iar pentru scriitorii din zona noastra, a fi independent nu inseamna neaparat a fi independent fata de stat, ci a avea un job care sa-ti permita sa scrii atit de mult cit ti-ai dori si s-o faci in felul in care vrei s-o faci. Aceasta independenta este foarte importanta pentru mine.
Dar citi scriitori bulgari se pot lauda de fapt cu independenta financiara?
Nu atit de multi, de fapt, dar in orice tara este cam la fel, chiar si in tarile mari. De aceea si sint atit de importante traducerile pentru mine, ca pentru orice scriitor care scrie intr-o limba mica. Este unul dintre cele mai bune lucruri care se intimpla in Uniunea Europeana: limbile sint respectate.
Intr-unul dintre eseurile tale, scrii despre un scriitor bulgar care se decide la un moment dat sa renunte la limba bulgara si sa scrie in engleza.
Imposibil, de fapt. Ce incerc sa spun cu aceasta povestire este ca limba singura nu este suficienta, este vorba despre mine in primul rind, mai apoi despre limba in care scriu, este important ce scrii, nu limba in care o faci. Sint de parere ca aproape tot ce este scris poate fi tradus, la fel cum prin traducere textul poate fi imbogatit. Nu cred ca traducerea iti distruge textul. Sigur, pot exista anumite schimbari, dar de cele mai multe ori acestea sint intr-un sens bun. E drept, exista si traduceri proaste, care iti pot distruge tot textul. Se intimpla. Altfel, pina si scrisul este o traducere, prin intermediul lui imi traduc gindurile intr-un anumit limbaj.
Ai simtit vreodata limba bulgara si alfabetul chirilic ca fiind o bariera psihologica?
Nu am aceasta problema cu alfabetul, chiar nu cred ca are importanta. Ok, pentru strainii obisnuiti cu scrisul latin poate reprezenta o bariera, dar daca esti – sa zicem – un vorbitor de limba engleza si incerci sa citesti un text scris in limba romana, poti sa nu intelegi nimic din el, de parca ar fi scris in chirilice. Deci pentru mine nu conteaza alfabetul. Dar da, admit ca oamenii sint, in realitate, foarte conservatori, ca aceasta gindire continua sa domine Europa, mai ales atunci cind vine vorba de cultura. In domeniul afacerilor, oamenii sint mult mai deschisi.
Aveai anumite asteptari, ca scriitor, inainte ca Bulgaria sa se alature Uniunii Europene?
Ce mi-am dorit cu adevarat si poate fi totodata implinit in Uniunea Europeana este crearea unei piete culturale comune a ideilor si a produselor culturale. Este important, iar Uniunea Europeana chiar poate fi foarte eficienta din acest punct de vedere. Pentru ca, luate separat, pietele culturale nationale sint, de fapt, inchise. In concluzie, artistic vorbind, acest lucru poate fi o imbunatatire.
Dar sint artistii bulgari mai vizibili dupa integrare, sint mai promovati?
Da, putem spune si asta, e mult mai bine, categoric, dar sa nu uitam ca lucrul cel mai important este ceea ce scriu acestia. Partea buna este ca, intr-adevar, poti fi prezentat excelent. Dar daca esti un scriitor prost, asta nu iti serveste la nimic. Stii, e mai bine, cred, ca lucrurile proaste sa ramina necunoscute.
Esti de parere ca autoritatile bulgare fac suficient pentru promovarea culturii, artei contemporane?
Nu stiu ce sa raspund la aceasta intrebare. Cred ca scriitorii, artistii in general, nu ar trebui sa mai fie atit de obsedati de reprezentare. Cel mai important pentru un artist este sa-si vada de treaba, este primul lucru care trebuie sa conteze. Daca lucrurile pe care le face sint bune, sigur se va gasi cineva care sa-i promoveze munca. Este felul meu de a vedea lucrurile: pentru un artist, arta este si trebuie sa ramina prima pe lista prioritatilor.
In acesti 20 de ani de democratie se poate vorbi de o noua generatie de scriitori, artisti in Bulgaria?
Categoric, da, este o noua generatie, oameni care incearca sa scrie intr-o limba bulgara contemporana si care dau dovada de un mod de gindire contemporan, starea lor de spirit este profund diferita de cea a generatiilor anterioare. Acum citiva ani nu as fi fost atit de sigur de acest aspect, dar acum nu pot sa nu vad multimea de carti noi publicate foarte profesionist, povestile pe care oamenii incearca sa le spuna, chiar daca nu intotdeauna foarte interesante, oricum foarte contemporane; iar unele sint realmente foarte bune. Oricum, lucrurile merg spre mai bine, aceasta este impresia mea. Pentru ca, dupa mine, clar a existat o perioada regresiva, pe care am reusit s-o depasim, iar acesta este in mod evident un progres.
Exista anumite trasaturi sau teme comune ale artistilor din aceasta noua generatie?
Nu as spune asta. Mai degraba, fiecare este in cautarea a ceva mai personal si a ceva important pentru el insusi. Dar oricum una dintre marile teme comune este migratia, viata oamenilor care traiesc in afara, toata reteaua de relatii intre oamenii care traiesc in Bulgaria si cei care traiesc in afara. Aventurile bulgarilor care traiesc dincolo de granitele tarii pot fi deseori o tema literara de succes. Mai exista viata mafiotilor bulgari, o tema prezenta in multe din cartile nou aparute in Bulgaria, dar reprezentata nu intr-un mod prea sofisticat. Si mai sint, desigur, scrierile despre trecut, despre trecutul comunist.
“Sa astepti cartea cea mare a comunismului, asta chiar e culmea!”
Aveti marea carte a comunismului? Cartea aceea cu “C” mare? Noi inca o asteptam.
Nu, asta e imposibil. E o utopie. Exista carti despre comunism, si in Romania sint o multime despre trecutul comunist, dar sa astepti cartea cea mare a comunismului, asta chiar e culmea! In Bulgaria este o stare de spirit asemanatoare, dar oamenii incep sa inteleaga ca e imposibil si ca, de fapt, acea carte mare este construita din mai multe carti mai mici. Eu insumi am o serie de povestiri scurte despre trecut, nu despre comunism, ci despre tranzitie, volumul se numeste Mitologiile tranzitiei.
Care este atitudinea oamenilor acum in Bulgaria fata de trecutul comunist? Nostalgici?
Poti sa gasesti cite putin din toate, inclusiv nostalgie. Dar exista si un paradox: cu cit trece mai mult timp, cu atit oamenii incep sa inteleaga mai bine cit de murdar si nenatural a fost acest regim si cit de normala este viata pe care o duc acum si cum capata ea sens. De fapt, este o capcana pentru nostalgici si pentru cei care sint inca atasati de trecut. Ei se tem ca, odata cu trecerea timpului, amintirile acestei perioade vor disparea, iar ei vor uita totul. Si acesta ar fi sfirsitul. Dar nu e chiar asa. Cu cit viata ta este mai normala, cu atit poti sa vezi mai clar deficientele unui astfel de sistem. Sint convins ca romanii inteleg si mai bine cit de anormala a fost viata pe care au dus-o inainte, tinind cont ca in Romania comunismul a fost si mai crunt.
Uneori, mi se pare ca este mai multa nostalgie decit ar fi cazul.
Dar nu cred ca este totusi o trasatura dominanta. Sigur, uneori ai impresia ca vocea lor este foarte auzita, dar in realitate nu este atit de puternica. In Bulgaria este un melanj foarte ciudat de regres, populism, nationalism si ignoranta. Si acesta este genul de atitudine impartasita de un public insuficient educat, de oamenii pierduti in tranzitie.
Ca sa nu vorbim de noul stingism, al tinerilor artisti.
Pe asta chiar mi-e imposibil s-o inteleg. Ok, arta isi permite sa fie naiva, dar dupa ce ai trecut prin comunism, chiar nu iti mai poti permite, ca artist, o astfel de atitudine. Si nu poti sa spui ca ar fi ceva nou, e de secol XIX, s-a dovedit ca nu functioneaza. In Bulgaria, nu este atit de evidenta aceasta tendinta. Cum am spus mai sus, se simte mai degraba un individualism puternic, oamenii gindesc mult mai liberal. De altfel, exista pe de o parte liberalismul, pe de alta conservatorismul, un conservatorism in sensul traditiilor balcanice.
Dar cum ii poti convinge pe tinerii fani ai lui Che Guevara ca comunismul nu este atit de romantic?
Si, mai ales, atit de cool. Am in cartile mele niste poante despre Che Guevara, dupa parerea mea este un icon fumat. Poate ar fi mers in anii ‘60-‘70, dar dupa tot ce s-a intimplat, dupa toate dezvaluirile din ultimii ani, nu mai poti spune ca Che Guevara este simbolul libertatii.
Am citit povestirile tale publicate in urma cu doi ani, cind ai fost in Romania, in cadrul European Borderlands. Intr-una din ele, niste scriitori bulgari ajung in Marea Britanie si cred ca l-au prins pe Dumnezeu de picior, intr-o alta, un scriitor necunoscut, dar care spera sa fie cautat de comitetul Nobel, accepta, in schimbul a 10.000 de euro, ca versurile sa ii fie folosite in scopuri industriale: vacile care le asculta dau mai mult lapte. Aceasta imagine este tipica scriitorilor din spatiul balcanic?
Categoric nu este numai in Bulgaria. Pe acest scriitor il poti intilni in orice tara, pentru ca provincialismul nu este tipic unei singure tari, este mai mult decit universal.
Ai folosit modele reale?
Da, cu totii sint in jurul meu.
Anumite povestiri ale tale au fost adaptate pentru teatrul radiofonic. Cum este teatrul radiofonic in Bulgaria?
Este foarte conservator. Nu au vrut sa-mi adapteze o poveste pentru ca ar fi avut prea multe cuvinte murdare. E plin de harpii batrine, dar cu siguranta asta se va schimba la un moment dat. Chiar este o mare problema in Bulgaria, probabil si in Romania e la fel: la 20 de ani de la caderea comunismului, atitudinea retrograda este inca foarte puternica.
Alek Popov
Alek Popov, prozator si dramaturg bulgar, s-a nascut la Sofia, in 1966. A absolvit Facultatea de Limbi Clasice “Constantin Ciril” din Sofia si un masterat de literatura bulgara al Universitatii din Sofia. Alek Popov este secretar al International P.E.N. Bulgarian Centre. A publicat prima sa antologie de proza scurta, Cealalta moarte, in 1992. Primul sau roman, Mission: London, care reflecta in mod sarcastic experienta autorului ca atasat cultural al Ambasadei Bulgariei la Londra, a fost publicat in 2001, fiind declarat “cea mai amuzanta carte din literatura bulgara contemporana”. In 2007 a publicat al doilea sau roman, The Black Box. Alek Popov n-a ratat nici unul dintre premiile literare din tara sa.
Carti: Drugata smart (The Other Death), proza scurta, 1992; Mrasni sanishta (Nasty Dreams), proza scurta, 1994; Igra na magii (Games of Magic), nuvele, 1995; Zelevijat tsikal (The Cabbage Cycle), proza scurta, 1997; Patyat kum Syrakuza (The Way to Syracuse), proza scurta, 1998; Missiya London (Mission: London), roman, 2001, 2004, 2007; Chernata kutiya (The Black Box), roman, 2007.