Din acest unghi o sa va stirnesc curiozitatea asupra personajului – in cazul in care nu l-ati citit deja (Strigarea lotului 49, Editura Univers, 1999; Editura Polirom, 2006) –, fara a detalia vreunul dintre subiectele romanelor sale. Si mai spun asociere aparent bizara pentru ca, veti vedea – pentru cei deja initiati –, perspectiva alaturarii Capote-Pynchon (prin stapinirea desavirsita a propriei imagini) nu e o fantezie.
Daca la Truman Capote „stapinirea” se face prin expansiune, prin extrovertire, la Thomas Pynchon aceasta reprezinta o virtute interiorizata. Capote, cel care lanseaza trend-ul non-fictiunii (romanul Cu singe rece), si Thomas Pynchon, garantul inceputurilor postmodernismului american, adopta aceeasi conduita, asumata in ipostaze diferite. Rezultatul? Acelasi: dependenta publicului. Pe de o parte, fata de excentricul si simandicosul Capote. Tipul de autor mereu prezent in mijlocul efervescentelor sociale, mereu expunind, socind. Dar si suficient de atent incit sa lase – precum un detectiv particular – impresia ca mintea nu si-a epuizat ideile, astfel ca publicul sa se hraneasca exclusiv cu asta. Pe de alta, fata de misteriosul Pynchon. Autorul care refuza sa fie filmat ori fotografiat, umblind prin locuri de nebanuit si sunind la televiziunile americane cu rugamintea (ferma) de a nu aparea in nici un cadru surprins de vreun reporter bagacios. Misterul lui Capote vine din atitudinea alunecoasa in fata oricarei provocari, un fel de sint si nu sint ceea ce sint, in timp ce Pynchon pare sa spuna raspicat stiu ceea ce sint, dar voi habar n-aveti ce sint. In fine, la nivelul scriiturii, amindoi autorii americani au dat literaturii universale capodopere uimitoare, greu de incadrat in canoanele literare de pina atunci.
Ii vine ca o manusa negarea zvonurilor si a speculatiilor
In ceea ce-l priveste pe Pynchon, misterul a mers atit de departe, incit unii critici s-au hazardat sa-l asocieze cu J.D. Salinger, „disparutul fara urma” avind acum un pseudonim demn de scriitura sa. Numai ca Thomas Pynchon a negat si, in general, a stiut exact cita doza de informatie sa lase sa razbata din parte-i. Pentru fiecare zvon ori speculatie gasea imediat resursele unei clarificari. Fireste, de cele mai multe ori, insolenta. Surprins la cumparaturi de catre un ziarist de la CNN, Pynchon l-a atentionat, spunindu-i ca pentru a face lucrurile cit mai clare despre viata lui o sa marturiseasca adevarul: nu-i place in ruptul capului sa fie fotografiat. Justificabila impertinenta din partea unui scriitor care l-a avut ca profesor pe Vladimir Nabokov si care isi petrecea tineretea citind carti de matematica pentru propriul amuzament (informatie extrasa cu greu de catre critici dupa analiza citorva scrieri autobiografice). Astfel de lecturi vor fi integrate ulterior in literatura sa. De fapt, citindu-l, ai putea spune la fel de bine ca te afli in fata memoriilor unui chirurg plastician ori ale unui comandant de oaste sau ale unui inginer profi, atit de limpezi sint cunostintele pe care le stapineste si transmite.
Lesne de observat acest lucru in Strigarea lotului 49. Desi cel mai apreciat de catre public, romanul nu se ridica, spun criticii, la nivelul debutului sau, V. Mult mai complex, acesta poate fi considerat un exercitiu inainte de aparitia a ceea ce putem presupune ca Pynchon considera cartea lui de capatii, Gravitatia curcubeului (Strigarea lotului 49 fiind „pauza”). Tema calatoriei picaresti, epuizata cu inventivitate dupa un periplu ce include Malta, Florenta, New York-ul, Paris-ul ori Africa Neagra, se prelungeste in combinarea incifrata a tehnologiei cu mitologia din Gravitatia curcubeului.
Thomas Pynchon s-a nascut in 1937, la New York. Este unul dintre cei mai importanti scriitori americani contemporani, dar si unul dintre cei mai „exasperanti”, intrucit refuza orice aparitie in public si nu furnizeaza nici o informatie suplimentara – in afara de propriile scrieri – presei. Aflate la granita dintre romanul politist, science fiction si literatura clasica, cele mai cunoscute romane ale americanului sint V. (1963), Strigarea lotului 49 (1966), Curcubeul gravitatiei (1973) si Mason & Dixon (1997).
» „Privind inapoi, poate ca nu eram singurul adolescent nelinistit in legatura cu sexul. Cred ca se raspindise deja o nervozitate generala a acestei atitudini subculturale de tip collage. In fond, aceea era dominata de Lolita ori de Tropicul cancerului si toate excesele pe care astfel de lucrari le provocasera.” – Thomas Pynchon despre sexualitatea prozei sale, Small Rain