In lumea jurnalismului online si a Internetului, in general, s-au scris tone de semne despre noua forma de jurnalism, si anume, bloguiala. Asta, fara ca acei propovaduitori ai reinventarii roatei sa se gindeasca, macar o secunda, ca nici un produs publicistic de calitate nu poate fi conceput ca atare decit daca are in spate o organizare militareasca si o munca sisifica la tastatura, telefon, pe teren sau aiurea. Blogurile au devenit, cel putin in Romania, simbolul schizoid al jurnalismului liber.
Grav, in tot acest context, este faptul ca presa a inceput sa apeleze, din ce in ce mai mult si cu tot mai putin discernamint la bloggeri. Acestia din urma s-au transformat, asa cum sublinia si marele analist Marean Vanghelie, in surse. Ca aceste surse sint sau nu credibile, aproape ca nici nu mai conteaza. Ce, a contat lucrul asta in acel final de saptamina, in care un blogger a lansat zvonul ca presedintele Basescu s-a internat in spital? A contat in vreun fel acest lucru zilele trecute, cind absolut toata presa asa-zis credibila din Romania a preluat o informatie schioapa, conform careia Emil Boc a cerut sa fie ascunsa cu o pinza de proiectie, in Aula Magna a Universitatii “Alexandru Ioan Cuza”, pictura lui Sabin Balasa? Hazul nebun al acestei situatii penibile pentru credibilitatea presei a fost dat de publicarea acestei “informatii” pe deschiderea editiei online a cotidianului “Gandul”. Cotidian fondat de Cristian Tudor Popescu, om care a fost, cu o zi inaintea lui Boc, in aceeasi sala ieseana, unde a proiectat secvente din filmele romanesti de acum 60 de ani audientei. Evident, pe o pinza, care, apoi, pentru ca sala a fost “sigilata” de SPP, nu a mai fost scoasa din decor.
Ne vaitam de scaderea credibilitatii presei si, din cite vedem, nu avem nici un drept sa mimam mirarea. Atit timp cit presa a ajuns sa apeleze la aceasta falsa si ingrozitoare forma de documentare, nu merita mai mult decit are in prezent. Si, ca sa fiu cit se poate de bine inteles, nu blogurile sint nocive, ci mutarea lor din zona amatoriceasca in cea profesionala.
P.S.: Le multumesc colegilor de la proaspat aparuta revista “Kamikaze”, deoarece demonstreaza ca nu au reusit sa se dezica de motto-ul publicatiei de unde au plecat, “Academia Catavencu”. Am constatat ca au reusit sa imi “imprumute”, inca de la primul numar, titlul rubricii de fata.
Intr-adevar, cititorii lor sint mai inteligenti decit ei.