Muntele Rarau, ajunul Revelionului, pe o cararuie aflata la 15 km distanta de civilizatie. Ma opresc sa-mi aprind o tigara. Apare de niciunde un aurolac: “Da si mie un ban”. Hai, ca la restaurant, pe strada, mai inteleg. In creierii muntilor nu-mi pot imagina ce cauta unul ca el.
O plimbare agale prin Iasi. Hop, aurolacul, hop, “Da si mie un ban”. Mi-era mai la indemina pachetul de tigari: “Ia de-aici”. “Nu fumez”, a venit prompt raspunsul lui.
Noaptea, pe o strada laturalnica, m-am oprit sa-mi aprind o tigara. “Da si mie una”, a cerut unul dintre aurolacii omniprezenti. I-am intins tabachera. N-am vazut infatisare mai princiara ca a aurolacului care a intins mina si s-a autoservit.
Alta data, cind sa-mi iau un carucior pentru a intra in acelasi magazin Billa, am prins un schimb de replici intre un pusti de vreo cincisprezece ani – care probabil o astepta pe maica-sa sa iasa din supermarket; spilcuit, dintre aia cu pantofi Puma in picioare, cu freza MTV etc. etc. – si un aurolac – fara mama pe care trebuie s-o astepte, cu tenisi rupti si freza aranjata de bataia vintului etc. etc. – dintre cei care bintuie in speranta ca se vor capatui cu ceva de la cumparatori. O conversatie amicala. M-am oprit, prefacindu-ma ca mi s-au dezlegat sireturile. “In Italia?! Tu, bai?!” , a fost intrebarea pustiului MTV, care mi-a atras atentia. “Ce stii tu?” – a intrebat aurolacul, cu superioritate. “String bani ca sa plec in Italia.” “Bai, tu habar n-ai nici unde vine Italia pe harta!” “Ce stii tu?!” , a reluat zdrentarosul intrebarea, ca pentru sine.
De cite ori povestesc mici intimplari de genul acesta, din pacate inclusiv prietenii imi spun ca sint inventii de-ale mele. Daca-s mai multi, isi fac semne cu ochiul: “Iar a venit Laza cu povestile lui adevarate”. Pina in ziua de azi, desi impartasim aceeasi viata, pe prea putini am reusit sa-i conving ca niciodata nu poti inventa povesti mai absurde decit cele pe care le vezi in jur.