In aceasta perioada, vrind-nevrind, am ajuns la rindu-mi in situatia de a evita unele teme ale unor articole din presa. Deoarece, dupa citeva lecturi, mi-am dat seama ca, in fond, sint texte de necitit. Texte al caror unic scop este manipularea, devenita de-a dreptul grosolana in campanie, texte care nu si-ar fi facut locul in paginile ziarelor in perioade neelectorale. Si-am realizat si-un top personal al acestor teme, limitindu-ma din ratiuni de spatiu la cinci, desi evident ca sint mai multe. Nu mai citesc deci:
Locul 5. Articole despre scandalul Hayssam. Scos de la naftalina acum, in plina campanie, „mirosindu-se“ posibilitatea ca povestea sa poata umbla la reducerea punctelor de popularitate ale lui Traian Basescu, asa-zisul scandal e, in fapt, ridicol. Indiferent de ceea ce s-a intimplat in realitate cu Hayssam, n-o sa aflam noutati cutremuratoare acum. Orice text pe tema, orice discutie televizata inseamna doar o obositoare invirtire in jurul cozii, cu un leit-motiv: Traian Basescu e „profesorul“ despre care facea vorbire la un moment dat „evadatul“ Omar. Ok, si? Nu ni se spune nimic nou, doar se bate apa in piua electorala, in speranta desarta ca unii rataciti din prezent vor afla, in ceasul al doisprezecelea, de legatura presedintelui cu „teroristii“. Inutil, caraghios, de necitit.
Locul 4. Articole sau stiri despre primul-ministru (interimar) Emil Boc. Ati observat, desigur, umbra in care s-a plasat Emil Boc in ultima vreme. Poate vi se pare o intimplare. E insa o strategie inteligenta a oamenilor din jurul lui Basescu. Premierul ar fi putut deveni principalul cal de bataie in aceasta campanie. De asta a fost ascuns in dulap, pastrat in joc de glezne pina dupa al doilea tur prezidential. Din cind in cind insa mai apare cite-o stire, cite-un articol razlet cu Emil Boc. La inaugurari. Mai taie o panglica, mai vorbeste despre realizari pe la Adunatii Copaceni ori pe alte drumuri ale tarii. Sint singurele motive de aparitii in presa ale lui Boc si, evident, sint articole cu un scop precis: acela de a arata ca in Romania, la nivel guvernamental, inca „se lucreaza“ in ciuda piedicilor puse de „ticalosii de parlamentari“. De necitit.
Locul 3. Articole in care sint prezentate vizitele de campanie ale prezidentiabililor. In mod normal, astea ar fi interesante. Se mai intimpla lucruri pitoresti prin aceste vizite, precum atitudinea acelui primar din Dolj care s-a grabit sa-i stearga genunchii actualului presedinte, pe principiul „era s-aveti o scama“, sau izbucnirea lui Geoana, din Botosani, la adresa PD-L-istilor: „Nenorocitii dracului!“. Si totusi, dincolo de pitoresc, articolele de genul asta sint tendentioase: e de-ajuns sa comparati cum sint descrise aceleasi intimplari in ziare diferite si va veti da seama imediat. De necitit deci nu pentru c-ar fi plictisitoare, ci pentru a evita enervari in momentul in care simpatia sau antipatia autorului devine atit de stravezie.
Locul 2. Articole din care, fiind citat Traian Basescu sau vreun alt reprezentant al puterii, aflam tot soiul de previziuni optimiste cu privire la evolutia din viitorul apropiat sau indepartat al Romaniei. Sint, probabil, cele mai enervante articole. Am iesit din criza? Mai avem vreo 15-20 de ani pina vom trai ca-n Germania sau Marea Britanie? Nu, nu ne vine sa ridem. Ne vine sa rupem ziarele. Mai bine sa nu citim asemenea previziuni!
Locul 1. Articole in care sint redate si comentate rezultate ale unor sondaje de opinie. Ceea ce ar fi trebuit sa fie un soi de barometru al sperantelor noastre politice inflamate de campanie, adica sondajul, s-a transformat intr-un stupid joc politic. Institutiile de sondare a opiniei publice nu-s doar decredibilizate, nu-s doar bolnave, ci sint moarte. Nu mai exista. Daca citim rezultatele date de ei sau cele redate de bloguri e cam acelasi lucru. Nu, gresesc: cele de pe bloguri sau site-uri sint macar cinstite in neprofesionalismul lor.
Spuneam ca ar mai fi si alte teme numai bune de ocolit in campanie. Fiecare dintre noi are insa propriul sistem de aparare. Ideea e doar ca presa, in aceasta perioada, a luat-o razna laolalta cu politicienii. Insa avantajul ei e acela ca, dupa ce se termina campania, se poate intoarce, macar in parte, la o anumita obiectivitate. Politicienii insa nu. Ei ramin aceiasi – o imensa masinarie de inventat minciuni si promisiuni. Din simplul motiv ca, in ceea ce-i priveste, campania nu se termina niciodata.