Apoi mai era un aligator pe care nu mai stiu cum il chema, dar tin minte ca facea surf. Momentul „maturizarii“ mele intr-ale desenelor animate (cind am inceput sa le privesc cu un ochi critic, sa le ierarhizez) s-a produs odata cu posibilitatea de a-i urmari in actiune pe Woody Woodpacker, Chip si Dale, Mickey Mouse, Pluto, Tom si Jerry, eroi de care am ramas indragostit for ever. Apoi au urmat Bugs Bunny, Silvester, Willie Coyote, Speedy Gonzales etc.
Pornind de aici, daca CNA-ul ar putea face un studiu pe creierul meu, ar scoate la iveala o intreaga istorie a violentelor animate la care am fost expus. Cu siguranta, din amintirile mele ar putea fi developate o multime de scene ce contin atit violenta fizica (lovituri, bataie, ranire cu obiecte, ranire cu arme, crima, tortura, luare de ostateci, privare de libertate, tilharie, explozie, accident, distrugeri, altele…), cit si verbala (certuri, injurii, ridicare de ton, tipat, limbaj licentios, obscen, calomnie, insulta, ridiculizare, atac la persoana, amenintare, argou, altele…). Insa nimeni nu ma poate convinge ca toate acestea mi-au influentat negativ felul de a fi.
Am citit un raport despre violenta din desenele animate, plus o multime de opinii severe ale unor parinti ingrijorati de aceasta problema. Cel mai mult m-a intristat sa aflu ca in topul violentei si al nocivitatii ar fi Tom si Jerry. Nu stiu cum sa zic, dar nu cred ca lumea ar fi mai buna daca desenele animate ar prezenta papadii prietenoase si morcovi care-si lauda proprietatile calorice (am vazut asa ceva; oribil!). Cred ca un copil care beneficiaza de o educatie normala poate face distinctia intre lumea distractiva a desenului animat si realitate. E greu de crezut ca pustii isi sparg capetele in curtea scolii din cauza lui Tom si Jerry.
Si daca o fi asa, atunci nu ne ramine decit sa interzicem lupul din Capra cu trei iezi si pe Fat-Frumos care taie capetele balaurului.