Emil Brumaru: Case de poveste erau si cele din Curtea de Arges! Puteam dormi la una din cele doua surori ale mamei sau la fratele ei, tatal varului meu, Pilu! Vacantele din copilarie si o parte din cele ale adolescentei acolo le-am petrecut… Era un rai! Si oraselul cu strazile lui pietruite cu bolovani de riu.
V.D.N.: Si deodata mi-e dor de anii ‘70. Caci pentru mine acolo sint strazile cu pietre de riu, si casele mici, de le atingi acoperisul cu palma cind cobori inspre gara, si Argesul… Ma uit la o bucatica de film, un fragment din Cria Cuervos de Carlos Saura, cel mai frumos film despre copilarie, copilaria cu toate ale ei, bucurii si tristeti de dupa-amieze lungi, si chiar si pliculete cu otrava manevrate cu grija, cu teama, cu un soi de respect… Danseaza fetitele, discul se roteste… Si mi-e dor, mi-e dor de anii ‘70.
E.B.: Si eu aveam un pick-up! Dar numai cu citeva placi! De melodia din filmul acela mi-amintesc, de film insa nu! In copilaria mea vazusem alte filme, multe chiar la Curtea de Arges, pe cind era numai un cinematograf si rula un film la trei zile! De acolo tin minte ca in pauze, pe o scena mica, apareau doi clovni foarte tristi si intretineau publicul! Nu erau inca jurnalele de stiri! Odata au adus si o masa plina cu bile, jobene, cutii ciudate… Faceau scamatorii! Ieseau din joben jerbe nesfirsite de batiste rosii, innodate una de alta, in final chiar un iepure mic, alb, fricos, cu ochii roz, tremurind… Toti aplaudau ca-n delir.
V.D.N.: Filmul l-am vazut abia la inceputul anilor ‘90, undeva pe TVR. Cu greu l-am gasit apoi. O iubesc pe fetita (pe actrita Ana Torrent am regasit-o ani mai tirziu, vai, in serialul Caracatita), iar dupa purcelusul ei de Guineea mi-am botezat, acum 15 ani, motanul. Melodia este cintata de Jeanette, chiar filmul si acest cintec au facut-o celebra. Vreau iepure iesind dintr-un joben! N-am avut decit pe coperta unei carti cu scamatorii…
E.B.: A, una din patimile mele de copil (eram prin clasa a sasea, a saptea) a fost circul! Pe atunci, pe Lapusneanu, cam in spatele Liceului National, era un teren viran (acum e Corso acolo) pe care se instala circul Klutki; cred ca asa se numea. Ma duceam mereu, stam in primele rinduri, imi placea mirosul de rumegus al arenei circului. Vedeam totul de foarte aproape. Ma indragostisem de o micuta trapezista slabanoaga, doar picioarele erau de dinsa, musculoase, albe, si miinile ca niste clesti subtiri, ea fiind fardata si rujata strident, mai ales pentru virsta ei. Nu avea fund deloc, nici sini, parea fara sex, cu un aer echivoc, usor obscen, zburind sub cupola de pinza de la un trapez la altul prin salturi cu rasuciri periculoase. Numarul se executa cu plasa. Apoi se lua plasa, bateau asurzitor niste tobe si ea, zimbind imbietor si nerusinat, ne saluta cu un triplu salt mortal! Din mijlocul arenei o observa foarte atent o femeie pudrata si dinsa excesiv, inalta, blonda, gata sa o prinda daca fetita ar fi ratat trapezul leganator. Mi se facea inima cit un purice, transpiram de emotie, se auzea un oftat colectiv dupa terminarea cu bine a sariturii. Si intrau vijeliosi, pocniti cu biciul serpuitor pe crupe de chiar blonda de mai inainte, caii!!! Caii erau frumosi si mari si se roteau nepotolit, pentru ca la urma sa valseze… si sa faca reverente… Era finalul spectacolului.