Dacia, dragostea mea este un documentar de lungmetraj semnat de un spaniol, Julio Soto, si de un roman stabilit in Suedia, Stefan Constantinescu, si se refera, prin intermediul Daciei, la o epoca inceputa cu ea si continuata undeva intre limburi, in prezent. Mai pe romaneste, autorii fac un fel de istorie din 1968 (plin comunism) si pina azi (un fel de capitalism). Ghinionul regizorilor a fost ca documentarea le-a adus mult material si multi oameni interesanti. Le-a fost greu sa renunte la subiecte si n-au vrut nici macar sa puna deoparte pentru alte filme (pentru ca sigur ar fi ajuns materialul pentru mai multe fuste, pardon, filme).
Am spus „un fel de istorie“ pentru ca n-am gasit un termen precis alcatuirii care ii aduce impreuna pe cetateanul Dumitru Burlan, care i-a luat pe „Ceausescu si pe Elena“ in Dacia lui verde inainte de a fi prinsi la Tirgoviste, in decembrie ’89 (conducindu-i, cum ar veni, pe ultimul lor drum), pe Miodrag Belodedici – care a fugit in Iugoslavia cu mama si cu Dacia, pe Constantin Stroe, directorul Uzinelor Dacia, pe liftiera de la Laptaria lui Enache din Bucuresti, pe un domn din Tulcea care si-a transformat Dacia Papuc in dric (cu termopan!), pe un barbat care a lucrat la Pitesti, la Dacia, si a fost disponibilizat, ajungind acum la o benzinarie, si, in fine, pe doi frati care pleaca cu Dacia la rudele lor stabilite in Spania si ajung dupa cinci zile (si 90 km/h).
Filmul ruleaza pe prea multe benzi o data
In 72 de minute intra cam asa: Ceausescu, Steaua Bucuresti si Miodrag Belodedici, Revolutia, Mineriada din 1990, capsunarii, vilele tiganesti de prin tara si noii imbogatiti din vile cu pereti rosii si chestii aurite, programul Rabla, vacantele romanilor multi de azi care n-au bani decit de o baie de namol, fabricile inchise si parasite. E prea mult. Sint sapte filme intr-unul singur, iar coerenta nu pare sa fie un lucru de care realizatorii sa tina gaia-matu’. Pacat. De ris, rizi de la inceput si pina la sfirsit, iar personajele au un umor involuntar care de piatra sa fii si tot de misca (plus ca sint ajutati si de regie sa dea tot ce e mai bun).
Filmul a avut avanpremiera la ASTRA Film Fest de la Sibiu, dar premiera oficiala a avut loc la Sala „Horia Bernea“ de la Muzeul Taranului Roman din Bucuresti, in 4 noiembrie, in prezenta lui Stefan Constantinescu, a coproducatorului Alexandru Solomon (HiFilm) si a unei parti din echipa si distributie. Filmul poate fi vazut aproape intreaga luna noiembrie fie la MTR (in fiecare miercuri), fie la Sala „Elvira Popescu“ a Institutului Francez.
Singurul regret pe care il am vizavi de Dacie (desi n-am avut niciodata „masina mica“) e ca numele nu-ti permite s-o alinti. Broscuta, Skodita, mai ales, suna cu totul altfel. Proprietarii de Dacie au fost nevoiti din tata in fiu sa o boteze.