Din acest motiv, BD-ul ramine o industrie accesibila numai unor fani care pot cumpara albume si reviste din Vest. Restul publicului roman are doar ocazional sansa de a descoperi operele semnificative ale acestei arte. Una dintre aceste oportunitati o reprezinta filmele (tot mai multe) care adapteaza opere majore, dar, in lipsa materialului de referinta – banda desenata –, publicul de la noi este constrins “sa vada filmul fara a citi cartea”, mai exact, in majoritatea cazurilor, fara a avea habar ca la baza filmului sta, de fapt, o carte, fie ea si desenata.
BD-ul se naste in punctul de intersectie dintre literatura, arta plastica si cinema. De fapt, s-ar putea spune ca industriile (sau artele) benzii desenate si filmului s-au nascut in acelasi timp, au numeroase trasaturi comune, s-au influentat reciproc deseori de-a lungul istoriei.
Benzile desenate au inceput sa fie transpuse pe pelicula inca din primele decenii ale secolului XX, mai ales in SUA, dar multa vreme ele au reprezentat productii cu buget foarte mic si pretentii artistice pe masura. Abia dupa anii ‘80, Hollywood-ul a inceput sa isi descopere gustul pentru supereroi (si mega-incasari), iar tot mai multi autori BD sa isi vada operele transpuse din a 9-a in a 7-a arta.
Revolutia Sin City
Unul dintre cele mai importante momente in istoria interactiunii dintre cele doua arte este adaptarea cinematografica a seriei Sin City de catre Robert Rodriguez.
Un prim motiv ar fi acela ca Rodriguez i-a acordat rolul de regizor si desenatorului si scenaristului Frank Miller, sfindind regulamentul Ghildei Regizorilor Americani si dind astfel unui autor de BD un control creativ urias asupra filmului.
Al doilea motiv tine, in egala masura, tot de respectul pentru opera desenata, dar dintr-un punct de vedere ceva mai tehnic. Efectele speciale digitale au permis realizatorilor lui Sin City cea mai spectaculoasa traducere pe marele ecran de pina acum a unui univers grafic cu totul aparte. Pina la Rodriguez, putini mai incercasera o asemenea aventura – voi aminti aici doar uluitorul (vizual vorbind) Dick Tracy din 1990, de si cu Warren Beatty, o adaptare fidela a comics-urilor lui Chester Gould.
Revenind la Sin City, succesul acestui film a dus aproape automat la adaptarea altui BD al lui Frank Miller, celebrul 300. Desi filmul semnat de Zack Snyder a avut un mare succes, multi au fost spectatorii romani care au inteles mai putin stilizarea filmului istoric – fara materialul de referinta acestia n-au avut cum sa-si dea seama ca ceea ce vedeau pe marele ecran este, de fapt, o transpunere fidela pina la ultimul pixel a BD-ului original.
Succesul celor doua filme a remodelat definitiv felul in care vor fi abordate adaptarile BD de acum inainte. Pe de alta parte, a oferit lui Snyder posibilitatea de a ataca proiectul Watchmen, iar lui Miller sa se compromita ca regizor cu The Spirit, dezastruoasa adaptare a BD-urilor lui Will Eisner.
De la planseta, in spatele camerei de filmat…
Nu putine sint cazurile in care, la fel ca Frank Miller, autorul de BD a trecut de la planseta de desen la realizarea de film ca scenarist, scenograf sau regizor: Gerard Lauzier, Marc Caro (fost complice al lui Jean-Pierre Jeunet la Delicatessen si Cite des enfants perdus), Terry Gilliam, Frank Miller (care a inceput ca scenarist pentru Robocop) sau Enki Bilal.
Acesta din urma, importanta figura culturala in Franta, reprezinta un caz special. Nascut in Iugoslavia, dar emigrat de tinar in Hexagon, Bilal devine unul dintre starurile BD-ului. In 1990 trece, ca regizor, in spatele camerelor de luat vederi si realizeaza doua filme, Bunker Palace Hotel si Tykho Moon, care transcriu pe marele ecran universul sau tematic (politic-fiction) si vizual.
Cu adevarat spectaculos insa este Immortel Ad Vitam (2004). Aici, Bilal adapteaza doua dintre cele mai importante albume ale sale, La Foire aux Immortels si continuarea sa, La Femme Piege, pe care le rescrie pentru cinema cu ajutorul scriitorului Serge Lehman. Daca veti citi albumele, veti descoperi ca nu este o adaptare foarte fidela; Bilal, fiind convins ca anumite idei din BD nu mai sint relevante in lumea de dupa Zidul Berlinului, a optat pentru o ajustare (partiala) a subiectului la gustul si spaimele zilei de azi. Ramine, in schimb, universul sau grafic aparte care, pentru prima oara, este transpus pe ecran cu maxima fidelitate, gratie tehnicilor digitale de ultima ora.
Pentru Bilal, aventura cinematografica va continua in 2011 cu Animal’z, o adaptare a romanului BD aparut anul trecut. Un alt autor BD care a avut sansa de a-si transpune opera din desen in film este si japonezul Katsuhiro Otomo. In 1988, Otomo adapteaza cele peste 1.000 de planse ale seriei Akira intr-un film de animatie, considerat drept una din operele de referinta ale genului. De fapt, Akira – atit filmul, cit si BD-ul – a reprezentat unul dintre declansatorii fenomenului manga in lumile anglo-saxone si francofone de la inceputul anilor ‘90.
…si viceversa
Un interesant caz de evolutie “inversa” este cel al flamboiantului cineast chilian Alejandro Jodorowsky. Dupa ce a facut acum trei decenii filme precum Fando y Lis, El Topo sau Muntele sacru, Jodorowsky devine un prolific scenarist de BD, autor al unor serii foarte populare in intreaga lume.
Si celebrul Federico Fellini a avut pasiunea lui pentru benzi desenate. In 1990 a transpus un vechi proiect cinematografic, abandonat in anii ‘60, in volumul Viaggio a Tulum, desenat de maestrul italian al BD-ului erotic, Milo Manara. Aventura a fost continuata doi ani mai tirziu cu Il viaggio di G. Mastorna detto Fernet.
Cu BD-ul la Cannes
Desantul benzii desenate in cinema nu inseamna numai produse comerciale. Mai ales interesul realizatorilor pentru anumite romane grafice a dus, in ultimii ani, la realizarea unor opere demne de luat in seama. Printre acestea se numara filme pe care nu le-ati fi suspectat niciodata ca fiind adaptari ale unor benzi desenate.
» Drumul spre pierzanie (2002) de Sam Mendez, cu Tom Hanks, Paul Newman si Jude Law in rolurile principale, este o adaptare a romanului grafic realizat in 1988 de Max Allan Collins si Richard Piers Rayner.
» David Cronenberg a aflat mai tirziu ca scenariul lui Josh Olsen numit A History of Violence are la origine un BD de John Wagner (autor si al seriei Judge Dredd) si Vince Locke. Filmul lui Cronenberg, lansat in 2005, a avut parte de laude din partea criticilor si i-a adus lui Olsen un Oscar si un BAFTA pentru scenariu adaptat.
» Foarte cunoscut este si Persepolis, adaptare in forma animata a unui roman grafic autobiografic al iranienei Marjane Satrapi. Filmul, lansat la Cannes in 2007, a luat Premiul Juriului si a fost nominalizat la Palme d’Or, dar a strins, printre altele, doua premii Cesar si nominalizari la Oscar si BAFTA.
» Oldboy (2003), al doilea episod al laudatei “trilogii a razbunarii” a cineastului sud-coreean Park Chan-Wook, este o adaptare a unui manga in opt volume de Garon Tsuchiya si Nobuaki Minegishi. Filmul a avut un succes total, fiind recompensat cu un Mare Premiu la Cannes si declarat de spectatorii CNN drept unul dintre cele mai bune zece filme asiatice realizate vreodata. In 2008, Steven Spielberg a cumparat drepturile de adaptare a benzii desenate.
Alan Moore,in razboi cu Hollywood-ul
In lumea benzilor desenate, britanicul Alan Moore are construit soclul de legenda vie. Virtuoz al scrisului, Moore este considerat de multi drept cel mai important autor de BD in viata. Este specializat mai ales in romane grafice, serii intinse pe mai multe volume si sute de pagini, complexe, mature, debordind de idei provocatoare, albume ce se adreseaza in primul rind adultilor, mai ales celor cititi. Deseori, romanele sale grafice pot fi intilnite pe lista celor mai importante opere literare ale ultimului secol.
Era si normal ca Hollywood-ul a manifestat un sanatos interes pentru albumele lui Moore. In ultimii zece ani, citeva au fost adaptate in filme mai mult sau mai putin reusite, spre marea disperare a autorului britanic care a considerat ca marile studiouri pur si simplu i-au masacrat opera. Antipatia lui Moore fata de Hollywood a atins asemenea cote incit englezul a cerut in mod expres ca numele sau sa fie retras de pe genericul ultimilor doua productii.
Atitudinea lui Moore este mai mult decit justificata daca ne gindim la Liga Gentlemanilor Extraordinari (2003) ce masacreaza fara rusine banda desenata originala. From Hell (1998) reuseste insa sa fie un film decent, dar fara a fi o adaptare fidela a romanului grafic original. Ar fi fost si imposibil de adus pe ecrane cele 500 de pagini pe care Moore le-a dedicat conspiratiei regale ce a stat in spatele crimelor lui Jack Spintecatorul, in fapt o impresionanta si extrem de bogata radiografie a Angliei Victoriene.
Nici V de la Vendetta (2006) nu face gaura in cer ca adaptare, insa nu e un film rau, in ciuda faptului ca James McTeigue (regizor) si fratii Wachowski (producatori si scenaristi) au ajustat atmosfera originala la noua realitate post 9/11 si au diluat mesajul politic cu prea multe arte martiale.
Cele 12 volume ale seriei Watchmen semnate de Moore si desenate de Dave Gibbons in 1987 sint considerate unele dintre cele mai importante benzi desenate din istorie. O opera extrem de complexa, greu adaptabila, cu flashback-uri, povesti paralele, inovatii narative (BD in BD), inserturi de povestiri sau interviuri luate personajelor – un roman grafic pe care multi regizori au incercat sa il adapteze (Terry Gilliam este unul dintre acestia) fara a reusi. Lozul cistigator a fost tras de Zack Snyder anul trecut. Watchman, filmul, este poate cea mai buna si fidela adaptare a operei lui Moore in film, iar marele lui pacat este poate acela ca a vrut sa fie mai fidel decit era necesar, cinematografic vorbind, cartii. Pina si Moore, care a refuzat totusi sa vada filmul, a recunoscut ca scenariul lui Dave Hayter este “cel mai aproape omeneste posibil de Watchmen”.
Rezultatul i-a luat prin surprindere pe acei spectatori (mai ales romani) care nu au citit BD-ul original. Daca vreti totusi sa fiti cit mai aproape de romanul grafic al lui Moore, va recomand sa vedeti versiunea Ultimate Cut a filmului.
Mati Botezatu: “DiferenTa dintre BD Si film e mai micA decIt cea dintre literaturA Si cinematografie”
Cum vezi interactiunea dintre banda desenata si cinema?
Vad asta ca o posibilitate in plus de imbogatire a cinematografului. La fel cum se face adaptarea unui roman, nu vad de ce nu s-ar realiza si adaptarea universului BD. Singura problema ar fi sa nu se apeleze la produse BD din capul locului deficitare ca valoare… Un caz fericit, de exemplu, este Immortel al lui Enki Bilal, care creeaza in film o opera complementara benzii sale desenate, cu atit mai complexa cu cit trimiterea la BD si film, in ambele sensuri, imbogateste produsul final. Sa nu uitam ca intre aceste doua arte, care au inceput sa se manifeste relativ in aceeasi perioada, exista o asemanare pina aproape de identificare. In mod special trebuie remarcat faptul ca cea mai importanta modalitate de exprimare artistica in cazul ambelor este cadrul. De altfel, se considera ca, in materie de cadraj, toate principalele modalitati de exprimare imagistica provin din banda desenata care le-a inventat, iar cinematografia le-a preluat.
Cit de interesant mai poate fi BD-ul in aceasta era a multimedia si a cinematografului 3D?
Raspunsul pe care il dau este in mod evident subiectiv pentru ca, din capul locului, sint inclinat sa-mi orientez preferintele catre arte vizuale statice (BD, pictura, grafica, fotografie). Este motivul pentru care caut benzi desenate si banuiesc ca mai sint multi altii ca mine, deci exista inca cerere… Refuz sa imi amputez aceasta placere de a parcurge benzi desenate… In consecinta, caut cu febrilitate noile albume BD ale autorilor pe care-i apreciez si nu reactionez la fel in ce priveste noile aparitii cinematografice.
Crezi ca BD-ul poate da lumii opere esentiale, care sa stea pe acelasi raft cu mari romane sau mari filme?
Cu siguranta. De exemplu, Hugo Pratt este “tata scenaristilor”, iar universul seriei Corto Maltese este atit de divers si atit de unitar, de inchegat, incit il transforma pe Pratt intr-un mare maestru al scrisului. As mai pomeni de vigoarea exprimarii prin imagini a lui Enki Bilal sau pe Schuiten si Peeters, autorii seriei Orasele obscure, ale caror albume intrepatrund pina la nivel atomic textul si desenul, lucru care, potrivit conceptiilor mele, defineste adevarul si valoarea benzii desenate.
Arhitect, realizator de emisiuni muzicale la TVR Iasi, fan si autor de benzi desenate, Mati Botezatu este un adevarat om-orchestra, cu multiple talente. In 1991 a editat revista “BD Imago”. Este co-director al Salonului BD “Bedon” la a carei prima editie a prezentat studiul “Interferente intre BD si cinematografie”.
Galerie foto
