– Fragment –
“Ma rog”, zise consilierul, “in fond e treaba voastra cum va descurcati cu ele. Am sa-ti povestesc ce s-a intimplat cu steagul… In timp ce se hirjoneau umblind de-a busilea prin dormitor, Grunia l-a pus pe consul sa scuipe steagul tricolor. Avem filmata toata scena. Daca vrei, iti pot face o copie de pe caseta. Noi o folosim acum drept material didactic pentru diplomatii pe care-i trimitem in misiune. E de uz strict intern. Daca am da-o pe post, ar iesi un scandal mult mai mare decit cel precedent. Inchipuie-ti ce i-a trecut consulului prin cap: nu numai ca a scuipat pe steag, ci a jucat pe el si tontoroiul… Pe urma s-a apucat… In fine, n-are rost sa-ti spun ce-a mai facut… Ce fazan… Fazan in toata regula. Prin urmare, presedintele Letinski avea dreptate cind a spus ce-a spus… “
“Prin urmare”, i-am spus, repetindu-i vorbele, “cu chestii din astea va ocupati… “
“Nu noi, ci altii. Te asigur ca nici presedintele Letinski, nici eu nu sintem implicati in toata afacerea asta. Caseta ne-a parvenit printr-un intermediar… “
“Dar Grunia? “
“Grunia lucra cu alte servicii… Intelegi? Dupa povestea asta, in loc sa luati taurul de coarne, v-ati apucat sa raspinditi fel de fel de zvonuri, inclusiv ala cu sosia. E jenant… Ar fi trebuit sa va cereti scuze. “
“Inteleg”, i-am spus, “ca acesta e mesajul pe care ai vrut sa mi-l transmiti?! “
“Nu, nu am vrut sa-ti transmit nici un mesaj. Tot ce ti-am relatat ramine intre noi. Dar hai mai bine sa-ti povestesc ce s-a intimplat cu vulturul de mine… “
“Ce s-a intimplat? “
“Ce sa se intimple, vazind ca devin din ce in ce mai insistent, presedintele s-a indurat si m-a luat cu el in Congo… In Republica Democrata Congo… Adica in Zair… Si s-a convins… Mai bine zis, m-am convins eu singur ca nu e cazul sa insist cu diplomatia. Nu eram nici pe departe vultur, ci, cum sa-ti zic, un simplu papagal… “
“Ce s-a intimplat acolo? Ce-ai patit? “
“Iata ce: o luna de zile l-am tot batut la cap pe presedinte sa ma ia cu el in Zair. Africa, elefanti, lei, girafe in flacari, zebre, Kinshasa, crocodili, hipopotami, maimute, fluviul Zambezi, Mobutu Sese Seko”, i-am tot repetat mereu vorbele astea pina l-am innebunit… «Stii macar franceza?» m-a intrebat. «O sa vedeti ca ma descurc. O sa fiti satisfacut de mine… Si daca o sa ma descurc, v-as ruga sa ma lasati consul la Kinshasa…» «Bine, te iau», a zis Letinski si s-a tinut de cuvint. N-are rost sa-ti descriu in amanunt febra de care am fost cuprins in momentul in care mi s-a spus sa ma pregatesc de drum. A fost o intreaga nebunie. L-am pisat pe presedinte cu atitea intrebari, incit isi astupa urechile cind ma vedea. Desi simteam ca se enerveaza, eu tot continuam sa-l sicii ba cu una, ba cu alta. Profitam ca trebuia sa intocmesc hirtiile oficiale ca sa fiu mereu in preajma sa. A trebuit de citeva ori sa-mi lipeasca banda scoci la gura ca sa ma aduca la tacere. Dar si atunci vociferam. In fine, cum sa-ti zic, ajungem noi in Zair. Letinski in fata. Eu, in convoiul prezidential, undeva in fundal. Iesim in oras sa facem o plimbare. O caldura ingrozitoare. Se topea asfaltul sub talpi. La drept vorbind, nici nu mai tin minte daca calcam pe asfalt sau pe pamint. Asfaltul era plin de praf si balegar uscat. Calcai pe el ca si cum ai fi calcat pe Luna sau pe Marte… Peisaj arid. Strajuit de palmieri si cactusi. Dar mai erau si niste arteziene ce susurau placut… In jurul lor se adunasera o groaza de negrese cu trupul parca sculptat din abanos… Aveau un trup atit de suplu, picioare subtiri si gitul lung, infasurat in inele sclipitoare… Asa ceva nu vazusem decit in poze. Am umblat cu capul gol prin soare, soptind ca un dement «Sese Seko, Sese Seko», gata-gata sa fac apoplexie… Negresele mi se pareau ispititoare… Dar nu m-am avintat. Povestea consulului mi se insurubase bine in cap. Pretutindeni pe unde pleci poti sa dai de cite o Grunia, nu-i asa?! In fine, am tot umblat eu ce-am umblat si la 12.30 m-am intors la resedinta. Am incercat mai intii sa fac un dus, dar apa era atit de galbena, incit m-am lasat pagubas. M-am sters cu un prosop adus de acasa si mi-am pus costumul oficial… Transpiratia imi curgea siroaie. Simteam ca ma sufoc… La ora 1 fix trebuia sa aiba loc semnarea actelor oficiale. Parca vad si acum in fata ochilor toata scena. Presedintele Letinski in fata, imbracat intr-un costum alb, impecabil, cu o palarie usoara de fetru, de culoare bej, eu ceva mai in spate, tot intr-un costum deschis la culoare, cu scafirlia arzind in soare, in dreapta lui Letinski – presedintele Sese Seko, imbracat in haine kaki, cu ochelari fumurii pe ochi, in spatele lui, omologul meu congolez, negru ca taciunele, imbracat in vesminte purpurii, cu un turban verde infasurat in jurul capului… Eu si consilierul tineam in miini cite o mapa de documente ce urmau a fi semnate de cei doi presedinti. Din pricina caldurii, dar si a emotiei, mapa din mina mea devenise tot mai grea si mai alunecoasa. Transpiram din abundenta. Fruntea, timplele si ceafa imi erau acoperite de broboane de sudoare. Stateam in spatele presedintelui si ma gindeam: «Sa dea Domnul sa nu scap mapa in timpul solemnitatilor…». Si iata ca timpul solemnitatilor a si sosit. Minat ca de un duh rau, de un instinct din cale afara de ambiguu, am facut un pas inainte, intinzind mina dreapta in directia presedintelui Seko si ceea ce era inevitabil sa se produca s-a produs. Mapa imi aluneca din mina si ateriza la picioarele presedintelui Republicii Zair… M-am uitat la Letinski. Letinski statea calm si discuta cu presedintele Mobutu despre colaborarea fructuoasa dintre cele doua tari, ca si cum nu s-ar fi intimplat nimic. Ma simteam pierdut. Ce era sa fac?! Mi s-a facut negru in fata ochilor, dar am cautat sa nu ma pierd cu firea. Am incercat sa mai indrept cite ceva din ce se poate indrepta. Cum era sa-mi dreg greseala fara sa devin si mai batator la ochi?!: «Fie ce-o fi», mi-am zis si, lasindu-ma pe vine, am inceput sa culeg foile ce s-au risipit pe jos si sa le asez in ordine la locul lor, intre coperti… Ma rog, nu putea fi vorba de nici o ordine acolo. Dar totusi ceva era… Cei doi presedinti stateau asezati comod in fotoliile lor si continuau sa converseze. Deodata, presedintele Mobutu isi atinti privirea asupra mea. M-am pierdut de tot cu firea si am dat sa ma ridic. Reusisem sa string, tirindu-ma de-a busilea, toate documentele si sa le asez in mapa. Presedintele Sese Seko se ridicase si el de pe fotoliul in care sta, facind un pas inainte. Atunci am facut ce am facut si m-am incurcat de tot. Am nimerit cu capul intre picioarele, ca sa zic asa, in forma de potcoava ale presedintelui Mobutu… Pierzindu-si echilibrul, Mobutu se agata cu toata forta de grumazul meu. M-am speriat si am facut un salt, ridicindu-l la o inaltime de 30 de centimetri de podea… Cautam sa scap de el, dar presedintele isi infipsese miinile virtos in chica mea. Le simt si acum mirosul. Niste miini negre, cu degete lungi si unghii rosii. E posibil ca unghiile sa fi fost albe, dar eu le-am vazut rosii. Puteau sa fie si verzi, eu tot le-as fi vazut asa. De fapt, nici nu le-am vazut. Mi-am inchipuit insa ca le vad si am intrat in panica. Am dat sa tip, dar tipatul a fost inghitit de gitlejul meu. Eram orb si surd la tot ce se intimpla in jurul meu. Orbirea mea n-a durat insa mai mult decit ai clipi din ochi. Solzii de pe pleoape mi-au cazut. Priveam uimit la figurile oficiale ce se roteau in fata mea. Era cit pe ce sa cad, dar mi-am adunat puterile si m-am ridicat in picioare. Presedintele Mobutu continua sa se tina strins cu labele de chica mea. Am facut doi pasi la stinga, doi pasi la dreapta, apoi m-am opintit odata, am facut un pas in fata, m-am pus in genunchi si l-am rasturnat frumos in fotoliu… “
“Si Letinski? “
“Ce e cu Letinski? “
“Letinski ce-a zis? “ l-am intrebat.
“Letinski a privit calm toata aceasta scena. Dupa care a luat mapa si i-a intins-o lui Mobutu. “
“Si Mobutu? “
“Semnind documentele, Mobutu Sese Seko a spus: «Voinici barbati cresc in tara dumneavoastra! Parca sint coboriti de pe columna lui Traian…». Vezi, presedintele Sese Seko, cu putin timp in urma, vizitase Roma si se oprise in fata columnei lui Traian. Astfel a decurs vizita in Republica Democrata Congo sau Zair. Dupa ce ne-am intors de acolo, presedintele Letinski m-a chemat la el si mi-a spus: «Imi pare rau, draga Kuzin, dar inca nu esti copt pentru diplomatie. Stai si cloceste ouale in biroul tau… Vezi ca miine soseste o delegatie oficiala din Burundi si am nevoie de un discurs pus la patru ace. Te informezi asupra delegatiei, vezi care sint punctele sensibile ale omologului meu burundez si mi le asterni frumos pe hirtie. In rest, am sa ma descurc si singur…». M-am inclinat si am iesit, iar presedintele a bodoganit in urma mea: «Sese Sekom, Sese Sekom… Secati-ar creierii de imbecil…». Am ajuns in birou, m-am asezat pe scaunul acesta, si am inceput sa scriu. La inceput am vrut sa scriu discursul, cum imi ceruse presedintele. Dar pina la urma, cumpanind lucrurile in sinea mea, mi-am scris demisia. Si nici nu s-au uscat bine literele, iata ca suna telefonul. Ridic receptorul: secretara. «Buna dimineata inca o data», imi zice cu o voce prefacuta vipera prezidentiala, «presedintele va pofteste la el…» Cobor de la etajul doisprezece la etajul trei. Nu cu liftul, ci pe scari. In lift te poti bloca oricind. Cind ti-e lumea mai draga, vezi ca ramii intepenit acolo, ca un os de peste in git. Nu stiu cum se intimpla, dar de fiecare data cind secretara ma poftea la presedinte si luam liftul, se bloca. Ramineam blocat in intuneric ore-n sir. Iar cind, in sfirsit, mecanicii ma scoteau din cutia miscatoare si ajungeam la destinatie, presedintele turba de furie si avea de ce. Incercam sa-i explic ce se intimplase. Dar Letinski mi-o taia din scurt: «Pai vezi daca esti comod! Iesi afara! Si te sfatuiesc sa-ti cauti loc de munca ca hamal in gara sau in port. Presedintia nu-i de tine… Aici iti pui nu muschii, ci capul la bataie… M-ai inteles?!». Iar secretara jubila. A doua zi insa presedintele se imbuna si ma chema sa stam de vorba la o cafea. Acum, dupa toata harababura aceea cu Sese Seko, eram cam tulburat. Imi scrisesem eu demisia, inima mi se facuse insa cit un purice… Se pare ca intrecusem masura. In fine, ajung in fata cabinetului numarul unu si intru. Secretara era toata numai zimbet: «Poftiti, poftiti», imi spune, «presedintele va asteapta». Si apoi, asa, ca o intepatura in talpa: «Dar cum de n-ati ramas inchis in lift?!». Imi venea sa-i fac zob mutra de perete, dar m-am abtinut. Intre timp aflasem ca in cabinetul secretarei se afla al doilea pupitru de comanda al liftului prezidential. Apasind butonul, ea il putea opri oricind intre etaje. Iar daca incercai sa iesi deschizind usile cu forta, te puteai trezi decapitat… Era chiar de mirare ca, avind un astfel de instrument pe mina, nimeni nu fusese, deocamdata, sfirtecat. Liftul putea fi folosit oricind pe post de ghilotina. Am apasat pe clanta si-am intrat. Presedintelui nu-i placea sa-i bati la usa. Odata ce secretara iti spunea sa intri, te conformai. Excesele de politete il enervau… «Am nevoie de sfetnici, nu de slugoi», urla presedintele. «Cine vrea s-o faca pe lacheul sa se duca vizavi…» Vizavi se afla guvernul, calul de bataie al iesirilor prezidentiale. In ochii opiniei publice, prim-ministrul si cabinetul sau trebuiau sa apara ca intruchiparea raului general. Nu exista zi ca presedintele sa nu-i spurce cu noroi. “
AUTORUL
Nichita Danilov (n. 7 aprilie 1952) este absolvent al Facultatii de Stiinte Economice si al Scolii Postliceale de Arhitectura, Iasi. Debut in presa in anul 1979 in paginile revistei “Dialog”. Debut editorial in anul 1980 cu volumul de poeme Fintini carteziene, Editura Junimea (volum distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor). Semneaza alte sase carti de poezie: Cimp negru (Cartea Romaneasca, 1982); Arlechini la marginea cimpului (Cartea Romaneasca, 1985); Poezii (Junimea, 1987); Deasupra lucrurilor, neantul (Cartea Romaneasca, 1990) si Mirele orb (Junimea, 1995), un volum de proza scurta: Nevasta lui Hans (Editura Moldova, 1996), un volum de pamflete politice, Urechea de cirpa (Editura Boema, 1992), precum si o carte de portrete literare, Apocalipsa de carton (Institutul European, 1993). Prezent in numeroase antologii din tara si strainatate. Poezia sa a fost tradusa in Ungaria, Cehia, Estonia, Spania, Franta, SUA, Anglia. In anul 1995 a primit Premiul Fundatiei Soros pentru poezie. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania si al PEN Club. A fost: economist, corector, profesor, muzeograf, editor, redactor (“Convorbiri literare”), sef departament cultura (“Monitorul de Iasi”), director (Teatrul de copii si tineret “Luceafarul”, Iasi), secretar literar (Teatrul “Vasile Alecsandri”, Iasi). Volumul Noua variatiuni pentru orga a inaugurat seria “Antologii” (coordonator: Mircea Mihaies) din Biblioteca Polirom. A mai publicat la Editura Polirom Talpi. Sotronul (roman, 2005), Masa si Extraterestrul (roman, 2005) si Locomotiva Noimann (2008).
CARTEA
» “Roman polifonic, cinematografic in multe din paginile sale, construind personaje memorabile, cultivind un fantastic de extractie gogoliana, dar si scene in care protagonisti sint fantome ale trecutului, precum Cezar, Petru cel Mare, Ivan cel Groaznic si Vlad Tepes, Lenin si Stalin, Dimitrie Cantemir, dar si Dante, Shakespeare, Cervantes ori Kant, Ambasadorul invizibil prilejuieste autorului o meditatie pe tema puterii, vizitata in miezul intimitatii ei. Ambasadorul invizibil este cel mai bun roman al lui Nichita Danilov si, nu ezit sa o spun, una dintre cele mai remarcabile aparitii ale prozei noastre din ultimii ani. “ – Bogdan Cretu