A fi tinar reprezinta o oportunitate astazi in cam toate domeniile. E la fel si in dirijorat?
Da. Este, poate, o provocare si mai mare. In anumite privinte este mai greu, dar si mai usor, ai mai mult curaj, mai multa ambitie. E mai usor sa surmontezi anumite dificultati, pentru ca nu te stresezi prea mult cu ele.
Dar comunicarea cu membrii orchestrei?
Nu cred ca felul in care comunicam are vreo legatura cu virsta. Comunicarea e ceva ce avem natural in noi, indiferent de ani.
De cite ori a trebuit sa dovediti ca virsta nu are nimic de-a face cu experienta, autoritatea sau cunoasterea?
La fiecare concert.
Chiar asa?
In fiecare zi de lucru cu orchestra. Azi, acest stigmat al virstei inaintate a dirijorului e depasit. Sint atit de multe exemple din categoria mea de virsta care fac lucruri minunate astazi si au cariere frumoase… Iata dovada ca generatia de dirijori tineri se poate ridica la inaltimea asteptarilor.
A trebuit sa faceti fata unor prejudecati similare?
S-a intimplat…
Se mai intimpla?
Da, la orchestrele care nu sint foarte deschise, foarte pregatite sa accepte ca tinar nu inseamna rau, ci nou si proaspat. Asta e minunat la Orchestre National du Capitole. Membrii ei au un spirit foarte tinar, sint foarte entuziasti si le place sa vehiculeze idei noi. Tocmai de aceea ne simtim pe aceeasi lungime de unda.
Dincolo de aspectul strict muzical, din punct de vedere psihologic erati pregatit pentru o cariera de nivel mondial?
Depinde cum te raportezi la ea si depinde ce iti propui. Ideea e sa te concentrezi pe muzica, nu pe cladirea unei cariere. Daca iti place sa faci muzica impreuna cu cei mai buni oameni, cu cele mai bune ansambluri, chiar nu mai conteaza in ce etapa a carierei esti, atita vreme cit te bucuri de ceea ce faci.
Deci cariera nu a fost un scop in sine?
Nu. Nu ar trebui sa fie niciodata. E un drum foarte periculos si inselator. Pentru mine, cariera nu a fost niciodata un scop. Nu de asta m-am apropiat de muzica, ci pentru ca am vrut si pentru ca imi place. Pe acelasi criteriu imi aleg cu cine sa lucrez, orchestrele, solistii…
Cum faceti sa nu va lasati coplesit de ideea ca dirijati Philarmonia Orchestra, Orchestre du Capitole, Orchestra de la Scala?
Pur si simplu, ma intereseaza exclusiv muzica. Ma gindesc la Mahler, la Verdi, la Ceaikovski, la Beethoven si patrund cu totul in aceasta lume a sunetelor in care traiesc doua ore sau cit dureaza concertul. Atunci, barierele se sparg. Chiar si cele mai mari orchestre ale lumii, atunci cind vad ca esti atit de implicat in muzica, intra in simbioza cu mine.
Nascut si crescut in Rusia si acum rezident francez si director muzical al uneia dintre cele mai prestigioase orchestre ale lumii. Sint muzica rusa si cea franceza stilpii de rezistenta ai repertoriului dvs.?
Muzica rusa cu siguranta, iar acum si muzica franceza. Ceea ce este minunat la aceasta orchestra – lucru pe care l-am remarcat din prima zi la Toulouse – este versatilitatea ei. E minunata in muzica franceza, pentru ca ea i-a adus renumele, e foarte buna in talmacirea diferitelor lumi sonore, asa cum o face cu Stravinski, Brahms, Ceaikovski… Isi schimba repede mentalitatea, sunetul, ritmica… Nu multe orchestre pot face asta in Franta. Din acest punct de vedere sint unici. Stagiunea trecuta am fost la Moscova, am avut doua concerte, unul doar cu muzica ruseasca, altul doar cu muzica franceza. Am avut un raspuns foarte frumos din partea publicului, care ne-a spus ca nu se astepta ca o orchestra din Franta sa aiba un sound atit de rusesc.
E adevarat ca exista orchestre gindite sa serveasca doar anumite titluri, anumiti compozitori sau scoli nationale?
Exista traditii nationale, influente de scoala, influente ale dirijorilor anteriori. Sigur, orchestrele franceze au crescut cu muzica franceza, ceea ce le imprima anumite culori, o anumita pondere in sunet, care poate fi foarte transparent, foarte nuantat. Orchestrele germane cinta cam 80% repertoriu german si au crescut in traditia lui, ceea ce le dicteaza un sunet diferit. Eu, personal, sint impotriva ideii de orchestra legata de nationalitate. E o abordare ingusta. Nu poti spune ca Berliner Philarmoniker cinta minunat doar muzica germana, pentru ca atunci cind ii auzi cu Respighi, Debussy sau Ravel sint la fel de buni ca in Brahms. Criteriul dupa care trebuie sa judecam orchestrele este versatilitatea de a cinta diferite stiluri muzicale in mod adecvat.
Si cind nu e rus sau francez, ce zona a repertoriului va provoaca la maximum?
Cred ca repertoriul clasic, pe care il fac cu mare placere impreuna cu Orchestra din Toulouse: Mozart, Beethoven… Nu conteaza de cite ori faci o simfonie de Mozart sau de Beethoven, tot mai e de gasit ceva nou sau de cautat ceva diferit. Poate sa fie dinamica, ritmica, tempo-ul… Mai e, inca, foarte mult de cercetat in zona aceasta. Explorarea repertoriului clasic este de baza, dar alocam timp si pentru a face muzica contemporana. Este foarte important ca orchestrele, dirijorii, muzicienii de astazi sa ii ajute pe tinerii compozitori buni, talentati, care au nevoie de sprijin.
Exista vreo parte a repertoriului clasic pe care simtiti ca nu ati explorat-o suficient si ati vrea sa remediati asta in viitor?
Poate Haydn. Eu nu l-am cintat foarte mult. E o muzica superba, in mare parte inca necunoscuta. Stiu simfoniile, concertele pentru pian si pentru violoncel, dar mai e mult de aflat.
Ii succedati unui dirijor legendar francez, Michel Plasson, care a fost aici de citeva ori. Cit de provocator este sa ii calcati pe urme?
Ce pot spune cu certitudine si bucurie este ca Michel Plasson a lasat o mostenire foarte solida. Datorita lui, aceasta orchestra este azi ceea ce este. Pentru mine, provocarea este nu numai de a pastra aceasta traditie, ci si de a o augmenta, de a o varia, de a o duce la un alt nivel, cu un repertoriu si mai amplu si chiar cu noi viziuni asupra muzicii franceze. Traditia si valoarea sint acolo, nu vor disparea niciodata, iar asta i-o datoram lui Michel Plasson in ultimii 30 de ani.
L-ati intilnit?
Da, locuieste nu departe de Toulouse…
V-a dat vreun sfat?
Nu, din pacate nu am avut prea mult timp, dar sper ca vom avea.
Sinteti un dirijor de opera care face concerte simfonice sau viceversa?
Fifty fifty. Imi place opera, imi place muzica simfonica si nu pot spune care imi e mai aproape. Iubesc teatrul, iar pentru mine, opera este reprezentarea muzicii in teatru. Sint voci pe care le iubesc, iar cind facem o opera de Verdi sau Puccini…
Sau Ceaikovski! Ati inceput cu Dama de Pica!
Exact. Ce poate fi mai frumos decit aceasta combinatie de voce, muzica si teatru? Opera, text, literatura… E perfect!
Si una o influenteaza pe cealalta? Luati anumite caracteristici ale operei si le translati in abordarea dvs. simfonica?
Da. In opera inveti un lucru capital, pe care muzicienii din Toulouse il stiu foarte bine. Inveti sa respiri cu cintaretii. Asta nu inseamna sa faci totul mai rar, ci sa intelegi cind muzica are nevoie de acea secunda de respiro, de spatiu pentru miscare. Daca aduci asta in simfonic si ii lasi pe muzicieni sa respire si daca duci aspectul simfonic in opera – de a pastra o idee pe durata unei lucrari lungi, de 3 sau 4 acte –, atunci stii de la momentul uverturii cum vei ataca ultimele note ale partiturii. Eu asta incerc sa fac. Mi se pare ca asta ajuta la pastrarea tensiunii, a dramaticului si nu devine plictisitor niciodata.
Cum faceti diferenta intre a acompania un solist vocal sau un instrumentist?
Pe acelasi principiu, indiferent daca este cintaret, violonist, pianist. Cu unii solisti nu stiu ce voi face in urmatoarea secunda, pentru ca totul e spontan. Altii sint atit de logici, incit, fara a fi deloc plictisitori, in clipa in care au inceput ceva, stii ce vor face in urmatoarele masuri. Mi se pare foarte interesant sa acompaniezi solisti. Nelson Freire, de exemplu. Incepe o fraza si stiu exact cum o va incheia, si asta nu pentru ca stiu cum o cinta – e diferit in fiecare seara –, ci pentru ca ii cunosc arta, iar frazele lui sint parte a unei povesti pe care o urmezi. Cu el nu mai e o chestiune de alfabet, de geometrie, ci o chestiune de limbaj si de expresie. E ca si cum te-ai uita la o pictura de departe. Inseamna un mare talent, o mare abilitate. M-am intilnit si cu cealalta abordare, dar aceasta mi se pare mult mai interesanta.
Unul dintre opusurile de care sinteti foarte apropiat este Simfonia Fantastica de Berlioz. Va simtiti bine in lucrari atit de ample si de explicit-romantice?
Foarte bine! Il iubesc pe Berlioz. El nu este strict romantic, ci cit de romantic? Simfonia Fantastica a fost scrisa cind Beethoven inca mai traia. In acelasi timp, ai un exemplu de gindire foarte clasica pusa intr-o rama extrem de romantica. Ideea de a avea 5 parti, de a avea un program tematic, povestea dezvoltata, pasiunea, drogul, dorinta de sinucidere, toate acestea sint foarte revolutionare. El adauga un vals, ceea ce este extrem de neobisnuit pentru acea perioada. E o pastorala, care e normala. Partea a patra, Marche au supplice, e foarte neobisnuita…
Iar a cincea parte e asteptata de toata lumea!
Exact. Daca te uiti la felul in care a scris-o, in care a orchestrat-o – Berlioz a fost un orchestrator fantastic, poate marele reformator al acestei discipline, de la care Mahler si toti ceilalti s-au inspirat –, e foarte clasica, dar anticipeaza tot ceea ce va urma in activitatea lui.
Lasind la o parte pregatirea dvs. muzicala, ce credeti ca va recomanda pentru cariera mondiala pe care o aveti azi? Are si norocul un rol?
Sansa. Norocul e prea mult spus. Noroc ai atunci cind cistigi un milion la loterie. Sansa de a face ceva, sansa de a fi undeva la momentul potrivit. Nu poti prevedea lucrurile astea. Dar trebuie sa lucrezi mult. Nu trebuie sa iti faci concesii, sa iti spui ca azi vei lucra mai putin ca ieri. Intotdeauna trebuie sa ai mari asteptari de la tine si asta te va duce undeva, mai devreme sau mai tirziu. La fel in economie, in literatura, in pictura… Trebuie sa exersezi si sa muncesti continuu.
Si sa fii in locul potrivit la momentul potrivit? Sa cunosti oamenii potriviti?
Nu, asta e ceva diferit. Daca nu as fi ajuns la Sankt Petersburg in 1986, daca nu as fi fost la clasa profesorului meu, Ilya Musin, parintele scolii de dirijori ruse – pentru ca mai sint si alti dirijori mari –, ar fi fost totul diferit. Daca nu as fi mers la Mariinski pe cind eram student, sa vad repetitiile lui Gergiev sa invat opera, ar fi fost diferit. La asta ma refer.
Inca mai aveti modele?
Cred ca e foarte greu sa idolatrizezi pe cineva. Imi place Bernstein la fel de mult ca si Karajan sau Charles Munch sau Fritz Busch in lucrarile timpurii ale lui Mozart sau in inregistrarile de Cosi fan tuttte sau Nunta lui Figaro de la Metropolitan. Cred ca Fritz Busch este inegalabil azi in acest repertoriu. Poate fi perceput old-fashioned, non vibrat, non baroc, dar este Mozartul autentic pentru mine, cel care mie imi comunica la maximum. Imi place sa invat cite ceva de la fiecare dirijor mare al trecutului. Nu pot sa aleg unul si sa spun ca el este Dumnezeul meu.
Reprezentati in mod stralucit generatia noastra, o generatie racordata la tot soiul de genuri muzicale. Ce ascultati atunci cind nu e nici opera, nici simfonic?
Linistea.
Super! Cea mai frumoasa muzica din lume.
Exact.
Si pe linga asta?
Cind esti 24 de ore concentrat pe muzica nu prea mai e loc si pentru altceva. Schimbam orasele zilnic! Trebuie sa ma gindesc la acustica unei sali in care nu am mai cintat niciodata, ceea ce inseamna ca s-ar putea sa schimb unele lucruri. Nu-mi pot permite sa pierd jumatate de ora din repetitia de orchestra cautind solutii, deci trebuie sa anticipez putin. Ca atare, ma gindesc mereu la muzica sau la lucruri legate de muzica. Altfel, e liniste, ca sa-mi pot recupera lumea sunetelor din interior. Citeodata ascult jazz, dar foarte incet. In mod sigur, nu rock sau altceva. Nu pentru ca sint demodat sau pentru ca nu-mi place, ci pentru ca e prea mult pentru urechile mele.
Rutina intervine vreodata in activitatea dvs.?
Sper ca nu! Mi-e greu sa fiu categoric, dar sper sa nu se intimple niciodata.
"Nu privesc trecutul cu regret, pentru ca nu regret nimic"
Sint putine lucruri mai spectaculoase, mai evocatoare sau mai ofertante vizual decit Simfonia Fantastica despre care am vorbit, Le Sacre du Printemps sau Tablourile dintr-o expozitie de Mussorgsky. Cum ii convingeti pe tinerii de azi ca muzica clasica e actuala si cool?
Am facut asta la Toulouse si in multe locuri in care am fost. Repetitiile generale se pot tine in prezenta copiilor din scoli sau a studentilor. Singura modalitate de a-i apropia de muzica clasica este sa le-o explici. Doar s-o cinti nu ajunge. Daca miine cineva imi va vorbi o limba pe care eu nu o inteleg, timp de o ora sau 20, nu a facut nimic. Daca insa mi-o va explica, daca mi-o va desface in piese si imi va spune ce reprezinta fiecare, la sfirsit devine mai accesibila. Lumea ar trebui sa nu mai priveasca muzica clasica drept ceva pentru elite, ceva intelectual, doar pentru oamenii destepti – deci eu nu sint destept, sint mai prost si nu voi intelege –, ci drept o componenta esentiala a vietii. Mereu, oriunde. Umanitatea a crescut cu muzica si, o buna parte din timp, a crescut cu muzica clasica, cu pianul, cu ceea ce era de bun-gust. Astazi, daca nu ai crescut cu muzica clasica, nu ai nici o sansa sa o intelegi. Aici trebuie sa intervenim noi, sa explicam, sa cintam foarte clar si simplu si sa ne antrenam viitorul public. Daca te uiti azi in public, 70-80% sint oameni de 50-60 de ani. Trebuie sa facem ceva in acest sens, sa ne asiguram ca vom avea public si peste niste ani.
Credeti ca au fost intilniri speciale care v-au modelat in muzicianul care sinteti astazi?
Fiecare intilnire cu un muzician bun, cu o orchestra valoroasa lasa urme. Citeodata o intilnire e ca o oglinda in care te vezi, cu bune si mai putin bune. Schimbi ceva si iata influenta! Nu poti fi unilateral in punctele de vedere, ci flexibil, deschis la minte, cum spuneam mai devreme, sa poti primi ceva. De multe ori, cind lucrez cu Orchestra din Toulouse, dupa ce m-am pregatit de unul singur, imi imaginez ca o anumita melodie ar trebui cintata asa. Nu subestimez insa niciodata arta membrilor orchestrei mele sau ai oricarei orchestre. Si ei si-au petrecut ani de zile invatindu-si instrumentul, sint foarte buni si am incredere in ei. S-ar putea ca, la repetitie, flautistul sa cinte altfel melodia aceea. Nu spun niciodata: “Nu, nu asa doream asta!”. Ascult cu mare atentie si, fie gasim ceva la mijloc de drum, fie accept total versiunea instrumentistului. Daca acela e cel mai bun mod in care se poate exprima, ce-mi trebuie mai mult?
Sinteti in continuare foarte tinar si ati ajuns foarte departe. Va opriti vreodata sa priviti in urma sau priviti doar inainte, pentru ca inainte e mult mai provocator?
Nu-mi aduc aminte cine a spus ca nu poti privi viitorul fara sa iti cunosti trecutul. Nu privesc trecutul cu regret, pentru ca nu regret nimic. Citeodata ma gindesc ca acum cinci ani as fi facut lucrurile diferit, dar acum e prea tirziu…
Niciodata nu poate fi prea tirziu, aveti doar 32 de ani!
Da, dar nu ma pot intoarce in timp! Cu experienta de azi, poate as fi facut unele lucruri diferit sau poate nu le-as fi facut deloc. Invat din greseli si e bine ca le facem, altfel din ce am invata? Cel mai important insa e sa le facem fara prea multe pierderi colaterale.
Galerie foto
