Patru femei care, pentru a ajunge unde doreau, pentru a obtine ce vroiau, si-au gindit sansele, si-au cintarit talentul, si-au masurat limitele si si-au confectionat o imagine personala ca o frumoasa carte de vizita. S-ar spune ca n-au avut cu adevarat prieteni, desi pareau sa aiba. Au avut multe relatii, de tot felul, iar uneori au avut chiar prietenii profunde. Au avut un singur aliat fidel, propria persoana. Si multa ambitie, neincetat. Femei care s-au impus, devenind exceptionale si care, prin viata lor, scot in evidenta cele patru mari dorinte ale oamenilor: puterea, iubirea, banii si aventura: “Am fost tentata mult sa caut trei femei care sa se defineasca prin viata lor, prin ceea ce au dorit ele nemasurat de mult. Ceva care sa fie ca niste sindroame. Am pornit de la ceea ce sint – dincolo de geografii, de timp, de sex, de cultura – cele trei mari dorinte ale oamenilor: puterea, iubirea si banii. Desigur ca una dintre aceste trei dorinte este cea mai puternica, dar ea nu le anuleaza pe celelalte, ci doar le face mai palide. Cea mai puternica este dorinta care le-a dominat viata. Si le-am gasit… Putem numi aceste dorinte ale lor dimensiuni ale vietii. Astfel, pe cele trei femei le putem defini, in termeni de dominanta, ca femei unidimensionale. Fara indoiala ca exista si barbati unidimensionali. Am spus ca aceste dorinte sint dincolo de sex. Dar, discutind acest subiect cu prietena mea Antoaneta Taneva-Nandris, ea a ramas pe ginduri si, dupa un timp, a gasit o a patra dimensiune. Aventura. Adica cazul unei femei – repet ca si un barbat poate face asa ceva – care isi doreste sa aiba mai multe vieti in aceeasi viata. Aceasta femeie nu este insa multidimensionala. Mai degraba viata ei este o suma de fire impletite, ce formeaza un fel de snur. Asa se face ca celor trei femei li s-a alaturat o a patra. In acest fel putem spune ca cele patru vieti sau povesti de viata sint patru sindroame: al banilor (bogatiei), al iubirii, al puterii si al aventurii”, marturiseste Aurora Liiceanu.
Carti in topurile de vinzari
Aurora Liiceanu, doctor in psihologie, a lucrat in cercetare si a predat psihologie la diferite universitati din Bucuresti, dar si la UQAM (Canada) sau EHESS (Franta). In prezent, este cercetator senior la Institutul de Filosofie si Psihologie “Constantin Radulescu-Motru” din cadrul Academiei Romane. De aceeasi autoare, la Editura Polirom au aparut volumele Ranile memoriei. Nucsoara si rezistenta din munti (2003), Prin perdea (2009) si Rendez-vous cu lumea (2010). Cele mai recente doua volume ale autoarei, de la data aparitiei, se afla in topurile nationale de vinzari.