Putine romane au astazi puterea a placea prin simpla lor poveste: fara artificii fortate. Uitind pentru o clipa de atit de comerciala, de acum, “fatwa” a lui Rushdie si de comentariile mult prea inventive la adresa Versetelor satanice, descoperim in Seducatoarea din Florenta un povestitor care rivalizeaza, pastrind bineinteles proportiile, cu marii clasici, de tipul lui Boccaccio.
Ne trezim dintr-odata in secolul al XVI-lea, in mijlocul Indiei, unde aterizeaza, de pe o corabie pirat, un italian cu pretentii regale. Acesta sustine ca este nimeni altul decit unchiul imparatului Akbar. Si, pentru ca minciuna se pedepseste in acest caz cu moartea, toti asteapta de la tinarul florentin o explicatie sau, mai bine zis, o poveste. In ultimul timp, imparatul cazuse prada fanteziilor: “Prin palatele sale pluteau regine ca niste fantome, sultane rajput si turcesti jucindu-se de-a baba-oarba. Unul din aceste inalte personaje regale nu exista cu adevarat. Era o sotie imaginara, pe care Akbar o plasmuise la fel cum copiii singuratici isi plasmuiesc prieteni imaginari… O botezase Jodha si nimeni nu indraznea sa-l contrazica”. In acest context, istorisirile strainului magician si aventurier se potrivesc ca o manusa si isi ating scopul, acela de a-l pastra in viata. Inceputul cartii ne aminteste de O mie si una de nopti si de povestile Seherezadei. Calatoria, care reprezinta in opinia lui Rushdie primul pas catre metamorfoza, ocupa o mare parte din roman.
Un mic labirint narativ
Akbar este intruchiparea trinitatii. El niciodata nu se referise la sine cu “eu”, ci cu “noi”: “Fusese nascut intru pluralitate. Cind spunea «noi», se credea cu adevarat intruchiparea tuturor supusilor sai si a tuturor oraselor si paminturilor, muntilor si lacurilor pe care le avea in stapinire, precum si a tuturor animalelor, plantelor si copacilor de pe teritoriile sale, si a pasarilor care zburau deasupra capului…”. Enumeratia continua la fel ca descrierea, caricaturala e drept, a puterilor lui Nicanor Alvarado, dictatorul intomnat al lui Marquez, cel care porunceste soarelui si lunii, tatal tiranilor de pretutindeni.
Presarat cu ingredientele necesare seducerii cititorului modern: politica, religie, femei, identitate si alteritate, cartea lui Salman Rushdie devine, pagina cu pagina, un mic labirint narativ, cu salturi temporal spectaculoase, cu personaje dintre cele mai memorabile, imprumutate din fascinantele legende ale lumii. Schimburile dintre cele doua spatii care ii dau si titlul unui roman, Orient, Occident, continua si in ultima carte a lui Salman Rushdie. Calatorim din Italia familiei de’ Medici in India marelui Akbar, din Florenta Renasterii la contrastele orientale, unde orasele nu inseamna doar palate, ci si constructii din lemn, noroi si balegar, asezate la poalele resedintelor regale. Si cind talentul de povestitor se imbina cu cel poetic apare o fraza ca “Orasul de noroi isi iubea imparatul, il iubea cu toata staruinta si staruia fara cuvinte, caci cuvintele erau facute din acel material interzis, sunetul”. Si nu este decit unul din numeroasele exemple care ar trebui sa ne faca sa intelegem ca Salman Rushdie este un scriitor mult mai complex decit cel pe care ni-l prezinta revistele literare cu iz monden.
Salman Rushdie, Seducatoarea din Florenta,
traducere din limba engleza si note de Dana Craciun,
colectia “Biblioteca Polirom. Seria de autor «Salman Rushdie»“,
Editura Polirom, 2009, 44.95 lei
Galerie foto
